Şeful statului a acuzat DNA de abuz şi incompetenţă şi a cerut pedepsirea procurorilor care nu obţin sentinţe de condamnare. În plus, a îndemnat Parlamentul să fie mai atent când dă avize de cercetare penală pentru miniştrii suspectaţi de corupţie şi să ceară probe suplimentare, îndemnând legislativul să devină, practic, un soi de Tribunal Extraordinar. În aceste condiţii, vor mai avea curaj procurorii să instrumenteze dosarele politicieni-lor în care există indicii de corupţie?
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat miercuri seară la TVR că judecătorii au dat prea multe achitări în dosare de mare corupţie, care – consideră preşedintele – ar fi im-putabile doar procurorilor. „Dacă socoteala mea e corectă – spune preşedintele Traian Băsescu -, cam jumătate din sentinţe au arătat oameni nevinovaţi. Din ce au dat până acum, din opt, mi se pare că sunt patru (condamnări – n.n.) şi patru (achitări – n.n.)”. Preşedintele s-a simţit dator să-i apere pe politicienii suspectaţi de corupţie, dar achi-taţi de instanţe, susţinând că „… aici au fost oamenii politici ale căror cariere sau mandate s-au întrerupt (…)”. De asemenea, Băsescu a cerut ca „Parlamentul să fie foarte atent la avizele pe care le dă şi să ceară procurorilor să documenteze corespunzător un dosar în care cer anchetarea, arestarea unui demnitar al statului”.
Schimbarea radicală a preşedintelui s-a produs înainte de votul la moţiunea depusă de opoziţie împotriva Guvernului Boc. De ce? Mai ales că, în urmă cu nici o lună, a lăudat activitatea DNA şi a anunţat că mandatul şefului instituţiei, Daniel Morar, ar trebui prelungit până în vară, după ultimul raport al Comisiei Europene, care ar trebui să dea undă verde intrării României în spaţiul Schengen. Un posibil răspuns se regăseşte în evoluţia spre independenţă a DNA. În 2004, Traian Băsescu a câştigat alegerile promiţând pedepsirea demnitarilor PSD corupţi şi reformarea Justiţiei pentru a deveni cu adevărat independentă. După 2005, a dat mână liberă procurorilor şi judecătorilor, însă singura instituţie lăudată de UE la fiecare raport de ţară pe probleme de Justiţie a fost Direcţia Naţională Anticorupţie şi şeful acesteia, Daniel Morar, pentru dosarele trimise în judecată. Instituţiile criticate constant au fost Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională, identificate ca frâne în reformarea Justiţiei şi ca protectoare ale corupţiei. Traian Băsescu şi-a păstrat discursul anticorupţie şi după suspendarea din 2007 şi în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009, când majoritatea alegătorilor l-a crezut şi l-a reinstalat pe funcţia de preşedinte. Ce a spus Traian Băsescu miercuri searacontrazice flagrant discursul pe baza căruia a fost reales.
Instituţiile
Motivele schimbării pre-şedintelui nu pot fi găsite în structura şi comportamentul instituţiilor implicate în înfăptuirea Justiţiei, deoarece avem aproape aceeaşi componenţă atât la DNA, cât şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa care îi achită sau îi condamnă pe demnitari. În plus, avem deocamdată aceeaşi practică de promovare la instanţa supremă: interviul în faţa CSM, nu examenul scris, cum ar fi fost normal. Între timp însă, activitatea şi curajul procurorilor anti-corupţie au luat avânt (au devenit independenţi, aşa cum le-a cerut preşedintele). Independenţa procurorilor s-a concretizat în creşterea atât a numărului judecătorilor acuzaţi de corupţie, inclusiv a celor de la Înalta Curte – acum sunt acuzaţi doi dintre cei patru şefi de secţie de la instanţa supremă -, cât şi a numărului membrilor PDL arestaţi pentru corupţie. Spre deosebire de procurori, judecătorii nu se grăbesc să dea sentinţe, folosindu-se de tehnica amânărilor succesive.
