Zi oarecum săracă în evenimente întru totul remarcabile.
Pe plan național, aș ezita între uciderea (1451) la Reuseni, din ordinul propriului frate, a domnitorului Bogdan II (tatăl marelui Stefan cel Sfânt) sau nașterea (1893) lui Carol, cel care avea să devină regele Carol II al României.
Primul eveniment se înscrie în trista și lunga listă a ”întâmplărilor” din istoria noastră națională care adeveresc faptul că în politică frate pe frate trădează, și că amestecul puterilor străine (Bogdan II – impus de ardeleanul Iancu Huniade iar ucigașul de frate Petru Aron fiind prepusul Poloniei) în politica românească a degradat profund relațiile de apartenență/loialitate între membrii aceleiași clase politice.
Despre Carol II s-a spus și scris prea multe pentru ca eu să mai pot adăuga ceva relevant. Decât că, poate, putem regăsi elemente ale designului său politic (încurajarea dizidențelor în rândul partidelor politice majore, crearea unui partid de folosință personală, atragerea unor personalități culturale în sfera politicii personale, impunerea unei camarile personale, etc.) care viza introducerea unui regim autoritar, în încercările unui personaj politic contemporan, demis de popor în iulie 2012 dar aflat încă la ”cârmă”. Unii îi spun acestui personaj politic Guvernatorul. Și dacă regele Carol II va rămâne, dincolo de bunele și relele domniei sale, măcar prin efortul său constant de sprijinire al culturii, din ”opera” Guvernatorului nu va rămâne decât atât: un hăhăit.
Să nu uităm însă că azi este Ziua Internațională a Nevăzătorilor, așa încât ne putem înclina în fața acestori anonimi care nu numai că își duc cotidiana cruce a infirmității, dar și-o transformă, de asemeni zilnic, într-o mărturie ridicată de către Om împotriva destinului. Nu suntem ceea ce Viața ne face să fim, ci ceea ce noi facem din viața noastră.
Radu Zlati 
Comentarii recente