Andreea Creţulescu: Bună seara, doamnelor şi domnilor, bine aţi venit la o „Ediţie specială” Realitatea TV. Îl salut în momentul de faţă şi pe liderul USL, domnul Victor Ponta. Bună seara. De ce din nou francezii ne umilesc în halul ăsta? De ce Bucureştiul e o pubelă, în opinia lor?
Victor Ponta: Bună seara. În primul rând, dacă pot să încep cu o glumă, eu de aia sunt la Târgu Jiu, că de Târgu Jiu nu au zis francezii nimic rău. De Brâncuşi au spus doar că e francez.
Andreea Creţulescu: Deci asta e politica USL-ului. Dacă zic francezii că Bucureştiul e o pubelă, vă duceţi la Târgu Jiu, am înţeles.
Victor Ponta: Nu, nu. Mă gândeam că de Brâncuşi au spus că e francez şi de asta… Dincolo de asta, sigur că mă deranjează, sigur că mă enervează. Bănuiesc că nu doar francezii au acest gen de umor, să zic, un mod de a ridiculiza România, însă ceea ce eu cred că depinde de noi şi am putea să facem ar trebui să vedem ce facem, dincolo de glumele proaste ale francezilor sau ale altora, să nu ni se impună nouă reguli care nu există în Uniunea Europeană. Vă reamintesc că de curând, nu doar Spania, ci şi alte ţări europene impun restricţii, practic, uneia din libertăţile fundamentale ale UE, libertatea forţei de muncă, şi cred că lucrul ăsta ne va afecta mult mai rău decât glumele proaste ale francezilor sau ironiile lor.
Andreea Creţulescu: Şi să ştii că nu este singura ironie. Citeam, zilele trecute, un ziar scoţian, „The Telegraph”. Acolo suntem făcuţi ţigani, fără niciun fel de rezervă după un meci de rugby din Cupa Mondială. Acest ziar spune în felul următor: „Meciul a fost cu un grup de ţigani chitarişti, încercând să acopere o orchestră”. Deci ne fac ţigani fără nicio problemă. Cam asta este logica în care ne învârtim în diverse ţări europene la nivel de promovare, că cam asta e singura promovare.
Victor Ponta: Da. Nu vreau să intru… Erau cât pe aci să-i bată românii, nu ţiganii de care vorbesc scoţienii, erau să-i bată la rugby. Au pierdut la un scor foarte strâns, dar sigur, dacă vrem să vorbim de imaginea României în Europa şi de imaginea României în lume, cred că e un subiect extrem de important, dar trebuie să afectăm cel puţin o emisiune sau oricum, o dezbatere ceva mai largă pe zona asta. Mai mult decât atât, repet, ceea ce ţine însă de autorităţile române, ceea ce ţine de politică şi de ceea ce, până la urmă, eu încerc să spun în seara aceasta, cred că aici cel mai important e modul în care românii vor fi trataţi din punct de vedere juridic egal, pentru că, bun, jurnaliştii din Scoţia, din Franţa au un anumit tip de libertate, dar dacă vorbim de drepturile, pe care orice român ca membru al UE, cetăţean european, trebuie să le aibă acolo, recentele restricţii pe piaţa forţei de muncă, faptul că în continuare firmele româneşti nu se pot împrumuta de la bănci din afară, ci doar de la filialele româneşti ale acelor bănci şi multe alte lucruri, acelea mă îngrijorează şi cu acelea ar trebui, de fapt, mă rog, instituţiile statului, Guvernul, politicienii să se lupte în primul rând.
Andreea Creţulescu: Domnule Hurezeanu, putem avea noi o mai mare deschidere sau putem rezolva problemele astea, pe care le invocă domnul Ponta, de exemplu, prin vizita pe care o va face săptămâna viitoare Traian Băsescu la Washington şi despre care ştim, în mod oficial, doar atât, că face o vizită de lucru pentru finalizarea unor acorduri bilaterale între România şi SUA – iată că ne-a spus Administraţia Prezidenţială, adică nu ştim dacă se vede cu preşedintele Obama sau la invitaţia cui s-a dus acolo. Putem rezolva chestiunile astea printr-o astfel de vizită?
Emil Hurezeanu: Acum nu vreau să repet un enunţ care s-a transformat într-o platitudine de multă vreme, deşi rămâne principiul de bază al funcţionării unei ţări: daţi-mi o bună politică internă şi vă voi da o bună politică externă. Mulţi spun că Titulescu ar fi autorul ei. Mulţi au făcut-o, mulţi au spus-o, puţini o mai ţin minte între guvernanţi, între cei care practică politica internă sau politica externă. România…
Andreea Creţulescu: Şi care e legătura cu momentul de faţă?
Emil Hurezeanu: România nu trebuie să se promoveze, ci să fie, mă înţelegeţi? Adică noi ne promovăm cu ăştia şi uită-te cum ne strică imaginea. Noi aşa suntem, ăştia care nu ne convin nouă, cu pielea mai închisă, suntem noi, prin reprezentanţii noştri care circulă, care sunt mobili, care se duc în alte ţări. Da, deci nu promovare, ci schimbarea realităţii în interior. Există politică externă. Politica externă în momente proaste pentru România, chiar proaste pentru politica internă, şi mult mai proaste pentru statutul ei internaţional, înaintea primului război mondial şi aşa mai departe, a salvat chiar ţara, pentru că am avut diplomaţi şi miniştri de externe dinamici, adaptativi, ingenioşi, inventivi, care au ţinut locul politicilor interne proaste şi au transformat România în cartea ei de vizită externă într-o altă ţară, o ţară prezentabilă. Din păcate, noi suntem într-un moment prost, conjunctura este proastă, pentru că peste politica internă cu mari probleme, se suprapune o politică externă voluntaristă, non-profesionistă atunci când există, pur şi simplu. Închidem aici. Sunt de acord cu domnul Ponta când spune că nu glumiţele cutărui franţuz de la cutare televiziune că, în definitiv, nu râde Franţa de România, să fim serioşi…
Andreea Creţulescu: Dar aţi văzut cum ne-a tratat Sarkozy, chiar preşedintele lor.
Emil Hurezeanu: Să fie sănătos. Şi englezii când au un meci cu germanii nu scot de pe „The Sun” sau de pe „Daily Telegraph”, de pe prima pagină, formule care parcă dacă le citeşti fără să ştii pe ce lume trăieşti, îţi aduc aminte de începerea celui de-al doilea război mondial: „Blitzkrieg”, „Vin Fritzii”, „Vin naziştii” şi nu supără; nemţii îşi văd de treaba lor, aşa sunt englezii în tabloide. Problema este cum ne tratează aceste state foarte importante, de societăţile şi de economiile cărora depindem când e vorba de investiţii la noi…
Andreea Creţulescu: Ne tratează ei ca nişte păduchioşi sau nu?
Emil Hurezeanu: Când e vorba de investiţii la noi, când e vorba de circulaţia şi dreptul la muncă – astea vor fi marile probleme. Deci astea fac parte tot din politica externă. Acum, ce face domnul Băsescu în America? Să nu ne punem atâtea întrebări. bănuiesc că se duce în urma …
Andreea Creţulescu: De ce să nu ne punem?
