Deputatul Mihai Voicu, vicepreşedinte al PNL, a declarat, joi, la Craiova că opoziţia este extrem de hotărâtă să facă tot ce este posibil pentru a bloca adoptarea legii sănătăţii, pentru că aceasta va avea consecinţe ireversibile nefaste pentru sistemul de sănătate din România şi pentru pacienţi.
Voicu a mai spus că, prin acest proiect de lege, legislaţia din domeniul medicinei de urgenţă este abrogată şi nu există niciun capitol care să facă referire la acest domeniu. ‘O concluzie cu privire la proiectul de lege a sănătăţii: cred că este nu numai datoria noastră ca parlamentari, sperând că legea intră în dezbatere parlamentară şi nu prin asumarea răspunderii, să încercăm să blocăm adoptarea acestei legi. Cred că este o chestiune care priveşte întreaga societate şi este nevoie de un efort concentrat: politicieni, presă, organizaţii neguvernamentale, asociaţii profesionale ale medicilor, ale pacienţilor, pentru că ne aruncăm în necunoscut şi, din nefericire, consecinţele acestei legi sunt ireversibile. Nu este nici măcar ca la tăierea salariilor care este, mai devreme sau mai târziu, un proces reversibil, adică se poate reveni la nivelul salariilor dinainte. Aici, multe dintre măsurile pe care domnul Băsescu le vrea introduse în această lege sunt procese ireversibile şi de aceea lupta este cu atât mai importantă faţă de aceste legi ciudate pe care le-am avut în ultima perioadă’, a spus Mihai Voicu în cadrul unei conferinţe de presă.
Vicepreşedintele PNL a mai afirmat că acest proiect de lege poate fi dezbătut şi din punct de vedere constituţional, pentru ca nu asigură sau accesul egal al tuturor cetăţenilor la sistemul de sănătate care este un drept constituţional.








Comentarii recente