… ceea ce trebuia sa se intample, s-a intamplat : Silviu Prigoana s-a suparat pe sat, anuntand ca nu va candida la primaria capitalei din partea PDL decat daca partidul ii va exclude pe Theodor Baconschi, Cristian Preda si Toader Paleologu, intelectualii care au refuzat sa se extazieze in fata unui posibil candidat « flamboaiant », « tumultos » si « cabotin uneori », dupa cum il descrie Sever Voinescu.
Si uite-asa PDL mai pierde o sansa de a respira usurat ca nu si-a bagat singur mortu-n casa, ca sa folosesc un limbaj mai « flamboaiant ». Cam cate asemenea reactii « tumultoase » mai trebuie sa aiba Prigoana pana cand liderii PDL sa inteleaga ca personajul nu e nici icoana-ntr-un altar sa-l pui, la inchinat, dar nici macar frecventabil ? Sa silabisim impreuna : Personaje de teapa Silviu Prigoana pot aduce beneficii mici pe termen scurt, dar vor produce, cu siguranta, pierderi majore pe termen mediu si lung. Si asta dintr-un motiv cat se poate de simplu : avantajul (relativ) si dezavantajul (major si incontestabil) e ca nu au principii. Vorbind despre disciplina de partid, e suficient sa ne intoarcem in urma cu vreo doua zile, cand Prigoana declara « tumultos » ca va candida din partea oricarui partid ce il va sustine.
Mai e nevoie de vreun desen ? Pare-se ca da.
Va recomand calduros textul lui Sever Voinescu publicat pe hydepark.ro. E sfasietor, e de manual – manualul intelectualului-politician, prins intre ciocanul principiilor si nicovala pragmatismului (prost inteles). E aproape weberian (vezi Politicul ca si vocatie).
E induiosator sa-l vezi pe Sever Voinescu incercand sa faca echilibristica pe sarma pragmatismului in vreme ce Prigoana ii da ghionturi si scutura sarma. Cu atat mai mult cu cat, nu ma indoiesc nici o clipita, Sever are lectiile facute si stie ca cea mai mare capcana a pragmatismului e sa se ia prea mult in serios. Nu e nevoie a coboram prea mult in istorie – e suficient sa ne uitam la istoria post-decembrista a Romaniei. Marile succese electorale ale Romaniei de dupa ’89 nu s-au datorat « pragmatismului ». Nici CDR, nici Emil Constantinescu, nici Alianta DA, nici Traian Basescu n-au castigat operand « pragmatic ». Au castigat mobilizand energii. Or, energiile nu se mobilizeaza cu galeti si pungi de faina. Energiile nu se mobilizeaza cu clovni. Asta e realismul, la dreapta cel putin : oamenii nu traiesc numai cu paine.
De acord : suntem intr-un cerc vicios – adversarii procedeaza la fel, si-atunci noi n-avem incotro (vezi si super-PAC-ul lui Obama, dar asta e o alta poveste). Dar tocmai pentru ca cercul e vicios, vorba lui Ionesco, nu mai trebuie si mangaiat. Ba tocmai ca de aia politica e politica, pentru ca intotdeauna « avem incotro ». Pentru ca nimic nu e batut in cuie si, uneori, un esec poate fi mai important pe termen lung decat o victorie pe termen scurt. « Să ne apucăm să “educăm” şi să “luminăm” electoratul bucureştean cu două luni înainte de a veni la urne, e cam nerealist » – zice Sever Voinescu. Serios ? Cand e “momentul”? Intre alegeri? V-a impiedicat cineva? Sa supui un partid cu pretentii de dreapta mofturilor si crizelor de isterie ale unui personaj convins ca e buricul universului e realist ? Cine se-mbata cu apa rece ? Presupunand, prin absurd, ca Silviu Prigoana va castiga alegerile in Bucuresti, ce mesaj va transmite partidul bucurestenilor si unei tari intregi ? Cat de « controlabil » de catre partid va fi un asemenea personaj (si nu ma refera ici la afaceri, ci la mesajul public) ? Sincer. Pragmatic, cat se poate de pragmatic. Si realist. Cat se poate de realist.
PDL se afla acum la testul Prigoana : Il vor putea sustine pe Prigoana si, dupa ce acesta va pierde alegerile, se vor fi facut de rasul curcilor la nivel de imagine – singura care, « pragmatic vorbind », conteaza. Sau vor putea sustine un candidat « altfel », gen Monica Macovei, si-atunci, indiferent daca vor castiga sau pierde, vor castiga la capitolul mesajului.
Prima varianta e lose-lose. A doua e win-win. Alegerea e simpla: PDL va alege, “pragmatic”, varianta lose-lose.
Radu Zlati 
Comentarii recente