Emil Hurezeanu: … în urma unui acord cu preşedintele Obama, care nici nu el nu străluceşte prin politică extern inovativă….
Andreea Creţulescu: E în cădere liberă, cel puţin in sondaje…
Emil Hurezeanu: Nu, dar e un om care se ocupă mult de ţara lui şi are un apetit foarte redus şi pentru politica externă în general şi pentru Europa, să nu mai spun de Europa Răsăriteană, în special. Băsescu acolo foloseşte un resort, pe care l-a cultivat, l-a moştenit, l-a consolidat şi anume rolul în politice de securitate ale SUA, pe care îl deţine România, semicunoscut, nu foarte transparent. Mă număr printre cei care folosesc prezumţia de utilitate binevenită a României în această agendă de securitate americană, având în vedere că nu ne rămân prea multe lucruri de făcut, că relaţiile cu Rusia sunt în continuare proaste şi din cauza noastră, că nu putem atrage investitori, că nu putem fi decât a şaptea ţară ca număr de locuitori deocamdată, nu şi a şaptea economie din Europa. E bine că cel puţin păstrăm, de mai mulţi ani, chiar dinaintea domnului Băsescu, o relaţie funcţională cu americanii.
Andreea Creţulescu: Domnule Chirieac, putem fi noi păduchioşi din perspectiva realizărilor interne, dacă tot suntem la un bilanţ al celor o mie de zile de Guvern Boc sau pot fi oraşele noastre nişte pubele sau acestea sunt doar nişte răutăţi şi vin, cine ştie, dintr-o proastă promovare?
Bogdan Chirieac: Cum o să fie, doamnă, răutăţi? Ne descriem corect în fiecare zi la Realitatea TV şi arătăm România de astăzi, că tocmai aţi transmis de la Codlea, unde s-a închis spitalul. Iar când alţii, sigur că da, cu nişte cuvinte mai dure ne descriu, ne supărăm foarte tare. Şi ce să înţelegem din această chestie?
Andreea Creţulescu: Nu ştiu. Îl întreb pe domnul Ponta. Poate când domnul Băsescu a vorbit despre acele zoaie în politică, poate i-a desenat pe alţii să ne catalogheze sau, la un moment dat, să ne catalogheze în maniera aceasta, sau lucrurile acelea nu trec de graniţele României?
Victor Ponta: Mi-ar fi uşor să revin la clasica polemică cu ce vorbeşte domnul Băsescu. Eu nu prea îl ascult pe domnul Băsescu, în schimb, dumneavoastră aţi abordat un subiect foarte serios i anume vizita preşedintelui României, oricum îl cheamă pe acesta, că îl cheamă Băsescu sau altfel, la Washington şi vreau să vă spun, în primul rând, cred că ar trebui să încep – îmi cer scuze, poate trebuia să o spun de la început – cu faptul că astăzi fiind totuşi 11 septembrie, aş vrea să spun şi eu ceea ce cred că spune întreaga lume şi anume condoleanţe pentru SUA – sunt zece ani de la o mare tragedie, care a schimbat cu adevărat faţa lumii, a schimbat şi faţa României. Mulţi analişti spun că România nu ar fi intrat în NATO dacă nu ar fi fost acel atentat tragic. Dar vreau să vă spun că eu cred că e foarte bine când un preşedinte al României, indiferent cum îl cheamă, că în acest moment îl cheamă Băsescu, merge la Washington. Cred că este un gest normal din partea Administraţiei americane, pentru că România, cum spunea şi domnul Hurezeanu, va găzdui scutul antirachetă, deci un plan strategic extrem de important al SUA, ceea ce ne va aduce destule supărări pe la alte puteri din zonă, cred că ştim lucrul ăsta. Mi-aş dori foarte mult, nu pot să anticipez şi nu vreau să pară că, cumva, critic în avans, mi-aş dori ca domnul Băsescu, dincolo de strângerea de mână cu Barack Obama, de întâlnirea cu oficialii americani, să ne aducă şi alte veşti bune din America, poate un anumit calendar, pentru că ştiu că nu se poate să spui ‘de mâine nu mai sunt vize’, dar un anumit calendar pentru ridicarea vizelor ar fi important, anumite investiţii cu adevărat, pentru că americanii, în general, unde îşi pun baze militare, unde au parteneri strategici, sprijină şi prin practic încurajarea firmelor lor de a investi în acea ţară, o pun în oglindă vizita viitoare a domnului Băsescu cu vizita recentă a domnului Boc în China, care a fost un eşec total şi când te duci în China ca să faci o plimbare până prin magazinele din Beijing şi te întorci fără niciun contract semnat, fără absolut nimic, sper ca domnul Băsescu să se întoarcă de la Washington mai mult decât cu o fotografie cu Barack Obama. Şi colegul meu, domnul Vanghelie, a fost până la Casa Albă. Sper să se întoarcă cu o poză mai mult decât o poză.
Andreea Creţulescu: Dăm detalii imediat, domnule Ponta. Şi vă promit că ne reîntoarcem şi cu un proverb chinezesc apropo de cele o mie de zile. Mai luăm însă o scurtă pauză publicitară şi după această pauză publicitară, doamnelor şi domnilor, veţi vedea şi de ce se roagă în public preşedintele Traian Băsescu. Le mulţumesc domnilor Chirieac şi Moraru şi tot după această pauză, va veni aici Crin Antonescu, cel de-al doilea lider USL. Rămâneţi cu noi. Doamnelor şi domnilor, am revenit la această „Ediţie specială”. Alături de noi a venit şi liderul USL, Crin Antonescu, bună seara, bine ai venit.
Crin Antonescu: Bună seara.
Andreea Creţulescu: A rămas domnul Hurezeanu şi, de asemenea, de la Târgu-Jiu, domnul Victor Ponta. Vă promiteam, şi le promiteam telespectatorilor, un moment inedit cu preşedintele Traian Băsescu, după ce domnia sa, în mai 2009, a fost cel care a preferat să anunţe tăierile şi, practic, începutul unei politici de austeritate în România. Acum, Traian Băsescu, adică, pe 11… de fapt, pe 10 septembrie 2011, se întoarce la Dumnezeu, se roagă… Domnule Antonescu, cum este să treci de la o politică a austerităţii şi a tăierilor, o politică foarte dură, la o politică în care invoci divinitatea?
Crin Antonescu: Doamnă Creţulescu, în primul rând, nu…
Andreea Creţulescu: Să existe vreo legătură între cele două?
Crin Antonescu: Chiar nu ştiu, de ce calificaţi drept inedite imaginile. Numai eu, care nu m-am uitat, în ultimele 48 de ore, la… sau 24… la televizor, în permanenţă, le-am văzut, cred, de 50 de ori, şi eu nu am ce comenta. Despre politica de aşa-zisă austeritate, asta, da, pentru că, din capul locului, eu refuz acest termen: noi nu am avut, în aceste 1000 de zile, pe care le celebrăm, înţeleg, împreună, de ‘guvern Băsescu’, pentru că adevăratul conducător al acestui… al acestor guverne, a fost, evident, Traian Băsescu, noi nu am avut o politică de austeritate. Asta a fost eticheta, asta a fost…
Andreea Creţulescu: Dar o politică de ce, am avut?
