Astăzi și mâine, Partidul Național Liberal se întrunește în Congres. Astăzi avem Congres extraodinar. În cadrul acestui Congres de astăzi, se discută chestiuni mai degrabă tehnice, în special noul Statut al PNL.
Congresul de mâine, care va fi un congres mai amplu, va aborda mai multe lucruri importante pentru noi. Mâine, Partidul Național Liberal își va alege o nouă conducere, mai precis își va alege un președinte și 31 de vicepreședinți. Congresul de mâine va fi unul extrem de important, fiindcă în afară de conducerea partidului, vor fi dezbătute și se vor vota rezoluții pe teme strategice, care au legătură, cum bine se știe, cu unificarea dreptei și cu apartenența la PPE.
Vreau să subliniez un lucru care mie mi se pare deosebit de important. Toate chestiunile care vor fi dezbătute astăzi și mâine în Congresul Partidului Național Liberal au fost dscutate în prealabil în organizațiile teritoriale. Este o abordare, așa cum o consideră mulți, firească și va da o greutate deosebită deciziilor care se vor lua astăzi și mâine.
Din aceste întruniri, din Congresul extraordinar de astăzi și din Congresul ordinar de mâine, Partidul Național Liberal va ieși cu siguranță întărit, cu o strategie pusă la punct pentru o perioadă lungă și cu claritate în interior.
Toate discuțiile care au avut loc în săptămânile pregătitoare, au arătat că există un larg consens în interiorul Partidului Național Liberal în ce privește chestiunile care vor fi dezbătute.
Vor fi clarificate lucrurile care au fost discutate în spațiul public și care privesc Partidul Național Liberal, punându-ne astfel în situația să acționăm ca o singură echipă.”









daca pdl si pnl fuzioneaza, partidul face peste 30% (deja sondajele arata asta). pai asta e grav pentru psd. chiar daca ponta devine presedinte, psd va intra pe un trend descendent pana in 2016, iar noul pnl va fi pe trend ascendent (cu iohannis candidat ca premier de exemplu). asta inseamna ca dreapta ar putea depasi psd la alegerile din 2016. pai e grav pentru ponta, degeaba ar vrea sa faca precum basescu, sa faca o majoritate in jurul psd. pai cu psd la 30% si pnl la 40% , e greu sa ai un partid de 40% in opozitie… vine 2020 si dreapta face 50%…. si atunci ponta va da dreptei premierul (in ipoteza horror ca ponta ajunge la cotroceni). apoi daca se descurca bine, in 2019 dreapta ia si presedintia, deci ponta ar sta doar 5 ani (in ipoteza horror ca ponta ajunge la cotroceni).
ApreciazăApreciază