Mediafax – Arad: Protestatarii acuză Primăria (+ video violente la Arad)

Un grup de persoane din Arad, care protestează de mai multe săptămâni în faţa Primăriei, susţine că instituţia a avizat acţiuni sportive ale unei asociaţii despre care afirmă că ar fi apropiată PDL, pentru a avea motiv legal să respingă cererea privind autorizarea unor noi proteste.

Un grup de 30 de protestatari, între care şi revoluţionari locali, a cerut Primăriei Arad noi autorizaţii pentru proteste, în perioada 5-26 martie, însă în răspunsul primit de la municipalitate se arată că desfăşurarea acestor acţiuni nu a fost avizată, transmite corespondentul MEDIAFAX. Protestatarii au cerut autorizaţie pentru platoul din faţa Palatului Administrativ, care găzduieşte Primăria şi Prefectura, loc în care au început manifestaţiile antiguvernamentale şi antiprezidenţiale în 15 ianuarie.

În răspunsul Primăriei se arată că, în perioada 5-25 martie, în faţa Palatului Administrativ vor avea loc acţiuni sportive organizate de Asociaţia Terran Sports Arad. Din text reiese că asociaţia a depus cererea în aceeaşi zi cu data aprobării, adică 1 martie.  „Potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 60/1991 republicată – privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice – este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multor adunări publice distincte în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee”, precizează Primăria.

Organizatorii protestelor afirmă însă că asociaţia care organizează acţiunile sportive este apropiată PDL şi ar fi cerut autorizaţia la cererea unor membri de partid, pentru ca Primăria să aibă un motiv legal pentru a respinge avizarea protestelor.  „Asociaţia îşi are sediul lângă casa primarului Gheorghe Falcă (PDL) şi noi credem că cererea acesteia a fost antedatată la Primărie, fiind depusă în fapt după ce am cerut noi avizarea protestelor. Mergem până la depunerea de plângere penală pentru modificarea datei cererii asociaţiei respective”, a spus unul dintre organizatorii protestelor, Virgil Florea.

Grupul de protestatari a redactat un răspuns către Primărie, în urma refuzului autorizării protestelor, în care arată că manifestările sportive anunţate „nu poartă caracterul de adunare publică şi nu sunt nici manifestaţii în sensul adevărat al cuvântului”.  „Fiind o activitate sportivă, ea se supune Legii 69/2000, care are cu totul alte reglementări”, a afirmat Virgil Florea. Protestatarii intenţionează să manifesteze în continuare în faţa Primăriei, chiar dacă riscă să fie amendaţi de către jandarmi.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei Terran Sports, Daniel Nedelcu, nu a ştiut să spună ce fel de activităţi sportive va derula în urma cererii aprobate de Primărie.  „Nu ştiu exact ce se va întâmpla, altcineva a fost cu ideea asta. Probabil ne vom aduna un grup de voluntari, de tineri, să ne dăm cu rolele. Nu este o competiţie, este o acţiune sportivă liberă, la care se poate asocia orice trecător”, a spus Nedelcu. Întrebat de ce a avut nevoie de autorizaţie pentru aceste acţiuni, în condiţiile în care pe platoul din faţa Palatului Administrativ tinerii se dau cu role zilnic, Nedelcu a spus că a cerut autorizaţia la rugămintea unui prieten, Glad Varga, care este secretarul general al Organizaţiei de Studenţi din PDL. „El a fost cu ideea să facem aceste acţiuni. M-a rugat şi eu doar am acţionat. Nu ştiu mai multe pe acest subiect”, a spus Daniel Nedelcu.

nota: videoclipul preluat de la Victor Craciun

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.