USL doreşte să schimbe într-o lună toţi viceprimarii PDL din unităţile administrativ-teritoriale în care reprezentanţii celor trei partide din Uniune deţin majoritatea.
Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, deputatul Horia Teodorescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că printr-un protocol semnat recent s-a stabilit ca termenul limită pentru realizarea acestei acţiuni să fie sfârşitul lunii octombrie, făcându-se referire şi la modul în care vor desemnaţi candidaţii la viitoarele alegeri. ”Prin protocol am stabilit ca în localităţile în care avem primari PSD, candidaţii la alegerile viitoare să fie social-democraţi, iar acolo unde avem primari PNL, candidaţii să fie liberali. Din păcate, în judeţ nu avem niciun primar PC, ci doar câţiva consilieri locali”, a menţionat Horia Teodorescu.
Pentru celelalte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Tulcea, potrivit sursei citate, candidaţii la alegerile viitoare vor fi stabiliţi prin sondaj de opinie.
Reprezentanţii PSD şi PNL s-au arătat nemulţumiţi din cauză că dorinţa lor de a organiza un referendum pe tema regionalizării, concretizată printr-un proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean, a fost blocată, ei susţinând necesitatea unei asemenea acţiuni.
O altă nemulţumire a reprezentanţilor PSD şi PNL o constituie intenţia de a concesiona unor societăţi private activitatea de deszăpezire a drumurilor judeţene.
Încă din primăvară, liderii USL au anunţat că doresc schimbarea a 14 viceprimari PDL din unităţile administrativ-teritoriale în consiliile cărora partidele Uniunii deţin majoritatea.
Prima încercare de înlocuire a unui viceprimar PDL în judeţul Tulcea a avut loc în comuna Baia, în luna aprilie, până în momentul de faţă fiind schimbaţi trei viceprimari democrat-liberali.








Comentarii recente