Comunicat de presa PNL privind dezbaterea publica a HG referitoare la UMF, 16.03.2012

Partidul Național Liberal solicită organizarea unor dezbateri publice reale în jurul proiectului Hotărârii de guvern care instituie segregarea pe criterii etnice a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureş.

În opinia noastră, aceste dezbateri publice trebuie să implice și Parlamentul României prin intermediul Comisiilor pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, care trebuie să organizeze audieri ale reprezentanților cadrelor didactice, studenților, autorităților locale, Ministerului Educației și ai altor părți implicate în acest subiect delicat.
Atragem atenția asupra faptului că există informații potrivit cărora reprezentanții Uniunii Democrate a Maghiarilor din România ar exercita presiuni politice asupra parlamentarilor din comisiile de specialitate – mai ales în Comisia de învățământ de la Senat care este condusă de un senator PDL, pentru ca o asemenea dezbatere publică să nu aibă loc.
Ne exprimăm speranța că senatorii PDL care reprezintă zona istorică a Transilvaniei vor rezista și nu vor ceda acestor presiuni politice exercitate de UDMR, și vor înțelege necesitatea organizării unor dezbateri serioase pe subiectul UMF.

De asemenea, considerăm că modul în care Ministerul Educației a gestionat dezbaterea publică a hotărârii adoptate de guvern privind reorganizarea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, dovedește faptul că guvernanții nu doresc o dezbatere reală a cazului UMF, ci doar să păstreze o aparență privind îndeplinirea acestei proceduri și să îngroape acest subiect înainte de campania electorală.

16 martie 2012 Departamentul de Analiză Politică și Comunicare

Etichete:, ,

Comentariile nu sunt permise.