Fenechiu spune că nu va candida la şefia CJ Iaşi, post ce revine liberalilor după negocierile cu PSD (MEDIAFAX)

Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, a declarat, vineri, că nu va candida la şefia Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, post care revine liberalilor în urma negocierilor cu PSD, motivând că „nu e corect ca şeful organizaţiei să ocupe o poziţie deja câştigată de USL”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Relu Fenechiu a afirmat că la Consiliul Judeţean Iaşi liberalii au mai mulţi candidaţi cu şanse reale să câştige competiţia, dar că el nu se va înscrie în cursă. „Dacă aş intra în această competiţie, ar însemna să ocup o poziţie deja câştigată de USL. Dar nu e corect să fac asta ca lider al filialei”, a afirmat liderul PNL Iaşi.

Fenechiu a spus că printre cei vizaţi în cadrul filialei să candideze la şefia CJ se numără deputatul Cristian Adomniţei, vicepreşedintele CJ Victor Chirilă şi liderul grupului consilierilor judeţeni PNL, Mugur Cozmanciuc. „Avem de unde alege. Candidaţii noştri sunt în sondaje înaintea oamenilor altor partide”, a precizat Fenechiu.

Liderii centrali ai USL au decis, joi, ca la Primăria Iaşi să candideze atât social-democratul Gheorghe Nichita, cât şi conservatorul Tudor Ciuhodaru, în timp ce la Consiliul Judeţean s-a hotărât să fie susţinut un reprezentant al PNL. Liderul PC Iaşi, Vasile Şalaru, a afirmat că va candida din partea conservatorilor la şefia CJ, în tandem cu Ciuhodaru, adăugând că la Iaşi PSD şi PNL vor merge împreună, dar fără a putea folosi sigla USL.

Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.