Crin Antonescu: Mi-e greu să înlocuiesc termenul, dar pot să vă spun de ce, din punctul meu de vedere, numai de austeritate n-a fost. Foarte repede: pentru că, în anul 2009, când nici măcar cei care ne guvernează nu mai pot pretinde că nu ştiau că e criză, nu a existat nicio astfel de măsură de ajustare, să-i spunem, pentru că, atunci când măsurile au început – tăierea salariilor şi tot ceea ce a urmat – există bugete care au crescut, există capitole de cheltuieli care au crescut. De exemplu: serviciile speciale, ca să nu mai vorbim de Preşedinţie, şi, trei, la nivel simbolic, dar cred că asta contează, cum pot pretinde cei care guvernează că e vorba de o politică de austeritate, atunci când cheltuielile aparatului birocratic au fost cel puţin la fel de mari, şi când personaje ale Guvernului, membri ai Guvernului au afişat o prosperitate care a crescut, în această perioadă, în toate chipurile, nemaiadăugând aici momentele vesele, pe care, în frunte cu primul ministru, le-au oferit. Astea nu se potrivesc, totuşi, cu ceea ce înseamnă austeritate, în mod serios, pentru că austeritatea, o dată, se împarte şi, în orice caz, porneşte de sus.
Andreea Creţulescu: Domnule Ponta, ce ar fi făcut opoziţia dacă ar fi fost, evident, la putere, în aceste 1.000 de zile, şi vreau să vă dau câteva cifre reci, apropo de această perioadă. La nivelul datoriei externe, după 1.000 de zile, uitaţi cum stăm: am preluat această datorie de la 10,7 miliarde de euro şi, după 1000 de zile, a ajuns la 30 de miliarde de euro. De asemenea, dacă, în urmă cu 1.000 de zile, plăteam 57 de milioane de euro pe lună, acum plătim circa 100 de milioane de euro pe lună. Iar dacă ne referim la nivelul de trai, pot să vă spun că salariul mediu net este ceva mai mic acum, de asemenea, cifrele INS-ului arată că noi cheltuim mai mult pentru întreţinerea locuinţei – cu 1% – mai mult pentru băuturi alcoolice şi tutun şi cheltuim mai puţin pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, recreere şi cultură. Ei bine, domnule Ponta, ce aţi fi făcut dumneavoastră?
Victor Ponta: Doamna Creţulescu, din păcate, în politică nu e cu ce ar fi fost dacă şi cu parcă. Cred că mai interesant ar fi ce vom face, eventual. Dar vreau să fac două comentarii. În primul rând, am văzut şi eu, ca şi domnul Antonescu, pe care îl salut, de altfel, am văzut…
Crin Antonescu: …asemenea.
Victor Ponta: Am văzut … pentru că la TVR Info, să ştiţi, s-a timp de o oră şi jumătate discursul domnului Băsescu, de la Şcoala Tinerilor UNPR sau ce sunt ei, mi s-a părut cel mai grotesc moment, dintr-o serie lungă de acte groteşti ale domnului Băsescu, pentru că s-a dus şi a vorbit acolo, probabil şi în faţa domnului Şerban Mihăilescu, de cât de coruptă e clasa politică – domnul Băsescu îl numea Miki Şpagă, dacă nu mă înşel – a vorbit în faţa domnului Marian Sârbu, de cât de rău face statul social…
Andreea Creţulescu: Mă iertaţi, adică, domnul Şerban Mihăilescu era din organizaţia tânără a UNPR-ului? – că nu înţeleg.
Victor Ponta: Da, erau toţi prezenţi acolo. Era domnul Marian Sârbu… Interesul naţional nu are vârstă, doamnă.
Andreea Creţulescu: Vă rog.
Victor Ponta: Era domnul Marian Sârbu, care, şi eu îl felicit, încă, pentru asta, a muncit la un Cod al Muncii, în 2003, dacă nu mă înşel, şi, sigur, la politica privind pensiile, pe care Traian Băsescu o consideră vinovată de tot ce se întâmplă acum în România. Era domnul Oprea, care, sigur, cunoaşteţi, şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase, era domnul Culiţă Tărâţă, bănuiesc, unul din cei mai prosperi afacerişti în afacerile cu statul. Era… a fost absolut grotesc, să-l vezi pe Traian Băsescu şi, până la urmă la … tinerii … se pretindeau de stânga sau nu ştiu ce, domnul Băsescu, care le spunea cât de rău e statul social şi cât de răi sunt toţi cei din Europa, care păstrează ideea de stat social. Acum, pe fond, în ceea ce a făcut guvernul Traian Băsescu şi Emil Boc, sunt cu totul de acord, nu e corect să-l blamăm doar pe Emil Boc pentru aceste 1.000 de zile – Traian Băsescu, Emil Boc, doamna Udrea şi toţi ceilalţi au distrus nu statul social în România, ci au distrus structura socială şi economică a societăţii româneşti, aşa cum era ea. Pentru că sistemul de educaţie este, într-adevăr, distrus total, cum spunea şi Traian Băsescu, în urma politicilor duse în aceste 1.000 de zile, sistemul medical, aşa cum prezentaţi dumneavoastră, cu spitale care se închid şi cu oameni care mor cu zile în spital, este, într-adevăr, distrus în aceste 1.000 de zile. Siguranţa cetăţeanului – şi asta deja nu e o valoare de stânga sau de dreapta – siguranţa cetăţeanului este distrusă în România. Dumneavoastră prezentaţi în fiecare zi, cum nu doar clanuri mafiote sau oameni care se împuşcă pe stradă, dar, de la un simplu accident deja, se bat oamenii pe străzi, iar poliţiştii, evident, în fiecare lună aflăm câţi mai sunt daţi afară. Iar în partea cealaltă, în zona economică, ceea ce prezentaţi dumneavoastră, că datoria guvernamentală s-a triplat în 1.000 de zile, dar, uitaţi-vă, vă rog frumos, câte firme private au dat faliment, pentru că nu acces la creditare. Uitaţi-vă la faptul că s-a redus la 25% nivelul investiţiilor străine. Uitaţi-vă la faptul – şi, aici, domnul Hurezeanu vorbea de investiţiile ţărilor occidentale – uitaţi-vă că suntem ţara care are, cu totul, 280 de taxe şi impozite, centrale şi locale, pentru cei care vor să investească. Deci, în cele 1.000 de zile, dincolo de aceste discursuri groteşti în faţa unor personaje pe care, sigur, numai Traian Băsescu le mai consideră onorabile, noi vorbim de 1.000 de zile, în care am distrus nu statul social, ci structura socială şi economică a societăţii. Dacă vreţi, cred că discuţia corectă, după ce facem o comemorare serioasă a acestor 1.000 de zile, este nu despre ce ar fi făcut opoziţia dacă şi cu parcă, ci despre ce trebuie să facă USL-ul în aceste condiţii şi moştenind această structură socială şi economică, practic distrusă.
