Răspuns oferit de dl Rehn în numele Comisiei Europene (20.9.2011) la intrebari privind regionalizarea Romaniei

RO E-006044/2011

Comisia Europeană este la curent cu dezbaterile politice interne din România privind procesul de înfiinţare a unor regiuni, dar nu a primit nicio informaţie sau notificare oficială în acest sens. Această chestiune este de competenţă naţională, fiecare stat membru fiind pe deplin îndreptăţit să planifice şi să pună în aplicare modificări ale organizării administrative la nivel naţional.

În ceea ce priveşte Regulamentul (CE) nr. 1059/2003[1] menţionat în întrebare, Comisia Europeană nu a primit din partea Institutului Naţional de Statistică al României vreo notificare oficială nici despre o posibilă reorganizare administrativă a ţării sau a unei părţi a acesteia, nici despre impactul potenţial al reorganizării administrative a României. O astfel de notificare ar avea la bază articolul 5 alineatul 1 litera (a) din regulamentul respectiv, în care se precizează că statele membre informează Comisia Europeană cu privire la toate modificările care au survenit la nivelul unităţilor administrative, în măsura în care modificările ar putea afecta nomenclatorul NUTS. Comisia Europeană (Eurostat) decide în privinţa propunerilor de modificare a nomenclatorului NUTS pe baza informaţiilor primite de la statele membre.

Este demn de menţionat că ultima revizuire a nomenclatorului NUTS s-a efectuat în 2010. Prin urmare, în principiu, în ceea ce priveşte nomenclatorul NUTS, regiunile NUTS ale României valabile în prezent rămân intacte până la intrarea în vigoare a modificărilor rezultate din următoarea revizuire, adică cel puţin până la sfârşitul anului 2014.

În privinţa consecinţelor asupra administrării programelor UE, date fiind momentul avansat în timp din actuala perioadă de programare, necesitatea de a pune în aplicare rapid şi eficient programele de dezvoltare aferente perioadei 2007 – 2013, luând în considerare rata de absorbţie extrem de mică (3,4%) şi dificultăţile existente, Comisia Europeană consideră că autorităţile din România ar trebui să-şi concentreze toate eforturile în vederea implementării cu succes a programelor operaţionale din perioada actuală în cadrul actualelor structuri, care făceau obiectul programelor în momentul întocmirii lor şi care au fost convenite de Comisia Europeană şi România.

Bineînţeles, Comisia Europeană este pregătită să sprijine autorităţile din România în eforturile lor de a realiza cea mai eficientă structură pentru perioadele viitoare.


[1]     JO L 154, 21.6.2003

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.