Spre exemplu, Înalta Curte se sfieşte să se pronunţe în dosarele demnitarilor, amânându-le până aproape de prescripţie, iar când se pronunţă dă achitări sau condamnări cu suspendare. De achitări au beneficiat însă în principal membrii USL (vezi cazurile Adrian Năstase-PSD, Paul Păcuraru-PNL), iar de condamnări (ce-i drept, cu suspendare) cei ai puterii (vezi Cosmin Popescu, Eugen Bădălan – parlamentari PDL, Şerban Mihăilescu – UNPR).
Având în vedere că procurorilor nu li se poate imputa incompetenţa – trimiterile în judecată au fost confirmate de aceiaşi şefi de la DNA – este vorba doar de coincidenţe? Sau demnitarii sunt mai imuni în faţa legii în funcţie de apartenenţa politică? Răspunsul devine evident dacă analizăm statistica arestărilor preventive: inculpaţii PDL nu scapă de arestul preventiv (vezi cazurile Laurenţiu Mironescu, secretarul general al MAI, al primarilor PDL de la Craiova, Cluj, ai unor şefi de deconcentrate care au adunat bani pentru partid), în timp ce şefi PSD din administraţia locală scapă (vezi cazul Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, în jurul căruia PSD a făcut scut).
Ce a stat la bază?
Această tendinţă s-a accentuat în ultima perioadă, înmulţindu-se arestările în rândurile PDL. Iar ele nu pot fi explicate doar prin ideea că este normal ca majoritatea incul-paţilor să provină din partidele arcului guvernamental, având în vedere că la butoanele care distribuie banii se află reprezentanţii puterii. De ce? Pentru că dacă balanţa justiţiei s-ar fi înclinat corect nu doar „Micky Şpagă” (UNPR) ar fi fost condamnat, ci şi fostul său şef, Adrian Năstase (PSD). Să se fi răzvrătit PDL împotriva preşe-dintelui pentru acest dezechilibru de intransigenţă? Sau pentru faptul că nu le-a oferit protecţie în faţa DNA? Să-i fi transmis acestuia, chiar înainte de o moţiune împotriva Guvernului Boc, un mesaj de genul „Dacă nu ne aperi de DNA, nici noi nu apărăm Guvernul, nu te apărăm de suspendare şi nici de dosarele tale”, aşa cum ne-au transmis surse PDL? Este posibil ca preşedintele să fi fost forţat de PDL să-şi schimbe comportamentul faţă de DNA? Un argument solid în favoarea acestei teorii ar fi acela că, pentru a acuza DNA, preşedintele, altfel foarte atent cu detaliile, s-a folosit de informaţii eronate.
Prima inexactitate: pre-şedintele a afirmat că numărul achitărilor este egal cu numărul condamnărilor în dosarele deschise de DNA pe numele demnitarilor. În realitate, în dosarele demnitarilor în ultimul an au existat doar două achitări (Năstase – cu recurs şi Păcuraru, definitiv) şi cel puţin şapte condamnări provizorii sau definitive (Cosmin Popescu, Ioan Avram Mureşan, Radu Prisăcaru, Eugen Bădălan, Şerban Mihăilescu, Mihai Sireteanu, Virgil Pop). A mai existat o condamnare provizorie – cazul pesedistului Vasile Savu – care, din cauza amânărilor, s-a prescris înainte de pronunţarea definitivă.
