George Scutaru (PNL): Decizia privind nominalizarea unui candidat liberal pentru preşedinţia CJ Buzău nu poate fi schimbară(Agerpres)

Deputatul George Scutaru, liderul PNL Buzău, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că ‘decizia privind nominalizarea unui candidat liberal la alegerile de anul viitor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău nu poate fi schimbată’. ‘În ciuda tuturor presiunilor sau promisiunilor pe care diverşi lideri ai PSD Buzău le fac primarilor, reprezentanţilor PSD în teritoriu, vrem ca lucrurile să fie foarte clare. Este o decizie politică care a fost luată şi care nu va mai putea fi revizuită’, a spus deputatul George Scutaru, copreşedinte al USL Buzău.

Parlamentarul liberal a cerut colegilor social-democraţi să lase la o parte orgoliile. ‘S-a luat o decizie şi s-a pus punct. În niciun caz nu va fi virgulă după această decizie. Colegii noştri trebuie să înţeleagă că noi suntem un partener sincer şi că dorim împreună să contribuim la această victorie a USL-ului şi să lase la o parte orgoliile, pentru că în niciun caz judeţul Buzău nu trebuie interpretat a fi în buzunarul cuiva, al unei persoane sau al unei familii, indiferent de numele pe care-l poartă. Nu există nici prefect pe viaţă şi nici preşedinte de CJ pe viaţă. Sunt funcţii pe care eşti ales un mandat, două, dar nu trebuie să mergi pe ideea că din clădirea instituţiei trebuie să ieşi cu picioarele înainte’, a mai spus liderul PNL Buzău.

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Buzău, primarul Constantin Boşcodeală, şi actual preşedinte al CJ Buzău, Victor Mocanu, refuză să accepte nominalizarea unui reprezentant al PNL la alegerile pentru CJ de anul viitor solicitând intervenţia liderului PSD Victor Ponta.

Etichete:, , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.