Inpolitics – De ce are PDL sanse reale sa nu treaca pragul electoral

Ideea că partidul de guvernămînt ar putea rămîne în afara parlamentului li se pare multora hilară acum, dar la fel li se părea și țărăniștilor în perioada similară a anului 2000. Și totuși imposibilul s-a produs, spre stupefacția pînă și a adversarilor politici care nu și-ar fi putut imagina așa ceva. Situația actual a PDL, ca partid, începe să semene, din păcate pentru el, izbitor cu cea a PNȚCD-ul de acum 12 ani, fără ca vreo minte lucidă de la vîrf să dea semne, deocamdată, că are capacitatea de a se folosi tocmai de exemplul țărăniștilor pentru a evita un dezastru.

Ședința de ieri a PDL, extrem de tensionată, după cum a relatat presa, a dovedit cu vîrf și îndesat că PDL e un partid mort, încremenit parcă de ger, și incapabil să mai reacționeze. Sigur, au fost voci în partid, începînd cu a lui Blaga, care au atras atenția asupra pericolelor care pîndesc, dar semnalele lui Blaga sunt una, iar deciziile lui Boc alta.

PDL se duce în jos în sondaje, iar perspectiva zugrăvită pentru România chiar de către Băsescu, zilele trecute, nu lasă să se întrevadă șansa revigorării printr-o creștere a nivelului de trai, ci, mai degrabă, invers. Partidul are grave probleme de comunicare, de organizare internă, începînd cu secretariatul general, care e inert, susținătorii din media și societatea civilă îl abandonează încet, dar sigur, mișcările de stradă nu contenesc nici măcar pe ger, ba chiar iau amploare – vezi greva minerilor – iar în interior scandalurile au tendința mai degrabă de a găsi vinovații pentru situație decît soluții pentru ieșirea din ea.

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.