Preşedintele Departamentului de comunicaţii al PSD, Manuela Catrina, a cerut, vineri, în plenul lucrărilor Consiliului Naţional, trecerea Serviciului de Transmisiuni Speciale (STS) sub control parlamentar, acuzând faptul că STS a creat un mecanism de monitorizare a bazelor de date cu caracter personal aflat sub controlul direct al preşedintelui Traian Băsescu în scopul fraudării alegerilor.
‘Astăzi asistăm la cel mai grav atac la democraţia românească din ultima perioadă’, a declarat Manuela Catrina. Ea a explicat că recenzorii care efectuează recensământul populaţiei în această perioadă cer în mod nelegal cetăţenilor români să-şi declare şi Codul Numeric Personal (CNP). ‘De mai bine de un an şi jumătate Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin hotărâri secrete ale CSAT adună tot ce înseamnă bază de date în România: pensii, sănătate, taxe, impozite, amenzi rutiere, stare civilă şi aşa mai departe. În acest moment, mai mult sau mai puţin legal, ei deţin aceste baze de date. Însă trebuie să ne imaginăm aceste baze de date ca nişte registre, fiecare independent. Cheia pentru ca ei să folosească aceste baze de date este Codul Numeric Personal. După Codul Numeric Personal ei pot să identifice şi să lege pe fiecare dintre noi ce vorbeşte la telefon, cu cine vorbeşte, ce proprietăţi are, ce amenzi avem de plătit şi, dacă se poate, cu cine votăm sau cu cine am votat ultima dată’, a declarat oficialul PSD.
Manuela Catrina a adăugat că Puterea, faţă de o astfel acuză, spune: de ce vă plângeţi pentru că, CNP-urile sunt, oricum, la Poliţie.
‘ Dar ei (STS -n.r.) acum le verifică. Fac această verificare în cruce în aşa fel încât să poată folosi aceste baze de date pentru, în primul rând, fraudarea alegerilor. Şi, doi, pentru a induce o stare de frică şi de teamă tuturor colegilor şi cetăţenilor noştri. Şi acest mecanism este subordonat direct preşedintelui Băsescu. Nu există control parlamentar, pe STS nu-l controlează nimeni ca pe celelalte servicii de informaţii, deşi el se manifestă ca un serviciu de informaţii’, a mai declarat Manuela Catrina.
Şeful Departamentului de Informatică al PSD a cerut, în concluzie, în numele colegilor săi, ‘trecerea STS-ului în subordinea Parlamentului României’.
‘Astfel încât să putem să exercităm un control civil şi democratic asupra unor baze de date pe care, în mod normal, STS-ul nu ar trebui să le aibă, dar care acum există acolo, şi acest control să fie exercitat de o comisie al cărui preşedinte să fie un reprezentant al Opoziţiei. Cred că este singura modalitate în care putem să oprim folosirea Codului Numeric Personal pentru a frauda alegerile’, a mai declarat Manuela Catrina.
La finalul inervenţiei sale, oficialul PSD a cerut colegilor prezenţi în sală să ceară recenzorilor care efectuează recensământul să demonstreze că au autorizaţie de prelucrare a datelor cu caracter personal. ‘Ei (recenzorii -n.r.) au nevoie de această autorizaţie şi, de regulă, nu o au’, a mai spus Manuela Catrina.








Comentarii recente