Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbata, la Consiliul National, ca actuala putere nu va reusi sa fraudeze alegerile din anul 2012, deoarece social-democratii „au ac de cojocul lor”.
„Nu va mai speriati si nu mai luati seama la unii care spun ce pun la cale cei de la putere, cum se pregatesc ei sa fraudeze alegerile. Va asigur sa nu o vor mai putea face. Va asigur ca vom fi pregatiti si stim care este acul de cojocul lor. Le este frica de noi. Le este o frica îngrozitoare de noi. Tot ceea ce intentioneaza sa faca, sa ravaseasca toata tara, are un singur scop, sa se pastreze la putere. Nu au nicio sansa. Va asigur ca în anul 2012 vom recâstiga Romania”, a spus Dragnea.
Aratând ca sunt multi care spun ca vor câstiga alegerile cu punga, el a spus ca revolutiile nu s-au facut cu punga, „revolutiile s-au facut cu cuvinte, cu cuvinte sincere, care au aprins speranta în sufletele oamenilor si care au schimbat regimuri mai opresive decât acesta de astazi”.
El a facut un apel la membrii Consiliului National sa devina militanti care sa aiba dialog permanent cu cetatenii, el atentionând ca alegerile nu se câstiga la televizor, ci în fata usii alegatorilor. „Va rog sa revenim, cu toti, începând de stazi, la ideea de activism politic, în sensul concret al cuvântului”, le-a cerut el participantilor la întrunirea PSD, adaugând ca victoria în anul 2012 va depinde foarte mult de modul în care membrii de partid vor sti sa comunice.
„Cuvântul va fi arma noastra cea mai importanta. Adversarii nostri vor avea de partea lor insitutiile statului. Noi vom avea de partea nostra oamenii, ei vor avea punga de zahar si ulei”, a mentionat secretarul general al PSD.
El le-a cerut membrilor Consiliului National sa iasa din curtea partidului si sa vorbeasca cu oamenii. „Trebuie sa revenim cu totii, începând de astazi, la activismul politic”, a declarat Liviu Dragnea, adaugând ca fiecare membru PSD va trebui sa devina militant, indiferent de pozitia în partid.
„Trebuie sa întelegem si sa ne însusim ideea de activism politic. Trebuie sa fim constienti ca o zi în care un membru de partid nu vorbeste cu un cetatean este o zi pierduta, pentru ca acel cetatean este supus unei manipulari pervese, continue”, a atentionat liderul social-democrat.
„Alegerile nu se câstiga la televizor, cel mult se vor pierde la televizor”, a spus el, mentionand ca „alegerile se câstiga în fata usii alegatorilor, împreuna si aproape de ei”. „Îmi propun ca partidul sa devina o uriasa retea umana, sa devina o adevarata masina politica, sa devina o structura care sa convinga românii ca putem câstiga alegerile în 2012”, a mai afirmat acesta.
El a mentionat, la începutul discursului sau, ca interventia pe care o va avea va fi mai degraba una politica si ca a distribuit Raportul de activitate al Secretariatului general al PSD sub forma unei brosuri.








Comentarii recente