PDL – numele tau este disperare. Studiu de caz – St. Vlaston.

Cand am preluat de pe platforma Contributors articolul lui St. Vlaston: Pana la urma se face. Noul partid. Condus de Sebastian Lazaroiu am ezitat, nestiind unde anume sa il pun. Nu am categoria „Prostii & Prostioare„; pana la urma l-am pus la Analize (pentru ca in intentia autorului, probabil asta s-a dorit) si Zvonuri (pentru ca vorbeste despre ceea ce s-a dorit a fi, si nu e).

Sa fac precizarea ca pe domnul Vlaston eu o buna bucata de vreme chiar l-am luat in serios. Si pe domeniul de expertiza al domniei sale, voi continua sa il citesc, chiar daca nu voi fi de acord intotdeauna cu concluziile sale. Dar am observat in ultima jumatate de an ca, in mai toate articolelele care nu au drept subiect educatia din Romania (cu aplicatie in domeniul preuniversitar) St. Vlaston o ia din ce in ce mai mult pe aratura. Pe o aratura portocalie, bineinteles… dar nu mai putin aratura.

In articolul mai sus amintit, St. Vlaston face, sau incearca sa faca, o analiza asupra posibilitatii aparitiei faimosului partid Alba ca Zapada. El nareaza pe scurt eventimante din trecutul relativ recent. Intr-adevar, pe platforma Contributors a fost o emulatie (pasagera – nu a durat mai mult de doua luni de zile, mai in primavara – cand cateii turbeaza si idei noi inmuguresc) privitoare la ideea infiintarii unui nou partid. De dreapta, evident. Alcatuit din oameni necorupti si nemurdariti de felul cum se practica politichia pe malurile Dambovitei noastre. (De dreapta si imaculat – tocmai ceae ce nu reusea sa fie, la modul evident, PDL). Cam in aceeasi vreme, simtind pulsul pietei ideilor, si-a lansat si (pe atunci) consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu vestea despre aparitia Albei ca Zapada. Stirea a luminat crangurile si dumbravile pedeliste precum un fulger: avea parfum de credibilitate, Lazaroiu fiind un apropiat al lui Jupiter Tonans de la Cotroceni. Pe platforme de discutii, ideea s-a cam ofilit, dupa o vreme. Concluzia, trista: „nu avem cu cine, dom’le!” masaca de fapt un esec de rebranduire a PDL, esec consfiintit de altfel de chiar Conventia PDL (cu reformatorii oranj cazand in derizoriu si aliniindu-se, cuminti, in spatele maretului presedinte Boc).

Nu ma deranjeaza prea mult in articolul d-lui Vlaston apologia ditirambica  la adresa lui Sebastian Lazaroiu. Memmbrii si simpatizantii PDL ne-au obisnuit cu acest tip de exercitiu encomiastic: cand ajungi sa accepti si sprijini neconditionat pe cel care a introdus gaoaza, pasarica si tigaca inputita in limbajul politic prezidential, poti sa faci si lucruri mult mai rele!

Nu ma deranjeaza nici ideile, tinand de wishfulthinking, privitoare la acel dorit (de catre autorul articolului) partid al imaculatilor. Cum va fi el un partid tot de dreapta, dar care va fi alaturi si nu in concurenta cu PDL. partid care va smulge voturi din bazinele electorale ale PSD (cum? Pentru ca electorilor traditionali PSD „li s-o fi uscat gura, tot asteptand pomenile” – deci este cazul ca un nou partid care nu numai sa promita acele pomeni, si chiar sa le dea, dupa exemplul din Neamt!) si PNL (care ” s-a lasat imbratisat si dominat de filosofia socialista”). Cum acel partid va fi populat de ingeri (probabil doamna de fier Monica Macovei, inconjurata de cyborgi gen TRU, Sever Voinescu, Teodor Paleologu si altii ejusdem farinae) care nici banul public nu l-au inghitit, nici gura a furt, minciuna si mita nu le miroase!

Ceea ce ma deranjeaza este felul in care isi argumenteaza St. Vlaston razboiul cu Alina Mungiu-Pippidi. Nu o plang pe Mungiu, inventatoarea (pe surse) candidaturii lui Basescu la presedentie, in 2004. Ea isi plateste acum iluziile din 2004-2008 si sprijinul neconditionat pe care in mod direct (insotita de grupul din jurul dansei) l-a dat puterii portocalii (si pe care ocazional il mai ofera, in ciuda scaderii de credibilitate a mesajelor venite dinspre SAR).

Cand ajungi tu, un simpatizant pana acum onest al PDL, tu care ai sustinut pana in panzele albe reforma oranj si pe reformatori, sa emiti un astfel de argument:

 Chiar daca sunt multi prosti si incompetenti in conducerea statului, sunt prostii nostri, cu ei defilam, de unde altii?

inseamna ca ai abdicat de la unul dintre resorturile care mai ofereau, cat de cat, coerenta regimului Basescu-Boc. Si anume cum ca portocalii sunt corecti si competenti. Stiam cu totii ca regele este gol si statul oranj este plin prosti si incompetenti, dar macar sustinatorii basisti aveau un alt discurs. As fi acceptat poate un argument de tipul: „sunt prosti, dar si un prost poate duce o sarcina limiatat la indeplinire, deci si prostii pot fi utili”  sau „sunt incompetenti, dar sunt in posturi in care incompetenta nu dauneaza”  sau orice altceva. Dar sa clamezi ca prostii si incompetentii nu trebuie criticati pentru ca „sunt ai nostri” este mai mult admiterea deschisa a unei ticalosii.

Si cand admiti prin expresia (este drept, cu trimitere la guvernarea Balcerovitz din Polonia)

Exista perioade in istoria unei natiuni cand trebuie sa-i faci binele „cu forta”

ca de fapt partidul pe care il reprezinti pe plan ideatic si propagandistic duce un razboi impotriva propriului popor, ai abdicat, de buna voie si nesilit de nimeni, de la cadrul democratic. Caci Balcerovitz avea in spate o majoritate guvernamentala obtinuta onest, la urne, si nu o oastea de starnsura a generalului de izmene Oprea. Si reformele lui nu au fost caute cu legea pe lege calcand, astfel incat, desi guvernul sau a cazut, legislatia sa a ramas. Ceea ce nu este cazul cu legislatia Boc, ce va fi in mare parte anulata de catre USL. Si pe buna dreptate.

In final… caci, nu-i asa? Finit coronat opus…

Ne ramane doar sa ne rugam la Dumnezeu sa-i lumineze si pe ai nostri sa faca ce trebuie, nu pentru burtile noastre din prezent, ci pentru Romania copiilor si nepotilor nostri.Este rugaciunea unui tata si bunic.

Cand propagatorii de idei oranj isi pun ultima speranta in divinitatea care ar trebui sa lumineze mintile si sa arate calea liderilor PDL, inseamna ca disperarea a ajuns la cote maxime. Dar, la drept vorbind, ce altceva le mai ramane pedeleilor? Au renuntat la principiile lor, au renuntat la mai tot ce dadea coerenta si consistenta acestui partid candva, la inceputul marsului. Sub Basescu (pe Boc nu il pun la socoteala, pentru ca nu merita) partidul a crescut, dar s-a pierdut pe sine: a ramas numai foamea de putere si suruburile care il mai leaga, organic, la resursele statului. Asa incat apelul la ultimul resort, ajutorul divin, poate ca este de inteles.

Numai ca presupun ca in cazul rugaciunilor PDL, Dumnezeu va spune ” pas.”