Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că USL nu va reveni asupra deciziei de a-l susţine pe liberalul Cristi Bîgiu la şefia CJ Buzău, adăugând că, dacă vrea să candideze, social-democratul Victor Mocanu, actualul şef al CJ, o poate face ca independent sau din partea altei formaţiuni politice.
Victor Ponta a declarat, vineri seară, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că decizia susţinerii de către USL a unui liberal la şefia CJ Buzău nu va fi schimbată, transmite corespondentul MEDIAFAX. „Dacă Mocanu este membru PSD, atunci va trebui să sprijine USL. Vom discuta cu toţi colegii nemulţumiţi din filiale, dar asta nu înseamnă schimbarea deciziilor deja luate. Buzăul nu e judeţul lui Mocanu. Decizia nu se schimbă. Pot fi oameni care nu acceptă şi atunci merg ca independenţi sau din partea altui partid. Nimeni nu e proprietar peste un judeţ. Nici eu nu sunt proprietar peste Gorj, nici domnul Dragnea peste Teleorman. Toate judeţele vor fi câştigate de oameni care reprezintă USL. În rest, cine crede că e mai important decât USL poate să meargă în altă parte”, a spus Ponta.
Liderul PSD a adăugat că afirmaţiile sale nu reprezintă o invitaţie pentru Victor Mocanu să plece din PSD. „Vreau să cred că toţi oamenii care pun interesul public înaintea interesului personal vor rămâne alături de noi”, a mai spus liderul social-democrat.
Social-democraţii buzoieni au anunţat, vinerea trecută, că nu recunosc candidatura liberalului Cristi Bîgiu la Consiliul Judeţean Buzău, decisă de USL, şi au cerut liderului Victor Ponta să reanalizeze situaţia şi „să repare greşeala”.
Potrivit preşedintelui PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, în organizaţia buzoiană a partidului primarii din judeţ, dar şi consilierii judeţeni au decis să susţină propriul candidat, pe actualul preşedinte al CJ Buzău, Victor Mocanu, chiar dacă liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat că USL a decis să-l susţină pe liberalul Cristi Bîgiu la şefia CJ, la alegerile de anul viitor.








Comentarii recente