Agerpres – Laura Codruţa Kovesi transmite Camerei că OUG 113/2010 depăşeşte exigenţele de rezonabilitate ale CEDO

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a adresat conducerii Camerei o scrisoare în care arată că prin proiectul de aprobare a OUG 113/2010 privind reeşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar se depăşesc exigenţele de rezonabilitate stabilite de CEDO.

Potrivit scrisorii, Ministerul Public consideră că succesiunea de acte normative care au avut ca efect eşalonarea repetată a plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii şi perpetuarea acestor soluţii legislative pun în discuţie respectarea de către statul român a garanţiilor dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de proprietate.

În document se arată că sarcina de a asigura executarea unei hotărâri judecătoreşti împotriva statului român revine autorităţilor sale, iar complexitatea procedurii interne de executare silită ori a sistemului bugetar nu-l poate scuti de obligaţia de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii într-un interval rezonabil.

‘CEDO a statuat că autorităţile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica mijloacele adecvate de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti, însă acest termen nu poate depăşi ceea ce este strict necesar pentru a găsi soluţiile cele mai potrivite în situaţiile excepţionale date’, precizează Kovesi.

Procurorul invocă şi o decizie a Curţii Constituţionale a României din martie 2010 prin care se subliniază că nu se poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor, fiind sarcina statului să găsească soluţii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoreşti.

‘Prin adoptarea legii de aprobare a OUG 113/2010 şi reeşalonarea plăţilor până în anul 2016 se ajunge la situaţia nedorită în care titluri executorii obţinute anterior anului 2008 să fie executate abia după opt ani, ceea ce depăşeşte cu mult exigenţele de rezonabilitate pe care le reclamă garanţiile instituite prin art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Primul protocol adiţional, şi în final va reprezenta o sarcină împovărătoare atât pentru creditor, cât şi pentru debitorul care va trebui să achite sumele actualizate cu rata inflaţiei’, se arată în scrisoare.

Kovesi menţionează că CEDO a subliniat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi, pentru a justifica refuzul de a executa o hotărâre judecătorească. ‘Imposibilitatea de a obţine executarea hotărârilor judecătoreşti într-un termen rezonabil constituie şi o ingerinţă în dreptul de proprietate al beneficiarilor acestor titluri’, afirmă ea.

Procurorul general arată că pentru a răspunde exigenţelor trebuie ca o ingerinţă a statului să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică şi să respecte raportul rezonabil de proporţionalitate în sensul menţinerii unui echilibru just între interesele contrare astfel încât persoana în cauză să nu suporte o sarcină excesivă şi exorbitantă şi să nu aducă atingere dreptului. ‘Chiar dacă reeşalonarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii poate fi privită ca o formă de executare succesivă a titlurilor executorii, în condiţiile în care această măsură este dublată de suspendarea de drept a executării silite şi depăşeşte o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, nu se mai răspunde cerinţelor de proporţionalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată şi menţinerea unui just echilibru al intereselor în discuţie, fiind afectată însuşi substanţa dreptului. Aşadar, debitorului îi revine îndatorirea de a-şi organiza sistemul financiar într-o asemenea manieră încât să poată executa obligaţiile de plată ce le are faţă de reclamanţi în baza unor titluri executorii, pentru a asigura protecţia efectivă a drepturilor stabilite prin Convenţie’, se precizează în document.

Kovesi arată că în contextul suspendării executării silite în actualul cadru legislativ împotriva Ministerului Public s-a pornit deja executarea silită în privinţa unui număr de 73 de hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii, iar în ipoteza perpetuării acestor soluţii este posibil ca excepţia să se transforme într-o regulă la care vor recurge toţi creditorii, ceea ce ar împiedica exercitarea atribuţiilor acestei instituţii stabilite prin lege.

Biroul permanent a decis, marţi, transmiterea scrisorii procurorului general către liderii de grup şi către parlamentari. În prezent, raportul de respingere a OUG 113/2010 se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.