A doua inexactitate prezi-denţială: practicarea şantajului de către procurorii anticorupţie pentru a aduna probe. Preşedintele şi-a însuşit o manipulare mediatică, bazată pe o interceptare din dosarul promovărilor magistraţilor pe bază de şpăgi. Mai precis, magistratul argeşean Gheorghe Dumitru s-a autodenunţat la DNA susţinând că a fost obligat să-şi plătească promovarea. Reţeaua de influenţă era constituită dintr-un procuror general adjunct şi un şef de secţie de la Parchetul General. În astfel de dosare se fac interceptări. La un moment dat, denunţătorul nu mai voia să spună cu cine vorbeşte şi cu cine se întâlneşte, iar anchetatorul i-a spus că va suporta consecinţele, cum era şi normal. Unde este abuzul? Preşedintele s-a folosit de această manipulare pentru a anunţa antidotul: „Va trebui să vedem care sunt soluţiile să protejăm oamenii de abuzul procurorilor, de abuzul judecătorilor”.
Antidotul împotriva independenţei procurorilor DNA indicat de preşedintele Băsescu este Parlamentul, care a fost sfătuit să nu mai dea cu uşurinţă avize de cercetare pentru miniştri, ci să ceară probe în plus, pe care să le cântărească. Cu alte cuvinte, Parlamentul să funcţioneze ca instanţă extraordinară.
Reacţii din societatea civilă şi CSM
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţius Dumbravă, consideră că declaraţia lui Traian Băsescu privind transformarea avizului Parlamentului dintr-o chestiune pur formală într-un filtru judiciar este „extrem de gravă”. Potrivit şefului CSM, în acest fel este pusă în pericol independenţa Justiţiei, facilitându-se intruziunea directă a factorului politic. „Ar fi un pas înapoi, care sper să nu se concretizeze”, ne-a declarat Dumbrav.
Georgiana Iorgulescu, director executiv al Centrului de Resurse Juridice, spune, la rândul ei, că ar fi vorba de „pură demagogie”. „Până acum, comentariile politicienilor, ale societăţii civile şi chiar ale UE au fost că Parlamentul nu are voie să cenzureze Justiţia prin avizul pe care-l dă. S-a spus, mai mult decât atât, că nici nu ar trebui să primească toate actele din dosar. Acum, după şase ani, constatăm că e bine ca Parlamentul să se uite în dosare şi să acţioneze ca un filtru. Nu mai înţeleg nimic. Este pură demagogie şi un mesaj care provoacă confuzie”, a declarat, pentru România liberă, Iorgulescu. Specialistul CRJ vorbeşte şi de neclarităţi în mesajul prezidenţial. „Atunci când Parchetul solicită ridicarea imunităţii, nu este vorba de rechizitoriu. Ridicarea imunităţii parlamentare se face pentru începerea urmăririi penale şi de abia atunci începe strângerea probelor”, explică Georgiana Iorgulescu.
Cazul procurorilor de la Argeş
În altă ordine de idei, Traian Băsescu s-a referit şi la o situaţie particulară din Argeş, în care erau implicaţi mai mulţi procurori. „Dar ce am văzut într-o discuţie înregistrată între doi procurori de la DNA şi un procuror suspectat că a fraudat … modul în care îl şantajau nu mi-a plăcut. Şi m-am gândit ce face un om simplu în faţa unui procuror când un coleg de-al lor era foarte încurcat de alternativele care i se dădeau: «Ori rămâne cum ne-am înţeles, ori vezi că nu e bine»”, a comentat şeful statului miecuri seară în timpul unei emisiuni tv. Surse judiciare susţin însă că procurorii pe care îi incriminează Traian Băsescu pentru şantaj ştiau că erau înregistraţi, pentru că împricinatul se afla sub monitorizare.
Discuţia ar fi curs în acest sens, spun sursele RL, tocmai pentru că anchetatorii încercau să obţină mai multe de la el. Respectivul era cercetat pentru tentativa de a oferi 30.000 euro pentru a deveni procuror general la Parchetul Argeş.
Pe de altă parte, specialişti în drept penal spun că procurorul anticorupţie nu a comis nici un abuz atunci când l-a atenţionat pe denunţător, magistrat de profesie, că trebuie să dea toate informaţiile pentru o corectă şi completă instrumentare a unui dosar deschis la solicitarea sa.
Radu Zlati 
Comentarii recente