Andreea Creţulescu: Ceva mai devreme, vorbeam şi despre umilinţa la care suntem supuşi noi, românii, de autorităţile noastre, dar şi de umilinţa la care suntem sau pe care o vedem din exterior şi, astăzi, colegii mei au încercat să afle de la domnul Baconschi, de ce statul român, Ministerul nostru de Externe nu a avut o reacţie după acel moment, şi domnul Baconschi a spus: „e vorba de o satiră, nu trebuie să spunem nimic”. Domnule Hurezeanu, ce, adică, e o reacţie bună, e o reacţie care, în mod normal, se procedează sau, mă rog, există şi în alte cancelarii, sau acolo sunt mai atenţi cu chestiile alea?
Emil Hurezeanu: Tind să îi dreptate domnului Baconschi, în această privinţă. Acum, ce, un ministru de externe reacţionează la un gag…?
Andreea Creţulescu: Mă rog, domnul Sarkozy ne-a cam ocolit…
Emil Hurezeanu: … de seară, într-una din televiziunile x, dintr-o ţară fie ea şi Franţa?
Andreea Creţulescu: A mai fost şi momentul „s’il vous plaît, monsieur”, adică fac parte dintr-o…
Emil Hurezeanu: Problema este alta, problema este că – îmi pare rău că trebuie să dau exemple din vremea lui Ceauşescu, că mai bune, în anumite privinţe, nu am. Domnule, când Ceauşescu redescoperea Occidentul, încurajat de Charles de Gaulle, de o politică proromânească, să zicem, stimulativă a americanilor, şi încerca să-şi creeze micile autonomii faţă de Moscova, când vizita Roma, era precedat de o expoziţie de civilizaţie românească acolo, cu casca lui Decebal, cu brăţările dacice, care, pe vremea aia, brăţările dacilor, pe vremea aia, încă nu fuseseră furate de urmaşii lui Ceauşescu şi aşa mai departe. Deci, ce vreau să spun cu asta? Este un stat care, e impresia mea, cel puţin, nu-şi cunoaşte, nu are priorităţi, nu are strategii de reprezentare. Dincolo de oamenii ăştia care îşi încearcă norocul, mai fericiţi sau mai puţin fericiţi, muncind în străinătate şi acum ei se izbesc de oprelişti…. Şi indienii sunt tuciurii … Problema noastră nu este că suntem ţigani sau fascişti – ruşii ne fac fascişti, şi moldovenii reacţionari rusofoni -, pentru că noi nu am reuşim să tematizăm, spre deosebire de Germania şi Italia, ţări fasciste prin excelenţă, să tematizăm trecutul cu Rusia şi să vedem: domnule, de ce nu ne recunoaştem cimitirele, de ce nu le îngrijim, de ce nu întoarcem pagina, de ce nu procedăm ca nemţii, ca polonezii şi intrăm într-un dialog raţional? Sigur că, rămânând în inerţii, imaginea noastră se complică, în prejudecata mai veche a unora faţă de noi. După aceea, domnul Baconschi declară, de exemplu, că e îngrijorat – asta e o problemă – că e îngrijorat că se cumpără terenuri în sudul României. Din ce în ce mai mulţi străini cumpără terenuri. Să le cumpere, domnule … Păi, vreţi pârloagă şase milioane de hectare? Pentru ţăranii ăştia nu aţi făcut nimic, atâţia ani de zile. Nu există un program de restructurare a agriculturii. Păi, să cumpere investitori străini pământuri. Şi aşa, România este una din ţările care, cu un moratoriu destul de ciudat, interzice străinului din Uniunea Europeană să cumpere altfel decât prin tot felul de şiretlicuri asociere cu un partener român, societate înregistrată în România, bunuri imobiliare în România. De ce? Asta este o problemă, asta e reproşul meu pe care îl fac domnului Baconschi. Îmi spune că, de doi ani de zile de când e ministru, că urmează un parteneriat strategic cu Turcia. Am avut o relaţie privilegiată cu Turcia, de fiecare dată. Era aşteptat ministrul de externe al Turciei, care este un mare diplomat de anvergură internaţională – Davutoglu. Nu a venit. Turcia nu vrea să facă parteneriatul strategic cu noi, îl face cu Ucraina, cu care era în relaţii critice acum câţiva ani. Noi, acum zece ani, eram pe o platformă de disponibilităţi, de virtualităţi foarte promiţătoare. Astea sunt problemele. Ne-am retras, nu ne-am folosit şansele şi, da, suntem, pubelă, dar nu din punctul de vedere al satirei franceze, ci din punctul de vedere al stării de izolare şi de automulţumire, într-o situaţie proastă în care am ajuns.
Andreea Creţulescu: Domnule Antonescu, domnul Hurezeanu spune aşa: avem nevoie de un dialog raţional şi, în acelaşi timp, recunoaşte, putem fi pubelă. La o astfel de pubelă, e bine ca ministrul de externe să reacţioneze „e doar o satiră”, în condiţiile în care mai există şi alte…?
Crin Antonescu: Eu nu cred că este important cum apreciem noi răspunsul punctual dat de domnul ministru Baconschi la o emisiune, de pe un canal, în plus, privat. Aici, pot fi, deşi nu sunt, dar aş putea fi de acord cu domnul Hurezeanu. Numai că, aşa cum domnia sa, domnul Hurezeanu, mai departe spune că suntem o ţară care „nu şi-a ierarhizat şi nu şi-a servit bine priorităţile de reprezentare, eu cred că, pe scurt, asta se cheamă că suntem o ţară care n-are o bună politică externă. Acum, sigur că lucrurile nu sunt de imputat doar actualului ministru de externe, domnului Baconschi, anume – lucrurile nu încep acum. Însă, aşa cum şi în alte privinţe putem să constatăm, pe aceste o mie de zile, cum degenerează lucrurile, de la raporturile Executiv – Legislativ, să zicem, şi poate revenim, putem să constatăm că, în vreme ce miniştrii de externe de după ’90, ai României, care doriţi dumneavoastră – Năstase, Meleşcanu, Petre Roman, Severin, Andrei Pleşu şi aşa mai departe -, până în zilele noastre, până la anume domnul Baconschi, de bine sau de rău, au lucrat şi au comunicat, în orice caz, ce lucrează în acest domeniu. Chiar, de pildă, Adrian Năstase, care avea să devină lider de partid, ca şi, mai târziu, Mircea Geoană, în mandatul lor de miniştri de externe, nu au avut a-şi consuma imaginea, inteligenţa, inventivitatea cu intrigile politicii interne de partid. Cu domnul Baconschi, noi ajungem, în vreme ce alţii ne fac, nestingheriţi, pubelă, la un ministru de externe care, făţiş, se ocupă cu procurarea a un milion de voturi pentru un anumit partid, lucru angajat în congresul unui anumit partid, cu comentarii de tot felul, legate tot de politica externă, cine-i ‘doamna de fier’, cine pierde, cine câştigă şi aşa mai departe…
Andreea Creţulescu: …lucrul ăsta vine de la domnul Băsescu, că dânsul s-a…
Crin Antonescu: … iar în ce-l priveşte pe titularul major al politicii externe româneşti, respectiv preşedintele, ştim foarte bine care şi câte au fost preocupările – nu discut acum calitatea, conţinutul -, dar câte au fost preocupările de politică externă ale preşedintelui. Şi-atunci, sigur că, fără a avea o relaţie directă, imediată, punctuală cu acest episod dezgustător, de pe o televiziune franceză, ajungem, încet-încet, aici, pentru că, vorba domnului Hurezeanu, nu ierarhizăm bine şi nu servim bine priorităţile de reprezentare ale acestei ţări, care, vasăzică, nu avem politică externă.
