Fără a fi o superputere, justiția este coloana vertebrală a oricărui stat de drept. De aceea, independența justiției față de politic este una dintre valorile fundamentale ale unui stat de drept. Așadar, numirea unor lideri în sistemul judiciar trebuie să fie exclusiv motivată de capacitățile acestora și nu umbrită de suspiciunea unui troc politic.
Din această perspectivă, declarațiile premierului privind modul în care s-a ”târguit” numirea unor șefi în Ministerul Public sunt de un cinism incompatibil cu respectarea valorilor unui stat de drept.
În actualul cadru normativ, numirea procurorilor se face la propunerea ministrului Justiției, cu avizul consultativ al CSM, de către Președintele României. Am luat act de poziția CSM, potrivit căreia secția pentru procurori a Consiliului ar trebui să inițieze aceste propuneri. Desigur, aceasta este o chestiune care trebuie dezbătută în Parlament cu ocazia revizuirii Constituției și a regândirii filosofiei legilor justiției.
11 iulie 2014
Klaus Iohannis,
Președintele PNL








dl. acesta ,ajuns presedintele PNL folosindu-se de buna credinta a lui Crin Antonescu ,tradandu-i increderea impreuna cu sefii de organizatii ce au mancat banii de campanie ai partidului de pomana,sa vorbeasca despre justitie doar daca NU are dosare pe rol!
ApreciazăApreciază