Mediafax – Antonescu: Nu e o ruptură între mine şi Chiliman, nu am nicio intenţie „criminală”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu există nicio ruptură între el şi preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, şi a menţionat că nu are nicio intenţie să îl înlocuiască pe acesta de la conducerea filialei bucureştene.

Preşedintele PNL a afirmat, comentând unele informaţii apărute în presă, că nu are intenţia de a prelua coordonarea organizaţiei de Bucureşti şi nici de a-l înlocui pe Andrei Chiliman de la conducerea acesteia. „Am văzut în presă (…) că urmează să îi omor pe Chiliman şi pe Patriciu deodată. Nu sunt pe ordinea de zi aceste subiecte, aceste crime (la Delegaţia Permanentă şi Consiliul Naţional Executiv de la sfârşitul săptămânii – n.r.)”, a spus Antonescu.

Întrebat dacă intenţionează să preia coordonarea organizaţiei de Bucureşti, după modelul aplicat de preşedintele PSD, Victor Ponta, cu filiala PSD din Capitală, Antonescu a răspuns: „Nu am nici cel mai mic gând în acest sens. Organizaţia de Bucureşti funcţionează, nu am avut niciun fel de discuţie în sensul acesta. Nici prin cap nu mi-a dat, am cu ce mă ocupa”.

El a explicat că abţinerea lui Chiliman, la votul din PNL asupra formării USL împreună cu PSD, nu a dus la nicio ruptură. „Nu văd niciun element să vorbim de ruptură. După ce am operat nişte modificări în secretariatul general, care nu aveau legătură cu sectorul 1, au început nişte comentarii în presă, care nu i-au aparţinut lui Chiliman, care ar fi văzut în asta un atac al meu, de parcă secretariatul general ar fi fost al sectorului 1 şi nu al PNL. Nu am niciun fel de intenţie criminală, cel puţin nu pentru acest week-end”, a mai declarat Antonescu.

Întrebat dacă ia în calcul să candideze la Parlament într-un al colegiu decât cel în care a candidat în 2008, liderul liberal a răspuns: „În acest moment nu iau în calcul asta, dar să vedem cum va arăta legea electorală”.

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.