R.C. Cristea (Observatorul Cultural) LUNTRE ŞI PUNTE. Un băiat de salon: DD

Națiunea română își cere, în sfîrșit, onoarea reperată după poznașa privatizare de la Oltchim: Dan Diaco­nescu (DD) „trebuie dus la balamuc“, „și-a bătut joc de toată țara“, este „escroc politic“, „șar­latan“, „nenorocit“, „Siminică“, „alienat min­tal“ ș.a.m.d. O reflecție spontană: „Păi ce, noi sîntem proști?“. Bună întrebare. Clasificat, de la opincă la vlădică și oarecum în trendul lui Tolea Ciumac, drept omul din tomberon, DD a evoluat în circumstanțe pe care ultimele aparențe par să le treacă prea ușor cu vederea. DD face indiscutabil parte din categoria profund tulburaților. Minciunile pe care DD le scoate din gură, ca pe niște panglici multicolore, ar semnaliza un mitoman extravertit aflat în plin acces maniacal, „logoreic“, „hiper­am­nezic“, „schimbînd subiectul prin asociații repezi («fuga de idei»)“, „într-o exagerată bună-dispoziție“, emitent al unor „idei delirante avînd conținut expansiv, al ideilor de mărire, de autosupraapreciere“, cu un „limbaj gesticulat bogat, îmbrăcăminte multicoloră, tendințe spre exhibiționism“ (A. Man­dragiu).

DD ar fi, prin urmare, din perspectivă clinică, un băiat de salon. Cu tot deranjul tabloului său psihic, DD se ține aproape de anumite fire fabulatorii. Ruperile de tăceri și de lanțuri de la OTV emană o stare de euforie pentru că DD inventează și pune în scenă istorii extraordinare ca să se simtă bine atît el, cît și asistența. Ajunge victima propriei manipulări și poate intra în combinații periculoase, contînd că, într-un final, va cîștiga celebritate fie și din detonarea unei bombe. Știe că minte, mai mult – extravaganța născocirilor sale îi provoacă un tip de confort psihic de care devine dependent. Mesia aducător de pămînteană justiție și miraculoasă prosperitate pentru „oamenii simpli și obidiți din această țară“, DD produce minciuni din impulsuri autoterapeutice. Se droghează cu proiecții imaginare în care crede pentru că sînt absurde. Perso­nalitate avariată emoțional și lacomă de cîștigarea rapidă a unei poziții de vedetă, DD trăiește intens experiența histrionică a unor „povești vînătorești“ narate cu o mimică gravă: este convins de fantasmagoriile sale și iscarea amuzamentului colectiv îl energizează („sindromul Elodia“?). Se lasă incitat de promisiunea reacțiilor puternice la „dezvăluirile incendiare“ rulate zilnic, ore în șir, într-un hiperactivism de aceeași natură patologică.

Suferind evidente carențe de afectivitate, DD înșală cu aerul unui Păcălici care își savurează propria încătușare, pentru că numai astfel ajunge în centrul atenției pe post de erou național. Capabil de diversiuni de proporții fabricate spontan și dezvoltate de un eu superdilatat și hiperproductiv, DD s-ar defini, psihiatric vorbind, ca pacient suferind de severe perturbări de ideație, cu consecința unei false reprezentări a realității, cauzate de stringente necesități de a minți.

Cei care, de la o vreme încoace, îl vor pe DD izgonit din regnul specific omit că acesta are, totuși, niște merite civice în sensul slujirii unui public căruia i-a furnizat, gratuit, extraveralul cu față umană ca medicație la relele tratamente ale tranziției. Au trecut destui ani de cînd, îndobitocită de sărăcie, cu slabă știință de carte, oftînd după comunismul eliberator, lumea lui DD a fost tratată și, în felul ei, vindecată cu siropul de tuse, de junghi, de frică, de disperare al acestui prestidigitator cu iluzii ridicătoare de tonus. Nici n-a știut bătrînul Marx ce pierde ratînd contemporaneitatea lui DD și a unei religii care cu adevărat este opium pentru poporul său. DD e tatăl și mama omului-tabloid injectat, pixel cu pixel, pînă la fățuirea scoarței cerebrale, dezmierdat cu telenovele, legănat de visele unei realități unde „Talpa Țării, Prostimea“ ajunge la putere.

