Declarațiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, susținute în cadrul Galei Premiilor OFL – 16.03.2013

Crin-Antonescu-pnl.ro_”Sărut mâinile!  Bună seară! Mulțumesc!

Dragi colege, doamnelor, domnișoarelor, salut și pe cei câțiva domni rătăciți pe aici!

Am în special emoții acum și aici o dată pentru că mă adresez, dacă nu mă înșel, în acest format pentru prima dată uneia dintre elitele partidului nostru de elită și, în al doilea rând, pentru că sunt pe scena unui teatru pe care n-am fost niciodată. În această sală n-am fost decât spectator și îmi dau seama ce simte maestrul Diaconu și cu extraordinarii săi colegi în față acestei săli.

Vreau să vă mulțumesc, pur și simplu, înainte de toate, pentru lucrurile extraordinare pe care le-ați făcut, și știute, și mai ales neștiute, pentru gândirea, pentru loialitatea, pentru tenacitatea, pentru puterea dumneavoastră puse în serviciul acestui partid și valorilor lui.

Noi nu avem, asemenea socialiștilor, o viziune cantitativă asupra a câte femei trebuie sau nu trebuie să fie în politică, a cât la sută dintre parlamentari, dintre miniștri trebuie sau nu trebuie să fie femei. Noi avem o altă viziune, care știți că pornește de la individ, de la aspirațiile sale, o viziune care nu face discriminare sau nu face în acest sens diferență de sex, așa cum nu face diferență de religie, de etnie sau de alte lucruri.

Nu este mai puțin adevărat că, departe de a ignora această problemă, suntem conștienți că, în continuare, în România, pentru femei este mai greu decât pentru bărbați să facă politică, să reușească în politică, să iasă în față, cum se spune, în politică.

De aceea, mi-e cu atât mai mult inima plină de bucurie să spun că poate nu într-o măsură suficient de reprezentativă încă, dar poate mai mult ca altă dată, astăzi avem în primele noastre rânduri doamne liberale care ne fac cinste.

Avem trei miniștri, Lucia Varga, Mariana Câmpeanu, Mona Pivniceru, dintre cei mai buni care ne fac cinste și alături de care suntem.

Avem, ca să dau și eu în boala socialiștilor cu procentele, 80 la sută dintre europarlamentarii noștri femei. La nivelul grupului europarlamentar, cele patru colege, din cinci colegi care ne reprezintă, sunt atât de puternice, atât de prețuite, nu numai de către noi, încât îmi vine să spun un cuvânt bun și despre domnul Cristian Bușoi. Extraordinarul lucru al lui Cristian Bușoi este că ține pasul cu aceste doamne colege ale lui.

Avem, de asemenea, cum stiți, reprezentante ale sexului frumos și tare, foarte tare, în Parlamentul României, în grupurile parlamentare liberale la Senat, la Camera Deputaților, dar și mai mult decât atât, pentru că aceste personalități din rândurile dumneavoastră sunt cunoscute, sunt văzute, sunt apreciate pentru munca lor. Mai mult decât atât, există foarte multe doamne și domnișoare care lucrează de ani buni, și lucrează extraordinar, în ceea ce poate este cel mai greu într-un partid, munca din organizații, munca din linia întâi a frontului, munca cu contactul direct cu oamenii, cu necazurile, cu așteptările, cu nemulțumirile, cu aspirațiile lor.

Tuturor, cu toată admirația și cu toată recunoștința, în numele tuturor colegilor mei de sexul mai puțin frumos și mai slab, și anume bărbații din acest partid, vă mulțumesc foarte mult!

Nu am nicio îndoială că într-o lume în care din ce in ce mai mult femei, femeile cu personalitate, femeile cu vocație, femeile care au chemare, și dorință, și calități spre a face politică, se impun. Să nu uităm, în paranteză fie spus, că astăzi, după toate socotelile, cel mai puternic om din Europa este o femeie, că țări mari, ca Brazilia sau Argentina, sunt conduse de femei în urma unor alegeri în baza voturilor universale.

N-am, așadar, nicio îndoială că doamnele și domnișoarele care vor să facă politică în PNL au calea deschisă, că numărul lor se va înmulți, în general, în partidul nostru și în pozițiile de reprezentare și de decizie.

Și, mulțumindu-vă încă o dată pentru ceea ce ați făcut și faceți, pentru ceea ce reprezentați, pentru forța, tăria, bravura, aș putea spune, un cuvânt pe care-l folosesc des bărbații, dar care nu le este deloc rezervat, încă o dată mulțumindu-vă pentru toate aceste lucruri, vă spun foarte sincer că aștept poate acum momentul ca femeile să nu mai fie în politică, și în Partidul Național Liberal în general, o minoritate ocrotită, ci o parte vitală în reprezentare, o parte care, în baza calităților, în baza muncii, în baza eforturilor, ideilor, imaginației pe care dumneavoastră le-ați dovedit, să vină să spună din când în când: haideți să-i mai ajutăm pe bărbați, pe colegii noștri.

Vă mulțumesc!”

Etichete:, ,

Comentariile nu sunt permise.