Secretarul general al PNL s-a aflat sâmbătă, 2 iunie a.c., în județul Vâlcea pentru a susține candidații USL la alegerile locale din 10 iunie si a susținut o conferință de presă alături de Emilian Frâncu, candidat la primăria Râmnicu Vâlcea. De asemenea, a vizitat, împreună cu candidatul USL la primăria Horezu, Târgul Olarilor” Cocoșul de Hurezu”.
„Ceea ce prietenii aceștia, care azi se vopsesc în toate culorile, ceea ce au încercat ei să facă nu avea nici o legătură cu regionalizarea adevărată. PDL nu voia să împartă țara pe regiuni, ci s-o împartă în voievodate. Ei voiau 8 voievodate, să pună 8 voievozi, să conducă țara asta cu mână de fier și să controleze ei resursele financiare pe care să le dea cu precădere primarilor lor. Ceilalți nu ar fi contat, numai ei cu neamul lor.” a declarat sâmbătă la Vâlcea secretarul general al PNL, ministrul Eduard Hellvig.
Acesta a arătat că PNL nu s-a opus niciodată regionalizării, ci modului în care PDL voia să realizeze acest proces. „PNL a fost, însă, și va fi atent la ceea ce înseamnă descentralizare și debirocratizare, atât la nivel al deciziilor politice cât și al gestionării resurselor financiare ”.
Eduard Hellvig susține că problema regionalizării nu se poate discuta peste noapte. “E de interes strategic pentru România să găsească resursele de descentralizare și că le vom numi regiuni, județe mai mari sau altfel, este o chestiune de terminologie. Dar România trebuie să se îndrepte spre descentralizare sub o formă sau alta” a mai spus secretarul general al PNL.
3 iunie 2012 Departamentul de Analiză Politică și Comunicare al PNL








Domnul Edward Hellvig, acest pilon de nadejde al Partidului Liberal, glasuieste totdeauna cu ratiune si suflet, cu cele mai bune intentii, deschizand si cei mai intunecati ochi, cele mai surde urechi si cele mai trunchiate ratiuni catre o perspectiva noua, catre o schimbare in bine.Aveti oincredere in acest tanar, care nu numai promite, dar are si puterea si intelepciunea sa faca! Succes!
ApreciazăApreciază