Înglodat în datorii, androidul-DD află că nu va mai plăti rate la bănci în următoarele 12 luni, că toate taxele și impozitele actuale vor fi anulate și că urmează să încaseze dividende din partea viitoarei Companii Naționale „Averea Po­porului“. „Ciocoii“ care au dus țara de rîpă vor fi evacuați din Palatul Parlamentului, Palatul Victoria și Palatul Cotroceni, iar androidul-DD va face parte dintr-un Tribunal al Poporului ce-i va judeca pe toți jefuitorii României. Același android-DD va primi urgent casă, bașca 20.000 de euro pentru o mică afacere. Androidul-DD în formă continuată de șuț sau șmenar nu va mai fi arestat preventiv. Instituția cătușelor va fi abolită. Androidul-DD n-are conștiința utopiei, așa încît se lasă ademenit de făgăduința unui trai pe vătrai într-o locație imaginară unde totul este întors pe dos și stă cu fundul în sus, plutind în derîderea oricărei conexiuni cu universul real. Nici nu contează că loteriile și tombolele organizate cu fast de DD sînt vădite găinării și că săracii devin mai săraci lăsîndu-se astfel fraudați: androidul-DD juisează doar la gîndul de a fi mințit cu televizorul care l-a creat. Toxicomania indusă de DD zămislește indivizi aparte ce prizează prin ecrane coca la liber, livrată de un guru elucubrînd în voie și cu o șocantă pricepere în amăgirea maselor. Maestru spiritual al tembelilor zeloși, DD a lepădat pe prispa democrației românești un plod malformat congenital, dar cu mare poftă de viață.

Supărăcioșii pe fenomenul DD n-ar trebui, de asemenea, să omită că îi scoate din sărite un indiscutabil produs național. CNA putea stopa hemoragia prostului-gust, țopenia grotescă și prostituarea minimei decențe în comunicare prin tragerea obloanelor peste sinistrul experiment otevist. CNA s-a mărginit să potopească OTV cu amenzi recepționate entuziast de DD în registrul supermanului invincibil. Justiția, imparțială cum o știm, a încurajat ascensiunea lui DD. Arestat, eliberat după două zile, trimis în judecată în 2010 și acuzat de două infracțiuni de șantaj, DD dă cu tifla unei justiții parcă interesate în trenarea soluționării acestui dosar. Un pluton de invitați curenți ai lui DD, în frunte cu G. Becali, au indicat în mai multe rînduri, uneori chiar în direct, teancurile de bani trîntiți pe masa patronului OTV pentru a-i găzdui în emisiunile sale. Nici o autosesizare, la fel cum nu ridică suspiciuni sursele de unde DD finanțează fie și numai costisitoarea transmisie prin satelit a programelor sale. Dubioasă indolența Fiscului față de acest nabab al sărmanilor, care intră, pe de o parte, în insolven­ță cu OTV; pe de altă parte, DD epatează prin averea estimată în Top 300 Capital la 26 de milioane de euro (șase proprietăți imobiliare, avioane, elicoptere, iahturi, autoturisme de lux – Rolls-Royce, Bentley, Mercedes, SUV Infinity etc.).

Liderii politici, presa, intelectualii publici l-au apreciat superficial pe DD doar ca pe o aschimodie atinsă de filoxeră, alături de alți decerebrați din mahalaua OTV. Neamestecul în tărîțele acestui coteț mediatic a fost rațiunea larg împărtășită ce a încurajat expandarea spiritului porcin dinăuntru. Populismul de două parale al lui DD s-a dezlănțuit fără cuvenitele opreliști ale exponenților normalității. Apatici, curioși sau chiar înveseliți de pehlivanii demențiali din circul lui DD, paznicii cetății au deschis porțile grobianismului și obscenității. Așa a ajuns o suburbie pestilențială să se mute în centru și să infesteze sănătatea, e drept, pe alocuri precară, a comunității bunului-simț cu virușii vulgarității deșănțate. DD și prozeliții săi nu mai pot fi dați afară dintr-un spațiu pe care, în felul lor, l-au cîștigat cinstit. O democrație ce consimte, dintr-o neglijență scump plătită, la relații neprotejate dă în mod natural viață unui mon­stru ce trebuie asumat ca atare: DD s-a născut, crește și își face de cap datorită nouă, a întregului popor.