Aradul are nevoie de o administraţie care să fie condusă de un primar integru, ale cărui obiective să fie administrarea transparentă şi corectă a municipiului şi creşterea nivelului de trai al locuitorilor acestuia, a precizat, duminică, fosta preşedintă a femeilor din Partidul Conservator Lia Ardelean, candidat la funcţia de edil al oraşului. ‘Aradul are nevoie de un primar onest, de o administraţie care să nu fie pusă pe căpătuială, comunitatea noastră trebuind să fie condusă de oameni care nu îşi propun să se îmbogăţească în patru ani de mandat. Mă număr printre arădenii oneşti, am fost corectă atât în afaceri cât şi în politică şi voi rămâne la fel şi în administraţie’, a susţinut, în context, Ardelean.
Ea a adăugat că are în vedere, în condiţiile în care va câştiga fotoliul de primar al Aradului, realizarea unei relaţii cu cetăţenii bazate ‘pe bun simţ’. ‘Primul obiectiv ce mi l-am propus este acela de a avea o relaţie bazată pe bun simţ cu cetăţenii. Bun simţ înseamnă să promiţi doar ce se poate realiza. Bun simţ reprezintă obţinerea consimţământului oamenilor pentru ceea ce vrei să faci, pentru că Aradul este al arădenilor, nu al primarului. Bun simţ înseamnă să nu pretinzi de la cetăţeni, ca administraţie, mai mult decât pot ei să ofere. Şi tot bun simţ înseamnă să stabileşti obiectivele administraţiei locale în funcţie de priorităţile cetăţenilor’, a menţionat Lia Ardelean.
Fosta preşedinte al femeilor conservatoare, Lia Ardelean, candidat la funcţia de primar al municipiului Arad a adăugat că a fost felicitată la finalul Congresului USL, de foştii premieri ai României, Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu, pentru nominalizarea sa, încredinţând-o de susţinerea lor în apropiata campanie electorală pentru obţinerea acestui mandat. ‘Am fost prezentă sâmbătă, la Bucureşti, la Congresul Extraordinar al Partidului Conservator, fiind prezentată celor peste 1700 de delegaţi din întreaga ţară, alături de ceilalţi patru candidaţi ai formaţiunii la alegerile locale din 10 iunie. În discursul pe care l-am susţinut cu acest prilej, am arătat că am ales să candidez la Primăria municipiului Arad pentru a oferi o alternativă de bun simţ arădenilor, dar şi pentru a da startul încheierii dominaţiei portocalii din Arad’, a mai spus Lia Ardelean.








Comentarii recente