Andreea Creţulescu: Apropo de priorităţi, vreau să vă arăt ceva destul de dureros pentru noi toţi: este vorba despre prioritatea alocării fondurilor bugetare, da, sună, aşa, ca într-un limbaj de lemn, dar are efecte foarte urâte în teritoriu. Vă arăt, în această seară, în premieră, un lucru care ar putea să intre în Cartea recordurilor. În România, nu ştiu dacă ştiţi, avem o comună, o comună micuţă, cu şase parcuri, doamnelor şi domnilor. Aceste parcuri sunt făcute cu bani guvernamentali. Cum a fost posibil, ne spune, în momentul de faţă, Dana Constantin, iar comuna se numeşte Tâmna.
Reporter: Comuna Tâmna are peste puţin 3000 de locuitori, împărţiţi, însă, în 11 sate. În nouă dintre acestea, nu există apă, iar oamenii o cară cu butoaiele de la kilometri distanţă. Alte trei sate sunt, practic, izolate, din noiembrie până în aprilie, din cauza drumurilor impracticabile. Oamenii se plâng că nu au brutărie şi nici dispensar, în schimb se pot relaxa în cele şase parcuri – pentru amenajarea acestora s-au cheltuit 200 de mii de euro, bani primiţi de primar de la Agenţia pentru Plăţi de Mediu. Locuitorii din comună nu prea înţeleg ce se întâmplă cu aceste parcuri. Ne aflăm alături de trei dintre ei.
Andreea Creţulescu: Mulţumesc foarte mult, Diana. Domnule Antonescu, vă vedeam râzând când ascultaţi poveştile acelor… Amar, amar, ce-i drept, amar.
Crin Antonescu: Nu, nu râdeam. Râdeam amar, mă rog, în momentul în care a spus unul dintre cei intervievaţi, că sunt, totuşi, trei sate. Deja, numărul de parcuri, doza de parcuri pe localitatea scădea.
Andreea Creţulescu: Adică, două la un sat.
Crin Antonescu: Îl întrebaţi, mai înainte, pe domnul preşedinte Victor Ponta ce ar fi făcut opoziţia. Şi, pe bună dreptate, domnia sa crede că e mai important de spus ce va face opoziţia. Dar să ştiţi că ce va face opoziţia, schimbând ceea ce e de schimbat, sigur, în datele economice şi în conjuncturile momentului, ar fi făcut şi înainte. Noi am ajuns, până la urmă, sub zgomotul asurzitor al propagandei puterii, să folosim termenul de austeritate, care, repet, din punctul meu de vedere, nu se justifică. Doi: să pornim ca de la o fatalitate ‘domnule, s-au tăiat salariile, că nu aveam ce face’. Ba am ajuns, acum, cu ultimele discursuri prezidenţiale, la un soi de, dacă pot să spun aşa, nou protocronism: ne închipuim că suntem cei mai deştepţi din Europa, am făcut-o primii şi aşteptăm să vină acum ceilalţi după noi. Asta ne spune, de fapt, domnul preşedinte. Păi, dacă însumăm noi – şi putem face asta, nu am acum, o să facem o socoteală la capătul acestei guvernări – dacă însumăm noi toate aceste parcuri, câte şase pe comună, unde nu e apă şi unde nu e drum, dacă însumăm toate obiectivele despre care aproape în fiecare seară presa discută şi care costă 200.000 colo, un milion colo – euro – 100.000 colo, s-ar putea să ajungem – ceea ce e convingerea noastră şi am spus-o cu cifre atunci – la concluzia că tăierile şi, la fel, tăierile otova au fost aberante şi, pur şi simplu că, repet acest lucru, chiar dacă el sună scandalos, s-a optat pentru asta, pentru că din salariul sau din pensia omului, tu, guvernant, nu poţi lua şpagă. Din orice alt contract pe şase parcuri, da.
Andreea Creţulescu: Domnule Ponta, cum se poate stopa fenomenul acesta, pentru că e clar: o comună cu şase parcuri nu are nicio logică, iar investiţia, aşa cum spuneau şi sătenii de acolo, e inutilă, în condiţiile în care comuna aia ar avea nevoie de multe alte lucruri. Dar cum se poate stopa fenomenul?
Victor Ponta: Doamna Creţulescu, nu e deloc inutilă şi domnul Antonescu v-a explicat: din acele parcuri se ia şpagă, iar firmele care lucrează sunt firmele care sponsorizează în campanie PD-L-ul, e foarte util, din punctul lor de vedere.
Andreea Creţulescu: Inutilă pentru locuitori, utilă pentru alţii, da, corect, poate fi aşa, dar nu e asta în logica normalităţii.
Victor Ponta: Dar pe cine, cu ce îi interesează?
Andreea Creţulescu: Păi, să revenim la normal. Vă rog.
Victor Ponta: Haideţi să vă dau două exemple, poate chiar mult mai importante decât parcurile respective şi vă răspund, evident, la întrebare. Am fost în urmă cu câteva zile în Craiova, există un cartier al oamenilor cei mai sărmani. Dacă ar ajunge acolo vreo televiziune franceză, să ştiţi că ne-ar fi foarte greu să ne apărăm. A doua zi după mine, a sosit, evident, doamna ministru Elena Udrea, care a semnat o finanţare de undeva, vreo 20 de milioane de euro, pentru un aqua park. Înţelegeţi? Oamenii ăia nu au căldură, nu au apă, nu le ridică nimeni gunoaiele de pe străzi, dar vor avea un aqua park. Aşa cum au şi cei, ştiţi, cu telegondola, dar ei, săracii, nu au ce să muncească, jumătate sunt şomeri. Aşa cum, dacă Radu Mazăre, la Constanţa, cerea vreun ban ca să mărească capacitatea conductelor oraşului, nu ar fi primit. Dar zece milioane de euro pentru cazinou, un cazinou care putea fi reparat de o firmă privată, au fost găsiţi imediat de doamna Udrea. Ce trebuie făcut? Din punctul nostru de vedere, şi am anunţat lucrul ăsta, evident, ca orice program anunţat de opoziţie, nu stârneşte neapărat foarte mult interes. Dacă nu-l avem, suntem criticaţi, dacă îl avem nu ne mai întreabă nimeni. Finanţarea comunităţilor locale, de la municipiul Bucureşti până la cea mai mică comună, nu mai poate fi făcută decât aşa cum, de fapt, se făcea cu o perioadă de timp în urmă, pe baza acelor criterii foarte clare care spun: populaţie, suprafaţă şi proiecte care trebuie cofinanţate. Toate aceste lucruri pe care dumneavoastră le prezentaţi cu obstinaţie şi sunt ignorate cu obstinaţie, toate aceste proiecte – cu telegondola, aqua parkuri, parcuri şi aşa mai departe – sunt finanţate fie din fondul de rezervă al primului ministru Emil Boc, ceea ce este complet anormal să iei tot timpul bani de la celelalte ministere, îi pui în fondul de rezervă, pentru că acolo nu ai nevoie de modificarea bugetului, ci poţi s-o dai prin hotărâre de guvern, sau din bugetul nesfârşit al unui singur minister – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Ce va face USL-ul? Vă spun ce facem: primul lucru, oprim şi nu vom plăti cei patru miliarde de euro pe care Ministerul Dezvoltării regionale şi Turismului îi cheltuie, în aceşti doi ani, pentru drumuri comunale care nu duc nicăieri şi care nu ajută cu nimic.
