Ne aducem aminte cum, în primăvara lui 2022, armata rusă se apropia amenințător de Kiev. Cum „coloana de 40 de km” a blindatelor și transportoarelor ruse a fost înfrântă de dronele Bayraktar și de un pumn de geeks imberbi ucraineni, mânuind cu abilitate drone.
Fapt este că armata rusă s-a retras din prejurimile Kievului fără să fi avut loc lupte încrâncenate. Și multă lume s-a întrebat cum a fost posibil acest miracol militar.
Părerea mea, consolidată de lectura opiniilor unor specialiști militari neafiliați ărpăagandei mainstream, a fost că:
- Rușii nu aveau de gând să ocupe Kievul, nici prin asediu nici prin atac frontal. Gestionarea unui oraș de milioane de locuitori ostili cre primiseră dej arme ar fi fost un coșmar iar luptele pentru ocuparea lui ar fi însemnat un dezastru umanitar greu de conceput în Europa sec. XXI
- De fapt atacul împotriva Kievului era de fapt o SIMULARE. Rușii nu au alocat nici forțele necesare, nici logistica adecvată pentru o reușită militară obținută prin confruntare directă.
- Scopul simulării a fost unul dublu: (a) să execute o presiune psihologică asupra liderilor de la Kiev, astfel încât aceștia să accepte încheierea luptelor (pacea) în condiții favorabile părții ruse și (b) să atragă în zona Kievului părți importante ale armatei ucrainene, slăbind astfel apărarea Ucrainei în S și SE și ușurând astfel îndeplinirea sarcinilor armatei ruse în cucerirea zonei (de la Donetsk/Lugansk până în Kherson) care urma să protejeze Crimeea, cu Mariupol ca principal obiectiv militar
- Obiectivele rușilor au fost atinse: (a) cel puțin pe moment ucrainenii au acceptat unele dintre condițiile Moscovei, în cadrul tratativelor de pace de la Ankara și (b) rușii au avut succese notabile în estul, sudul și sudestul Ucrainei, cucerind o vastă suprafață din teritoriul ucrainean.
- Adevărat, ulterior retragerii armatei ruse din zona Kiev ucrainenii au refuzat (știm azi: la îndemnul UK, care la momentul respectiv era o portavoce a SUA și NATO) semnarea oricărui tratat de pace care ar semnifica pierderi teritoriale. Ceea ce a rămas Rusiei (cel puțin până acum, vom vedea ce rezervă viitorul) au fost achizițiile teritoriale, unde Rusia a stimulat apariția a 4 noi republici componente a Federației Ruse: Donetsk, Lugansk, Zaporojie și Kherson. De cealaltă parte, cea ucrainenană, „bătălia pentru Kiev” a primit proporții legendare: „victoria” este și azi invocată ca fiind principalul motiv pentru acre Ucraina se poate considera, de fapt, învingătoare în războiul ei cu Rusia: Ucraina a învins, pentru că rușii nu au reușit să cucerească Kievul.
Cu totul recent narativa ucraineană asupra „bătăliei Kievului” a primit o lovitură mortală. În discuția purtată cu liderii de stat africani care au încercat o mediere între Rusia și Ucraina Putin a arătat un document purtând inclusiv semnătura olografă a reprezentantului Ucrainei la negocierile de la Ankara. Documentul pleca de la inițiativa ucraineană în privința termenilor păcii. De partea ucraineană se accepta neutralitatea (Ucraina renunța la intenția de a fi membră NATO) și o parțială demilitarizare iar de partea rusă se promitea retragerea trupelor proprii aflate ân marș spre Kiev. Putin a adăugat că partea rusă s-a ținut de cuvânt și a retras trupele ce se apropiau de capitala Ucrainei, în schimb Ucraina nu a onorat partea ei de înțelegere și a sistat tratativele de pace după ce a securizat militar capitala.
Dacă Putin a ales să mintă vreo 6 președinți de state africane (state de care Rusia are nevoie pentru a echilibra situația din punct de vedere al diplomației pe plan mondial), atunci mint și eu. Dacă nu minte, atunci viziunea noastră asupra mersului evenimentelor pe plan militar din primăvara lui 2022 ar trebui dacă nu să se schimbe, atunci măcar să se nuanțeze. Și, oricum ar fi: RUSIA nu a fost înfrântă la KIEV ci s-a retras onorând astfel o promisiune în cadrul mai larg al unor tratative de pace care nu din cauza Rusiei au eșuat.
Radu Zlati 
Comentarii recente