Mediafax – Becali vrea să intre într-o alianţă de dreapta cu PDL, UNPR, PP

Preşedintele PNG George Becali, a declarat, sâmbătă, că doreşte ca partidul pe care îl conduce să intre într-o alianţă de dreapta, eventual „Mişcarea Populară”, el nominalizând ca posibili parteneri PDL, UNPR şi partidul lui Dan Diaconescu.

Becali a spus că atunci când a auzit de înregistrarea „Mişcării Populare” s-a gândit că preşedintele Traian Băsescu „va face o nouă gândire, o nouă mişcare”.

Preşedintele PNG a precizat că nu a avut nicio negociere sau discuţie cu vreun lider al partidelor pe care le-a nominalizat şi nici cu Traian Băsescu. „La ora asta sunt doar la nivel de bârfe. Nu am nicio înţelegere oficială, doar ce se vorbeşte pe la spate de diverşi politicieni. Nu am o confirmare oficială a domnului preşedinte Traian Băsescu, nu am avut niciun fel de întâlnire cu el. Nici discuţii cu PDL, dar eu am oameni în partid care au funcţii date de PDL, cum este la Consiliul General al Capitalei”, a spus Becali.

El a afirmat că s-a gândit că eventuala alianţă de dreapta s-ar putea chema „Mişcarea Populară Totul pentru Ţară”.

Întrebat dacă va pune condiţii, în cazul în care va fi invitat să facă parte din eventuala alianţă de dreapta, Becali a răspuns că va cere doar ca din siglă să facă partea crucea sau alt simbol al credinţei creştine.

Întrebat ce părere are de numele „Alba ca Zăpada”, vehiculat de Sebastian Lăzăroiu, Becali a răspuns: „O să rămânem şapte pitici şi nu o să fim băgaţi în seamă. Dacă îi spune Alba ca Zăpada, albă ca zăpada va rămâne”.

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.