Andreea Creţulescu: Păi, de ce nu veţi plăti? Eu cred că veţi fi obligaţi să plătiţi, domnule Ponta, pentru că acolo sunt nişte împrumuturi.
Victor Ponta: Nu, doamna Creţulescu, nu voi fi obligat deloc.
Andreea Creţulescu: Sunt nişte împrumuturi, adică, nu… Ce faceţi, raşchetaţi drumul şi daţi asfaltul înapoi?
Victor Ponta: Staţi să vă explic sistemul practicat.
Andreea Creţulescu: Vă rog.
Victor Ponta: Nu, nu. Doamna Udrea a găsit nişte firme, cărora le-a spus: deşi nu vă dau garanţie guvernamentală, construiţi voi, faceţi nişte drumuri care duc prin, în special, prin Suceava, prin Arad, prin Braşov, pe la judeţele lor, faceţi nişte drumuri, iar statul român vă va plăti în 2013-2014. Adică, nu va mai plăti doamna Udrea, o să vină fraierii ăştia de la USL şi o să plătească ei.
Andreea Creţulescu: Adică, dumneavoastră le spuneţi acelor asfaltatori, ca să înţelegem, sau constructori, mă rog…
Victor Ponta: Că nu vor primi banii.
Andreea Creţulescu: Dacă veniţi dumneavoastră la guvernare, adio bani, adică au lucrat aşa pentru interesul naţional.
Victor Ponta: Nu, nu au lucrat, au lucrat pentru interesul doamnei Udrea şi al PD-L-ului. Şi eu nu sunt dispus să semnez vreodată ca din banii dumneavoastră, din banii tuturor oamenilor, să plătim nişte datorii făcute în scop strict personal şi politic. Da, sunt patru miliarde de euro, gândiţi-vă, vă rog, despre ce sumă vorbim. Numai adunaţi la aceasta aqua parkurile, telegondolele, parcurile, sălile de sport pe care nu le foloseşte nimeni, bazinele de înot în care oamenii îşi adapă animalele, adăugaţi toate aceste lucruri şi o să vedeţi că nu suntem o ţară chiar aşa săracă, care are nevoie de atât de multă austeritate de la pensii şi salarii, cum spune domnul Băsescu. Evident că nu poţi să dai şi pensii şi salarii, să faci şi investiţii serioase şi să şi furi cu miliardele la aceste pseudoinvestiţii. pentru că aceste investiţii nu produc nimic. Dacă cu patru miliarde de euro ai doamnei Udrea făceam autostrada Chişinău – Bucureşti, de exemplu, da, aş fi fost de acord, am fi votat şi noi, opoziţia, în Parlament, şi am fi plătit imediat acest lucru. Dacă făceam şoseaua între Sibiu şi Arad, cea pe care mor zeci de oameni aproape în fiecare zi, da, am fi votat-o şi noi şi am fi plătit-o. Ca să lucreze nişte firme care îi dau doamnei Udrea bani de campanie, nu, nu plătim aşa ceva, cred că ar fi o complicitate.
Andreea Creţulescu: Ştiţi de ce mă tem eu, domnule Ponta? Ştiţi de ce mă tem? Mi-aduc aminte un exemplu guvernamental: ministrul PD-L de la transporturi a procedat într-un fel similar cu Bechtel. Şi aţi văzut că România, după aceea, a plătit mult mai mult, nu ştiu de câte ori, cred că de trei-patru ori mai mult. Nu riscaţi acelaşi lucru? Bănuiesc că acei oameni au nişte contracte, s-ar putea să vă dea în judecată, să vă ceară despăgubiri şi, până la urmă, instituţia să plătească mult mai mult.
Victor Ponta Aţi dat un exemplu exact pe invers decât de vă vorbeam eu şi mă bucur dacă am ocazia să vă explic.
Andreea Creţulescu: Vă rog.
Victor Ponta: Autostrada semnată cu cei de la Bechtel era şi este, în continuare, o autostradă de o importanţă strategică pentru România. Să legi Bucureşti-Braşov mai departe, de Ungaria, este de o importanţă strategică. Faptul că, din 2005, la solicitarea expresă a domnului Traian Băsescu şi a miniştrilor pe care domnia sa i-a pus, această autostradă, după şapte ani, lucrată, apropo, cu una din cele mai mari firme americane, dacă tot se duce domnul Băsescu la Washington poate discuta problema, această autostradă, sau, mă rog, acest contract, de fapt, se încheie cu 50 de kilometri din 400 şi cu o plată mai mare decât era negociat pentru 400 de kilometri. Dacă ăsta e un succes al celor o mie de zile sau al celor şase ani de mandat Traian Băsescu, puteţi să apreciaţi dumneavoastră.
Andreea Creţulescu: Dar cum s-ar putea… sau cum ar putea ajunge USL la guvernare, domnule Antonescu, în condiţiile în care domnul Băsescu, tot în astea o mie de zile, ca să le luăm ca reper, a spus aşa: desemnez premierul doar de la partidul majoritar, adică cel care ia 50 plus unu. A apărut USL-ul, domnul Băsescu, la ceva timp, a constatat că USL-ul nu e partid, ci e alianţă, deci, iarăşi, nu vă încadraţi în zona asta. Cum veţi reuşi să luaţi puterea, pentru că dacă ne raportăm, exclusiv, la declaraţiile domniei sale, pare, aşa, o misiune imposibilă.
Crin Antonescu: Asta e limpede, şi, mai ales, de când a început să întreţină şi relaţii speciale cu mai multe divinităţi, că nu e vorba doar de Dumnezeu, e vorba şi de Germania şi de alte divinităţi, e un Pantheon, acolo, al domnului Băsescu.
Andreea Creţulescu: Poate pentru asta s-a rugat, domnul Băsescu, nu ştiu.
