Cotidianul – Andrei Marga: Dacă se merge pe legislaţia actuală voi pleca la o universitate străină

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, Andrei Marga, se gândeşte să părăsească universitatea la conducerea căreia a fost aproape 20 de ani. El ar putea preda la o universitate din străinătate din 2012, potrivit realitatea.net.

In martie 2012, mandatul de rector al lui Andrei Marga la Universitatea „Babeş-Bolyai” se încheie. Întrebat ce planuri de viitor are, Andrei Marga spune că se gândeşte să plece în străinătate, potrivit oradecluj.ro.”Sigur, mai sunt de luat nişte decizii care nu mai depind de mine, dar, în varianta în care se merge pe legislaţia actuală, atunci voi pleca la o universitate străină. Dacă va fi nevoie, atunci voi pleca şi eu în emigraţie, deşi ţinta mea ar fi să rămân aici”, a spus Andrei Marga.

Andrei Marga consideră răutăcioase afirmaţiile conform cărora şi-ar fi creat un cult al personalităţii.

„Acestea sunt nişte afirmaţii din partea unor oameni care au pierdut procese cu Universitatea noastră şi apoi au scornit toate aceste poveşti. (Aici, Andrei Marga îşi enumeră realizările şi menţionările personalităţii sale în viaţa publică). Acuma, sigur, este un fapt care a izbit, eu ştiu asta. Şi anume, am devenit, nu numai ca Universitate, locul vizitat de cele mai importante personalităţi, dar eu însumi am fost mai ales decât orice alt intelectual român în organisme internaţionale, exceptând, sigur, diplomaţia, care este altceva. Deci, clar că am fost în aceste organisme, sunt în multe dintre ele, e clar că notorietatea mea cu aceasta a crescut, dar deducţia pe care o fac aceşti răuvoitori de la notorietate la cultul personalităţii este fără niciun suport”, a spus Andrei Marga.

Etichete:,

Comentariile nu sunt permise.