Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, membru al Partidului Democrat Liberal (PDL), a anunţat luni că va candida pentru un nou mandat, dar din partea Partidului Social Democrat (PSD), din echipa sa urmând să facă parte viceprimarul Angela Stoica (PDL) şi mai mulţi consilieri locali.
Edilul din Vulcan a spus că nu are ce să reproşeze PDL, dar crede că este mai bine să candideze pentru PSD din dorinţa a de a arăta că ‘se poate face politică în orice partid’. ‘Voi candida din partea PSD pe listele USL. Nu am nemulţumiri faţă de PDL, pentru că am fost ajutat de acest partid. Vreau doar să avem mai mulţi oameni noi, cărora să le demonstrez că se poate face politică în orice partid. Este bine să ai mai multe capete luminate în partid’, a declarat pentru AGERPRES, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile.
El a explicat că nu şi-a dat încă demisia din PDL, deoarece acest gest ar fi însemnat şi pierderea funcţiei de primar. Primarul municipiului Vulcan se află la al doilea mandat de edil şef al localităţii. Primul mandat l-a câştigat ca membru al PC, el trecând la PDL înaintea alegerilor locale din anul 2008.








Exista un nou primar PD-L din judetul Ilfov care si-a anuntat candidatura din partea USL/PNL Ilfov. Vorbesc despre primarul comunei Ciorogarla…
http://www.marianpetrache.ro/comunicat-de-pres%C4%83
ApreciazăApreciază
am anuntat intr-o alta postare, multumesc totusi pentru atentionare :)
ApreciazăApreciază