Intervenţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinţei de presă a USL, 14.05.2012 (+ Video)

„Am discutat şi astăzi în reuniunea Uniunii Social Liberale lucruri legate de coordonarea campaniei electorale pentru alegerile locale, campanie în care deja ne aflăm. Din punctul nostru de vedere lucrurile merg aşa cum o arată şi sondajele parţiale pe care le avem în diferite locuri din ţară, din ce în ce mai bine, sigur că pe de o parte a fost şi este dificil pentru noi să gestionăm simultan şi preluarea guvernării într-un moment foarte dificil şi coordonarea campaniei electorale. S-au împărţit, ca să spunem aşa, din punct de vedere organizatoric lucrurile, pe de altă parte însă dincolo de această dificultate suplimentară e limpede că schimbarea de guvern a dat un impuls şi o coeziune suplimentară tuturor candidaţilor şi organizaţiilor noastre.

Practic în acest moment toate lucrurile sunt pe făgaşul normal, toate chestiunile care ţin de coordonarea campaniei de la centru către teritoriu sunt fixate, finalizate şi funcţionează şi sigur că din punct de vedere pur politic, aceste alegeri locale repUSLrezintă pentru noi prioritatea numărul unu. Avem în acest moment toate motoarele în funcţiune, campania se derulează din punctul nostru de vedere normal, aşteptăm începând cu Bucureştiul rezultate spectaculoase, rezultate categorice, şi sperăm ca la capătul aceste campanii electorale să avem la nivelul administraţiei locale să avem o hartă a României cât mai apropiată de ceea ce Uniunea Social Liberală cu un an în urmă a proiectat.

Sigur că au existat şi încă mai există şi dificultăţi de traseu, dar ele sunt din ce în ce mai puţine şi din ce în ce prezente  în din ce în ce mai puţine locuri. Vom continua să distingem foarte clar între ceea ce înseamnă activitatea guvernamentală şi despre asta primul-ministru v-a informat de fiecare dată şi vă informează în continuare. Pentru cei care sunt în guvern în frunte cu primul-ministru evident că guvernarea este prioritatea absolută. Ceilalţi, eu din partea Partidului Naţional Liberal, Secretarul General al Partidului Social Democrat şi tot comitetul, grupul de conducere a campaniei, facem din campania la alegerile locale prioritatea absolută. De asemenea mai avem lucrurile importante de rezolvat în Parlament şi despre care domnul preşedinte, pentru că în calitate de preşedinte al PSD şi de deputat, domnul preşedinte Ponta vă va informa imediat.

Jurnalist: Aţi terminat în USL discuţiile despre cum se repartizează posturile de prefecţi şi cele de secretari de stat?

Crin Antonescu: Este o distincţie aici. Posturile de prefecţi, cum se cunoaşte foarte bine, nu sunt alocate pe criteriu şi pe algoritm politic. După cum aţi văzut primul-ministru şi guvernul au făcut din prima şedinţă schimbările pe care le-au considerat necesare, nu a existat în sensul acesta o împărţire pe algoritm politic. În ceea ce priveşte secretarii de stat  a existat o discuţie, pentru că aici este vorba foarte clar de o asumare politică, am şi spus-o, pe funcţie de secretari de stat ca şi miniştrii evident şi celelalte instituţii care sunt echivalate, a căror conducător este echivalat cu un secretar de stat, este etajul politic al administraţiei centrale şi în care în urma discuţiilor dintre noi, dintre partidele noastre vom face propuneri primului-ministru sau miniştrilor cei care numesc, evident având în prim plan nu doar criteriul politic, ci şi criteriul competeneţelor. O discuţie între formaţiuni a existat şi există şi ea este aproape finalizată.

Jurnalist: Cum comentati declaraţia lui Ludovic Orban care a spus ca şi-ar dori ca la alegerile din 2016, PNL să aibă candidaţi separaţi?

Crin Antonescu: Orice declaraţie care descrie dorinţe nu este de condamnat. Până la urmă, este o declaraţie normală sau această parte a declaraţiei sale este normală. Toţi ne dorim, lucrăm pentru partidele noastre şi ne dorim la un moment dat să mergem singuri în alegeri, să căştigăm singuri în alegeri, să guvernăm singuri.    Cu asta sunt absolut de acord şi este după părerea mea un pic superflu, pentru că acum alta este miza. Nu sunt însă de acord cu o altă parte a declaraţiilor domnului Orban şi anume cele care înseamnă un atac la partenerul nostru de coaliţie actual. Aşa ceva e de nepermis, voi discuta această chestiune şi faptul că domnul Orban, despre dânsul discutăm este doar că este mai notoriu, mai există astfel de declaraţii, unele vin din partea unor oameni dinPSD, dar mai puţini cunoscuţi în teritoriu, de asta am mai spus că sunt mici problele, dar astea se reglează. Dar domnul Orban care are o experienţă şi o statură net superioară altor colegi, am alte aşteptări şi cred că în acest moment primează cum câştigăm pentru USL, pentru Partidul Naţional Liberal aceste alegeri, nu ce facem noi în 2016 şi cum îi omorâm noi pe PSD-işti în 2016. Asta se va discuta la momentul potrivit. Mulţumesc frumos!”

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.