Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, cu nouă voturi „pentru” şi opt voturi „împotrivă”, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede introducerea obligativităţii contribuţiei de 5,5% la fondul de sănătate pentru persoanele cu pensii cuprinse între 740 şi 1.000 de lei.
Raportul de respingere adoptat de Comisia de Muncă va fi supus votului final al plenului Camerei Deputaţilor, care este forul decizional în privinţa acestui act normativ.
„Este vorba de Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul Boc a introdus obligativitatea plăţii contribuţiei de 5,5% pentru fondul de sănătate de către cei mai amărâţi pensionari, care au pensii între 7,4 milioane până în 10 milioane (de lei vechi – n.r.). E vorba de aprope 2 milioane de pensionari din România, care nu s-ar putea spune că duc o viaţă foarte frumoasă. Azi, Comsia de muncă, cu un scor de 9 la 8, a dat raport de respingere. În plen se va supune la vot raportul de respingere al comisiei”, a anunţat deputatul PNL Ludovic Orban.
El a precizat că, în conformitate cu procedurile parlamentare, pe care le-a catalogat „profund neconstituţionale”, o Ordonanţă de Urgenţă poate rămâne în vigoare chiar dacă nu a fost adoptată de Parlament.
„Pentru a putea respinge această Ordonanţă de Urgenţă, opoziţia ar trebuie să adune majoritatea, pentru că, în caz contrar, chiar dacă Ordonanţa nu e adoptată prin lege, din păcate rămâne în vigoare. Vom încerca din nou să sensibilizăm colegii din arcul guvernamental pentru a-i determina să-şi dea seama că nu pot să pună pe umerii acestor pensionari costurile crizei, să refacă bugetul asigurărilor de sănătate pe spinarea acestor pensionari”, a spus Orban.
Deputatul PNL a precizat că Ordonanţa are implicaţii asupra a 39% dintr pensionari, reprezentând circa două milioane de persoane ale căror pensii se încadrează între 750 de lei şi 1.000 de lei.
Potrivit OUG 117/2010, din 1 ianuarie 2011 se percepe o cotă de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 5,5% la pensiile care depăşesc suma de 740 de lei.








Cum adica ramane in vigoare o ordonanta care a fost respinsa? N-am inteles nuanta; credeam ca o ordonanta este in vigoare ca ordonanta pana cand fie devine lege prin adoptare cu sau fara amendamente fie este respinsa de parlament. Cum ar putea sa mai ramana in vigoare dupa respingerea in plen?
ApreciazăApreciază
inca nu a fost respinsa in plenul acmerei decizionale. Doar a primit aviz negatoc de catre Comisia de specialitate
ApreciazăApreciază
Asta este o exprimare vicioasa: „Pentru a putea respinge această Ordonanţă de Urgenţă, opoziţia ar trebuie să adune majoritatea, pentru că, în caz contrar, chiar dacă Ordonanţa nu e adoptată prin lege, din păcate rămâne în vigoare” .
1. Evident ca pentru a respinge ceva opozitia trebuie sa adune o majoritate.
2. In caz contrar nu exista decat varianta ca ordonanta sa fie adoptata ceea ce evident ca o va face sa ramana in vigoare
De aici confuzia pe care mi-a lasat-o caci e evident ca ordonanta ramane in vigoare pe parcursul procedurii parlamentare de dezbatere a sa.
Off-topic: pentru ca v-am adaugat in lista va pot urmari relativ mai usor insa ritmul in care introduceti informatia ma depaseste ca putere de a urmari tot. De aceea v-as sugera sa reasezati paginarea blogului si sa eliminati eventual acel top al postarilor lasand mai mult loc si mai accesibil al succesiunii de titluri ale articolelor. In formatul actual dumneavoastra afizati numai 5 titluri si ele sunt toate aparute in mai putin de jumatate de zi. rezulta ca pentru restul ar trebui sa scormonesc :))
Multumesc si pentru polemica referitoare la portul uniformei scolare. Am ramas insa cu aprecierea ca daca Regele Mihai a putut purta o uniforma identica fata de cea a colegilor sai de clasa inseamna ca asta e maniera cea mai justa de a trata problema.
ApreciazăApreciază
din pacate wordpress nu imi permite afisarea decat a 10 postari (la top postari) si a 5 articole recente (ultimele postate) – setarea numarului este fixa si nu o pot schimba.
In general eu postez intre 7 si 14 articole pe zi, deci oricum cele 5 ultime postari nu ofera o imagine relevanta.
ApreciazăApreciază