Crin Antonescu: Se poate, se poate. Există şi vrăjitoare, există magie, de diferite culori. Dacă îmi permiteţi, foarte scurt: vorbeam de degradarea ţesutului democratic şi statului de drept, cât este el în aceste o mie de zile, că noi vorbim, sigur, mai mult de chestiunile economice, dar nu-i vorba doar de nişte opţiuni greşite, din punct de vedere bugetar-economic, este vorba de această degradare care, pentru mine, ca liberal, este şi mai gravă, şi vorbim, aici, despre faptul că Executivul, în aceste o mie de zile, guvernul Băsescu, cum îi spuneam, Executivul Băsescu – Boc, pur şi simplu, consideră sau a transformat, prin intermediul majorităţii parlamentare, care s-a născut cum s-a născut, viciată din start, s-a născut din păcat, democratic vorbind, pur şi simplu, o mare adunare naţională. Vă aduceţi aminte, poate, că pe timpul Guvernului Năstase, prin 2003, a fost un mic scandal politic, vreau să spun, o dezbatere foarte serioasă, în care noi, opoziţia de atunci, imputam pe bună dreptate, cred, şi acum, premierului de atunci, Adrian Năstase, că abuzează de ordonanţe de urgenţă. A venit premierul, a fost o dezbatere foarte înfocată, în Parlament. În vremea Guvernului Tăriceanu, de data asta, PSD-ul, în opoziţie, a invocat acelaşi lucru. Noi unde am ajuns? La ordonanţe de urgenţă, să le numărăm. Am ajuns la 13 angajări de răspundere, pe tot ce a fost lege importantă, cu toate că au majoritate parlamentară – aşa cum au construit-o, dar o au – şi am mai ajuns la o premieră, cred, în istoria parlamentelor lumii, în orice caz, în Parlamentul românesc, şi anume obligarea membrilor majorităţii de a nu-şi exercita votul, cu ocazia unei moţiuni de cenzură. Sigur că mai avem, acum, un pas: să facem alegerile ceva mai târziu, să le facem comasate, să contorsionăm, cumva, dacă nu teritoriul ţării, sistemul de vot. Sigur că domnul Traian Băsescu şi compania încearcă toate modalităţile pentru ca alternanţa la putere, care se profilează şi care nu-i decât firească, în general, darămite în condiţiile acestei guvernări dezastruoase, să nu aibă loc. Ea va avea loc şi va avea loc pe cale democratică, indiferent că vor comasa alegerile, indiferent că vor reîmpărţi teritoriul ţării, indiferent că vor împinge din iunie până în noiembrie, sau ştiu eu când, aceste alegeri.
Andreea Creţulescu: Domnule Hurezeanu, Traian Băsescu se roagă la Dumnezeu pentru că se teme de această rocadă la putere. Poate fi interpretată, declaraţia domniei sale, şi în sensul acesta?
Emil Hurezeanu: Nu, nu cred. Uitaţi cum e: sigur că ceea ce spune un preşedinte, chiar mai mult decât un prim-ministru, e foarte urmărit, înregistrat şi apoi reluat, cu voluptate chiar. Există, însă, ocazii şi ocazii. Acum, când omul se duce şi vorbeşte cu tineretul, fie el şi UNPR-ist…
Andreea Creţulescu: Da, care nu prea era tânăr, dar mă rog…
Emil Hurezeanu: Discuţiile pot fi, uneori, neconvenţionale, discursurile…
Andreea Creţulescu: Cu vreo zece camere, în faţa dânsului…
Emil Hurezeanu: Într-un discurs asemănător, într-o ocazie asemănătoare, doamna Udrea constata că avem cu un milion în plus de pensionari, avem un milion de pensionari în plus. Ingineriile astea sociale… putea… Interpretarea cea mai critică a unei astfel de afirmaţii, sigur, făcută de un ministru al Guvernului, înseamnă că trebuie să facem ceva cu ei, altceva decât să le mărim pensiile şi să-i facem fericiţi.
Andreea Creţulescu: Şi ce am putea facem cu ei? Ce am putea?
Emil Hurezeanu: Bun. Deci, vreau să spun, există o tentaţie, din partea jurnaliştilor, cum sunteţi dumneavoastră, cum sunt eu, de a supralicita, de a supradoza interpretarea unor afirmaţii, uneori, banale, mai puţin reuşite, nefericite… Nu aici e problema, cu domnul Băsescu.
Andreea Creţulescu: Adică, nu putem pleca de la ideea că de multe ori…
Emil Hurezeanu: Pentru faptul că domnul Băsescu îl amestecă pe Dumnezeu împreună cu câteva ţări, emoţionat de prezenţa domnului Oprea şi a domnului…
Andreea Creţulescu: Îl emoţionează domnul Oprea pe Traian Băsescu?
Emil Hurezeanu: Probabil, probabil. Asta nu mă face pe mine să… Nu devenim grămăticii, hermeneuţii unor momente neinspirate ale preşedintelui. Problema este alta: atunci când face declaraţii de principiu, declaraţii doctrinare, când a intervenit în locul Guvernului, când a încurajat, eminamente, politicile de austeritate, administrând austeritatea şi refuzând, spre deosebire de practicile din ţările similar europene, concursul societăţii politice al opoziţiei, al sindicatelor, al antreprenorilor. Acolo sunt problemele mari: în felul cum s-a administrat, exclusiv, austeritatea, fără să se stimuleze, să se reinventeze creşterea, consumul, satisfacţia.
Andreea Creţulescu: Domnule Hurezeanu, înclin să vă dau dreptate. S-ar putea ca domnul Băsescu să se fi emoţionat din cauza prezenţei domnului Oprea. Oricum, continuăm discuţia, după o scurtă pauză publicitară când, doamnelor şi domnilor, mai arătăm o perspectivă pentru aceste o mie de zile Boc, în opinia unor locuitori, de această dată din Cluj. Veţi vedea, imediat, despre ce este vorba. Domnule Ponta, indiferent ce se va întâmpla la alegerile din 2012, România este în faţa unor decizii extrem de impopulare: trebuie să-şi plătească nişte împrumuturi foarte mari, din calculul nostru cam 100 de milioane de euro pe lună fără dobânzi. Aşadar, veţi merge dacă va exista acea rocadă, veţi merge tot pe acest gen de politică – măsuri intransigente la momente dificile sau aveţi alte strategii în zona asta?
Victor Ponta: Doamna Creţulescu, nu se mai poate doar cu măsuri de austeritate. Aici, domnul Hurezeanu încerca să vă ridice un subiect foarte serios, dar, în general, subiectele serioase nu fac rating….
Andreea Creţulescu: Cum să nu?
Victor Ponta: Nu poţi doar să strângi cureaua, ca să spun aşa.
Crin Antonescu: Deşi domnul Hurezeanu întotdeauna încearcă să ridice.
