Candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ va fi anunţat săptămâna viitoare, cel mai probabil miercuri, într-o conferinţă de presă, potrivit preşedintelui PNL Neamţ, Dorinel Ursărescu.
Conform protocolului USL, candidatul la preşedinţia CJ Ne
amţ va fi dat de liberali, iar la primăria Piatra Neamţ de conservatori. ”Am realizat un sondaj amplu, pe circa 5.000 de respondenţi, iar rezultatele sunt peste aşteptări şi ne dau speranţe că vom câştiga. Avem patru potenţial candidaţi liberali la preşedinţia Consiliului Judeţean şi încă nu am decis cine va fi candidatul oficial. Miercuri cel mai probabil vom anunţa candidatul”, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, Dorinel Ursărescu.
În privinţa nominalizării celorlalţi candidaţi la primării, consilii locale şi Consiliul Judeţean, Dorinel Ursărescu a anunţat ca termen tot săptămâna viitoare. ”Cu certitudine vom avea candidaturi pe liste comune ale USL în tot judeţul”, a adăugat liderul PNL Neamţ.








Comentarii recente