“Bună ziua!
Mulţumiri tuturor participanţilor la această întâlnire! Sintetizând, în fond, la maximum ceea ce şi colegii mei au spus deja. Există două elemente, două concepte, două principii fundamentale de mentalitate şi de practică, sper, politică, valabile pentru politicile din acest domeniu al absorbţiei de fonduri europene, ca şi pentru tot domeniul guvernării, în general, pentru România: competenţă şi depolitizare. Vorbim aplicat, aici, de aceste două elemente de filosofie şi de practică politică, şi este marea schimbare, nu-i vreo invenţie, ci e doar marea schimbare pe care o angajăm ca intenţie şi pe care dorim să o convertim în practică atunci când vom guverna.
Competenţă în sensul în care şi de această chestiune, la nivel guvernamental, să fie responsabili oameni care să ne spună cum absorbim mai repede şi mai mult din fondurile europene. Nu de ce n-am reuşit. Nu ce guvern dinainte e de vină. Nu să încercăm din nou mişcări de imagine, în care să punem funcţionari onorabili şi cu imagine bună, ca domnul Leornard Orban, fără a face nimic în realitate pentru ca lucrul care ne interesează şi care este necesar, şi anume absorbţia masivă şi eficientă a fondurilor europene, să se petreacă.
Depolitizare nu în sensul absenţei de responsabilitate, de orizont şi de program politic, ci în sensul anulării, depăşirii partizanatului poltic, în fond, clientelismului politic. Pentru că şi aici, şi în acest domeniu, noi am suferit foarte mult în aceşti ani din această cauză, pur şi simplu.
Acestea sunt cele două elemente esenţiale, cred, dezvoltate, aplicate cu ideile noastre, cu diagnoza noastră asupra situaţiei actuale, o diagnoză severă, dar pentru că e sinceră. N-are niciun rost să ne înşelăm, nu plecăm, nu suntem în altă parte decât aici unde, sintetic, acest material ne arată şi cu soluţii pe care şi în această privinţă, ca şi în privinţa sănătăţii, educaţiei, mediului, turismului, energiei, industriei, noi le-am avut, le-am prezentat, le-am pus în discuţie publică.
Victor Ponta pomenea de părţi mai mult sau mai puţin polemice ale USL. USL este la fel de mult sau de puţin polemică. Nici nu e vorba în fond de polemică. E vorba, însă, de faptul că noi nu putem şi nu vrem să cădem într-o capcană bazată pe un sofism grosolan. A fi radical sau a fi moderat, a fi tolerant sau a fi intransigent, nu înseamnă să te joci cu adevărul. De dragul moderaţiei, nimeni în USL – nici eu, nici Victor Ponta, nici nimeni dintre colegii noştri – nu va spune vreodată: “Ah, în materie de absorbţie a fondurilor europene, situaţia este aşa şi aşa. Nu e chiar aşa de rea. E bunicică”.
Aşa cum în domeniul sănătăţii nu vom putea spune niciodată că suferinţa unor bolnavi de boli foarte, foarte grave, suferinţe cauzate de deficienţele şi nesimţirile sistemului şi responsabililor lui actuali, sunt exagerate. Suferinţele nu-s chiar aşa de mari, deficienţele nu-s chiar aşa de mari.
Nu. Capacitate de dialog, toleranţă înseamnă să stai la masă, să schimbi idei, să participi într-o competiţie democratică cu ideile tale şi să recunoşti regulile jocului democratic. Nu înseamnă să falsifici un adevăr. Nu înseamnă să spui că hoţia e doar incompetenţă sau neglijenţă. Nu înseamnă niciodată să acoperi lucruri care sunt intolerabile şi de neacoperit într-o societate civilizată şi democratică. Iar acuzaţia de natură polemică, adusă mereu şi mereu cu înverşunare de propagandişti, de cei care sunt plătiţi să facă asta, că Uniunea Social Liberală nu propune soluţii, este contrazisă încă o dată de acest document, de aceşti oameni, de această discuţie şi de toate discuţiile pe care noi sperăm să le avem, la nivel public, în legătură cu o temă fundamentală legată de soarta acestei ţări, în prezent şi mai ales în viitor.
De aceea, încă o dată, eu le mulţumesc celor care au lucrat la aceste documente. Le mulţumesc celor care sunt prezenţi la această dezbatere şi tuturor celor care cu ideile lor, cu practica lor, cu experienţa lor în acest domeniu sau şi în acest domeniu ne vor ajuta să ne concretizăm bunele intenţii la nivel programatic şi la nivel practic, atunci când vom guverna.”








Comentarii recente