Victor Ponta: Nu poţi doar să strângi cureaua, dacă nu pui în partea cealaltă măsuri de stimulare a economiei, de creştere a locurilor de muncă, de creştere a investiţiilor, dacă nu reuşeşti să-ţi găseşti parteneri dintre cei care în acest moment mai pot fi investitori. Vreau să vă dau cu titlu aşa, de informaţie: în acest moment – nu ştiu cât va mai ţine această situaţie – China este totuşi ţara spre care toată lumea, începând cu America, Germania, toată lumea se îndreaptă pentru investiţii. Ştiţi că la Forumul economic, la care a participat primul ministru al României şi trei miniştri, ministrul transporturilor, ministrul economiei şi ministrul de externe. Singurul oficial, să zicem, între ghilimele, chinez, a fost un vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie. Nu a fost nicio firmă chinezească, niciun reprezentant al Ministerului Economiei, nimeni de acolo? Deci despre ce vorbim? Vorbim despre faptul că evident că nu o să şi nici nu am pus, de altfel, în programul nostru economic, cine vrea, îl găseşte pe site, nu am vorbit că de a doua zi de când vine USL-ul, începem şi mărim pensii, mărim salarii, dăm iarăşi la toată lumea…. Nici nu puteam să vorbim despre aşa ceva. dar să vorbim despre măsuri de stimulare, prin care să creezi mai multe locuri de muncă, prin care să aduci în realitate mai mulţi bani la buget, cu cât ridici taxele şi le faci mai multe, cu atât ai încasări mai mici. Să vorbeşti despre a stimula sectoarele care merg bine datorită chiar lui Dumnezeu – nu devin şi eu mistic ca Traian Băsescu, dar anul acesta agricultura a mers foarte bine datorită condiţiilor meteorologice şi datorită lui Dumnezeu, că am avut o producţie şi un an agricol foarte bun. Am rămas cu TVA-ul 24% ca să omorâm, de fapt, toată producţia internă. Deci sunt o serie de măsuri şi de politici de stimulare economică şi socială, pe care le poţi lua în paralel cu cele de austeritate, ca oamenii să le accepte şi să le înţeleagă. Iar dincolo de asta, cele trei domenii fundamentale – sănătate, educaţie şi siguranţa cetăţeanului – nu pot fi niciodată nici locurile din care tai întotdeauna bani, şi nici cele pe care să le acuzi că din cauza sănătăţii, educaţiei şi siguranţei cetăţeanului merg prost lucrurile în România. Nu există nicio ţară europeană sau în lume care să nu investească în educaţie, sănătate şi în siguranţa cetăţeanului, dar să aibă succes economic. Lucrurile astea nu pot sa meargă separat.
Andreea Creţulescu: Apropo de ce aţi spus şi pentru că aţi invocat China, citesc un proverb pe care ni l-a trimis un telespectator. Scrie: „Am un proverb chinezesc pentru emisiune, dar probabil că Emil Boc nu l-a auzit în China: „Te gândeşti să-ţi asiguri traiul pe un an, atunci cultivă grâu. Te gândeşti să asiguri traiul pe zece ani, atunci sădeşte pomi. Te gândeşti la următorii o sută de ani, trimite copiii la şcoală”. Domnule Antonescu, ce părere aveţi de ce ne-a scris telespectatorul?
Crin Antonescu: Înţelepţi chinezii. Ştiţi, se mai întâmplă, apropo de, dacă îmi permiteţi repede, în continuarea celor spuse de Victor Ponta mai devreme. Când am fost şi eu pe la Şcoala de vară a tinerilor liberali, am vorbit la un moment dat despre atacurile la care liberalismul a fost supus în diferite momente istorice, pentru că vorbeam de ceea ce ar vrea unii să prezinte drept o criză a liberalismului acum. Şi, la un moment dat, în acest scurt istoric, am ajuns şi la Lenin, la unul din marii critici ai liberalismului şi făcând, inventariind acolo cum nu-i plăceau tovarăşului Lenin nici parlamentul, nici democraţia burgheză, nici partidele, nici mogulii, cu un cuvânt actual, nici presa, nici nu ştiu ce, am vorbit un pic despre micul leninism al lui Traian Băsescu. Dar e ceva mai serios decât atât. Astăzi, într-un soi de pseudoliberalism, ultraliberalism, ni se prezintă în discursul prezidenţial şi, mă rog, după aceea al consilierilor care pot vorbi mai bine ai primului ministru, o abstracţiune de stat ultraliberal şi o abstracţiune de reformă, pentru reuşita căreia chiar grupuri întregi de oameni în carne şi oase – un milion de pensionari, profesorii din învăţământul public, mă rog, medici, asistente, poliţişti şi aşa mai departe… Ăsta este un paradox absolut şi dezgustător, un soi de liberalism de expresie leninistă – sunt lucruri pe care nu putem să le acceptăm pe ideea că domnul Traian Băsescu are o doctrină, cum ne anunţa domnul Turcan, şi că revoluţionează gândirea mondială.
Andreea Creţulescu: Domnule Antonescu, mă iertaţi, nu are nicio legătură cu doctrina, cu… că în România cred că niciun partid nu se gândeşte cu atenţie la doctrină. E vorba de viaţă reală de interesul cetăţeanului, de altceva.
Crin Antonescu: Are. Nu, nu. Păi este vorba de viaţă reală. Deci ceea ce noi avem azi în dezbatere serioasă şi de fond, dincolo de anecdote şi de mici crize de misticism – ăsta e un cuvânt serios, dar hai – avem de-a face cu nişte oameni care ne guvernează de o mie de zile, care au destructurat ceea ce în orice stat civilizat trebuie să existe, care sapă temeinic la temelia statului de drept şi care, mai departe, ne propun abstracţiuni pentru care mor, la propriu şi la figurat, oameni în carne şi oase. Despre asta vorbesc. Cum au murit şi pe vremea lui Lenin şi a sovietelor.
Andreea Creţulescu: Apropo de moarte şi de tragedia acestor o mie de zile, mergem rapid la Cluj. Acolo, doamnelor şi domnilor, se află colegii mei care ne dau detalii despre această loterie care îngheaţă multe sisteme, sistemul sanitar, sistemul educaţional. Trebuie să dai afară şapte oameni ca să angajezi unul. O concluzie scurtă de la domnul Hurezeanu, dar şi de la domnul Antonescu. Vă rog.
Emil Hurezeanu: Nu au fost o mie de zile glorioase A fost o perioadă critică. Se face decontul unor cauze mai vechi. Nu doar Băsescu şi Boc sunt problema. Refuzul lor, însă, de a deschide ferestrele larg, de a discuta cu opoziţia şi altfel decât de a prezenta calcule în austeritate, profeţíi în austeritate, e o vină.
Crin Antonescu: O mie de zile au aşezat un nou partid-stat mai crâncen şi mai hotărât decât toate tentativele dinainte. Cum facem să scăpăm de el?
Andreea Creţulescu: Doamnelor şi domnilor, le mulţumesc invitaţilor mei. Vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru atenţie. Rămâneţi în realitate.
(Prin Monitoring Media: Realitatea TV – Ediţie specială, Ora: 19:45)
Radu Zlati 
Comentarii recente