Grea întrebare. şi plină de consecinţe!
Baronul, dincolo de inţelesul îngust al termenului (nobil feudal aflat în ierarhia feudală pe diferite trepte, de la stat la stat) a însemnat pentru Evul Mediu si unul dintre termenii generici semnificând „nobil feudal” cu toate notele caracteristice, pozitive sau negative, ale acestei noţiuni. Pentru uz comun, hai să definim baronul ca fiind o persoană care deţine autoritate politică şi administrativă asupra unui teritoriu, care poate dirija în consecinţă diferite tipuri de resurse şi care poate concentra în persoana sa un capital simbolic important. Mai putin interesează dacă baronul este numit, îşi moşteneşte poziţia adminsitrativă şi/sau politică, sau este ales. Căci într-un mod aproape natural, chiar daca este ales, baronul tinde să influenţeze mediul politic în care işi defăşoară activitatea în sensul perpetuării puterii sale – dacă este ales atunci prin repetata sa realegere sau prin alegerea unei persoane apropiate, fidele politic.
Descentralizarea administrativă – mai ales prin apariţia Consiliilor Judeţene conduse de către preşedinţi de CJ aleşi direct de către populaţie a dus în mod firesc la apariţia pe scena politică a unor baroni reieşiţi din chiar mecanismele democratice. În alte cazuri, mai puţine, baronii au fost selectaţi dintre primari ai unor municipii reşedinţă de judeţ care, prin autoritatea in plan local, influenţau major deciziile la nivel mai larg, chiar naţional. Alegerea preşedinţilor de CJ prin sistem uninominal dintr-un singur tur (iar pe viitor şi a primarilor!) nu a făcut decât să consolideze acest proces. Ultimii 10 ani au văzut deci apariţia pe scena politică a baronilor locali. Presa este plină de numele unor Falcă, Flutur, Mircea Hava, Gheorghe Stefan-Pinalti, Onţanu, sau, din cealalta parte a esicherului politic: Dragnea, Căncescu, Oprişan, Chiliman, Mocanu, Vanghelie? Să nu ne amăgim: Crin Antonescu sau Victor Pomta (precum si predecesorii lor imediaţi) îşi datorează poziţia de conducători ai partidelor lor faptului că au reuşit să coaguleze în jurul lor o majoritate relativă a baronilor de partid – liderii organizaţiilor judeţene. Uneori se poate specula chiar ca sunt în fapt „prizonieri” ai propriei ierarhii de partid.
Dincolo de aspectele oarecum generale prezentate mai sus, mă frământă trei întrebări. Ele interesează doar raportul dintre liderii de partid USL şi proprii baroni de partid. Pentru că nimeni nu se îndoieşte că Emil Boc a ieşit, precum Atena, din capul lui Zeus – iar nu dintr-o dispută internă a PDL.
Una dintre întrebări este actuală. Şi pragmatică: Vor reuşi Antonescu sau Ponta să îşi domine baronii de partid astfel încât să asigure faptul ca USL va reuşi să rămână unitar şi coerent în perspectiva alegerilor locale şi a celor generale? Să nu uităm că nu s-a încheiat decât prima etapă, aceea a nominalizării candidaţilor pentru preşedinţii de CJ şi pentru primarii din reşedinţele de juteţ. Mai rămâne etapa la fel de importantă a nominalizărilor pentru Bucureşti, aceea a listelor pentru consilierii de CJ sau primării, şi aşa mai departe.
De răspunsul la aceată întrebare depinde nu numai viitorul personal al celor doi lideri politici dar si viitorul constructiei politice numită USL. Viitorul imediat ne va arăta (la Buzău, Ploieşti şi poate şi în alte locuri fierbinţi) cum stă ceasul astral al relaţiilor dintre conducerea centrală şi baroniile locale atât în PSD cât şi în PNL.
A doua întrebare ţine mai degrabă de morala politică: Sunt baronii lor mai buni decat baronii noştri? Greu de dat un răspuns. În primul rand ar trebui să definim ce ar putea să însemne „bun” in domeniul politic. Si apoi… „bun” pentru cine? Un baron politic poate fi bun pentru PNL si rău pentru PDL… şi invers.
Am putea întreba populaţia, dacă acest lucru ar fi posibil (azi, sondajele pot determina gradul de favorabilitate de care se bucura liderii locali). Dar vom avea rezultate elocvente dacă întrebăm respectiva populaţie? La urma urmei praxisul exercitării funcţiei învaţă pe baronul medieval de ieri sau pe deţinătorul funcţiei publice de azi să redistribuie o parte a resurselor de care dispune în scopul creşterii unei mase de „fideli”, astfel încât baronii sunt fireşte „iubiţi” de către o parte mai mult sau mai puţin semnificativă a supuşilor de ieri sau a electoratului de azi. Sunt baronii nostrii iubiţi mai mult decat baronii lor? Cand Antonie Solomon a fost arestat, la Craiova a fost o demosntratie nici mai mica nici mai mare decat a fost la Baia Mare, cand a fost arestat Cristian Anghel. Si am vazut cu toţii reacţia la arestarea presedintelui CJ Arges.
Deci mărturisesc că nu pot da un răspuns general valabil acestei întrebări. Deşi istoricul din mine ar răspunde întrebării ca da, baronii sunt buni. La urma urmei democraţia europeană se originează mai puţin în democraţia atenienă cât în răscoala baronilor englezi ce l-au obligat pe regele Ioan Fără de Ţară să semneze Magna Charta Libertatum, sămânţa modelului democratic englez. Ca expresie, fie şi ea deseori degradată, a intereseor comunităţilor locale repet da, baronii sunt buni.
Numai că trebuie păstrat echilibrul între interesele locale şi cele generale, între autoritatea centrală (fie ea a partidului sau a statului) şi cea locală/regională. Uneori din cauza copacilor proprii, baronii locali nu reuşesc să vadă pădurea intereselor generale. Ce este de făcut când cele două seturi de interese nu coincid?
Dintre multele răspunsuri posibile, formaţia de istoric l-ar putea ajuta pe Crin Antonescu în a le povesti baronilor locali liberali istorioara despre Solon (tatăl democraţiei ateniene) şi tiranul oraşului Corint, Periandros. Cerând Solomon sfaturi despre cum ar putea fi instaurată democraţia şi limitată puterea nobililor (încă nu apăruse termenul baron…) Periandros l-a scos la plimbare pe câmpurile cultivate. Iar în timp ce se plimba, a avut grijă să reteze cu ajutorul unei nuieşuşe toate florile de mac ce se ridicau mândre deasupra holdelor de grâu.
Nota: menţionez, ca precauţie necesară, că in articolul de faţă baron local nu are nici o conotaţie peiorativă.
Radu Zlati 
Comentarii recente