Co-preşedinţii din judeţul Botoşani ai Uniunii Social Liberale (USL) îşi exprimă îndoiala faţă de viitorul politic al Mişcării Populare propuse de Partidul Democrat Liberal (PDL). Atât preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat (PSD), senatorul Gheorghe Marcu, cât şi cel al filialei teritoriale a Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Florin Ţurcanu, sunt convinşi că noua structură politice are rolul de a masca eşecul la guvernare al PDL.
‘Mişcarea Populară este o soluţie disperată a PDL în primul rând să-şi mascheze denumirea consacrată şi culoarea portocalie, dar cetăţenii din România şi, în special, din Botoşani sunt suficient de inteligenţi şi îşi vor da seama că nu pot susţine Mişcarea Populară pe motiv că e aceeaşi Mărie cu altă pălărie’, a afirmat liderul local al PSD.La rândul său, preşedintele filialei PNL crede că alianţele propuse de PDL sunt încercări de a repara, pe ultima sută de metri, greşelile trecutului.
‘Actualii domni care au guvernat România şi care au fost părtaşi la dezastru pot să se ascundă în spatele oricărei denumiri că nu vor avea nicio şansă. Este o manipulare’, a declarat Ţurcanu.








Comentarii recente