De Crăciun, cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost o carte de la Ducu: PJ O’Rourke, “Don’t Vote. It just encourages the bastards” .
Citez de acolo o formulare excelentă: “We don’t vote to elect great persons to office. We vote to throw the bastards out”. Cartea e o lectură profundă și surprinzătoare a lumii politice și a democrației, cu un capitol introductiv scurt și la obiect intitulat “Kill Fuck Mary”. Recomand călduros, detalii aici ——->>
Înclin să dau mai mare dreptate lui O’Rourke decât lui Dragoș Aligică care susține că votăm răul cel mai mic. Teoria răului cel mai mic funcționează invers decât o percep mulți dintre simpatizanții dreptei în acest moment: răul cel mare e mai întotdeauna politicianul de la putere. Puterea corupe, nu opoziția.
Hai să uităm de România și fierbințelile pe care ni le dă USL, priviți puțin la ce se întâmplă în orice democrație din cele pe care le invidiem. Invariabil, cei de la putere ajung rupți de realitate, epuizați, corupți (într-o măsură mai mare sau mai mică, după cum e legea locului și cultura). Există un motiv pentru care peste tot sunt alegeri la cel mult 5 ani. Iar motivul e ăsta, să avem posibilitatea să “throw the bastards out”
Ce mi se pare mie nesănătos la discuțiile din ultima vreme e că s-a format o tabără vehementă care fac din prostia lui Ponta și Crin argumentul pentru a vota prostia și șmecheria pedeliștilor. Asta e vizibil mai ales pe Blogary, la care am să mă refer în continuare nu pentru că aș avea ceva de împărțit cu ei ci pentru că sunt în mod evident vocea cea mai auzită a simpatizanților dreptei, citiți de politicienii PDL și de aceea una din puținele surse independente de influență în interiorul PDL.
Cel mai des se invocă ca argument declarațiile opoziției, ca și cum e lucru clar că dacă Ponta declară ceva azi va și face mâine, negreșit. În timp ce deciziile șmecherite, non-acțiunile sau sabotajele interne ale PDL-ului sunt înjurate cu năduf dar puse repede în balanță cu ce s-a mai făcut în materie de reformă. Cu concluzia rapidă că PDL e răul cel mai mic. Și îndemnuri curajoase la strângerea rândurilor urmate de cartonașe roșii arătate celor care nu pricep că a vota în continuare PDL e singura salvare de la dezastru.
Eu zic că ăsta e talibanism în stare pură. Și, în particular, cea mai proastă strategie pentru a constrânge cât de cât PDL să acționeze reformist. PDL a luat decizii bune (și dure) doar când amenințarea din partea propriilor suporteri și a lui Băsescu a fost credibilă. Mi se pare că cei mai mulți nu s-au prins până acum că ACZ (la fel ca Mișcarea Populară) a fost instrument de șantaj pro-reformă. Ca să meargă, trebuia să însă să fie o amenințare credibilă. Iar credibilitatea nu se “joacă”, ea vine din acțiuni și declarații consecvente. Fără amenințarea unei rupturi sau a unei noi formațiuni construite în jurul lui Băsescu, PDL nu l-ar fi sprijinit pe Boc în măsurile dure anunțate de Băsescu în primăvară.
Ori, care e tonul pe Blogary acum? Pe de o parte, a început o adevărată mișcare de spălare a baronilor și vechilor, pe motiv că purii nu există sau că noii au făcut rahatul praf. Ni se spune că Falcă și Flutur și Videanu sau Berceanu sunt răul cel mai mic. Iar povestea asta cu angelii și purii și alte ironii facile a devenit atât de excesivă încât cade în ridicol. Se exagerează, se abuzează de figuri de stil, cu rezultatul că baronii PDL-ului devin mai digerabili. O fi dezamăgirea față de Preda și Voinescu mare dar nu credeți că primul rezultat al acestui discurs e că garda veche va deveni mai agresivă, mai contra lui Băsescu pe față și mai contra-reformistă? Citat imaginar din capul strategului Udrea: “Dacă și simpatizanții cei mai critici ajung să creadă că vechii sunt soluția, ce sens mai au măsuri reformiste care or să ne coste voturi. Adică, dreapta ne votează ca răul cel mai mic, stânga o să ne voteze că le creștem salariile și pensiile! Perfect!”
Pe de altă parte un neplăcut șir de articole despre coabitarea PSD-PDL a fost lansat în spațiul public, mai întâi de Lăzăroiu și apoi de Bleen, preluate, bineînțeles, de caracuda de prin presă, până la punctul în care coabitarea începe să pară soluția naturală. Voluntar sau nu, Năstase e spălat și el de păcate și pregătit de partener viabil pentru Băsescu. (By the way, e frapantă asemănarea lui PJ O’Rourke din fotografia de pe propriul site, cu Mirel. Ciudat e că și stilurile seamănă. Sper încă în ce privește ideile)
Pe fundalul ăsta, Băsescu pare să fi abandonat complet ideea presiunii pe PDL și a inițiat din toamnă un bizar program de scufundare a alternativelor la dreapta (“ridicole”, cu ACZ în frunte) și de recuperare a unei părți din vechea gardă. (după 8 ani de reformă asiduă a PDL am ajuns cu Blaga la Senat, Videanu candidat la primărie și Udrea strateg al partidului. Despre Noua Republică, altă dată. E clar însă că atât startul cât și 2011 au demonstrat că NR nu e deloc ACZ ) Dacă calculul lui e că trebuie să se pregătească de coabitare, calculul e prost. Sau măcar pregătirea. Pentru că semnalul pe care Băsescu îl trimite, “Mă dau bătut, am nevoie de voi” înseamnă de fapt ”Adio reformă”. (Deși mai e posibilă varianta în care apropierea lui Blaga să fie de fapt lovitura de grație dată vechii gărzi, asta în situația în care Blaga înțelege că numai o agendă reformistă radicală și nu populistă mai poate salva PDL-ul. Iar Băsescu se decide, în contrapartidă pentru sprijinul lui Blaga pentru marile lui proiecte de reformă, să-l sprijine drept succesor la Cotroceni. Visez la ziua în care Blaga își va asuma o agendă de dreapta, reforma administrativă și constituțională. Doamne-ajută!)
PDL poate fi constrâns la acțiuni reformiste și poate câștiga în același timp alegerile. Dar asta doar dacă renunțăm la predicarea “răului cel mai mic” pe toate gardurile. Realist vorbind (și arestările din ultima vreme cam asta spun), PDL e același rău cu PSD sau PNL, doar că, în plus, e la putere. Obiectivul nostru ar trebui să fie reforma, nu menținerea la putere a PDL. Iar reforma se obține nu doar votând, odată la 4 ani. Ci și prin presiune, protest, amenințare. Doar dacă liderii PDL vor vedea că există un risc credibil ca suporterii lor cei mai vizibili să înceapă o campanie împotriva lor, doar dacă văd că posibilitatea ca micii întreprinzători și profesiile liberale să iasă să voteze USL în loc să stea acasă, doar dacă au într-adevăr ceva de pierdut, doar atunci vor lua în calcul reforma. Cu alte cuvinte, doar dacă ei înțeleg că riscul unei campanii pro-USL, “to throw the bastards out”, e real. A-i sprijini acum e o eroare teribilă pe care o vor boci aprig toți cei care acum sunt gata să excomunice pe oricine ar face campanie împotriva PDL. Dar, ca de obicei, vor boci prea târziu. Vorba ceea, sunt pline cimitirele politicii de dezamăgiți.
sursa: Ivan Zulbeidian
Radu Zlati 
Comentarii recente