C. Roach – Armele minune nu vor salva Ucraina

There is still the prospect for diplomacy and negotiation to resolve the war in Ukraine. But nothing about Biden or his administration suggests either the wisdom or restraint to take such a course. 

În vara anului 1944, armata sovietică a distrus Centrul Grupului de Armate al Germaniei cu o contraofensivă masivă. Invazia simultană a Franței de către forțele aliate și continuarea împingerii americane prin Italia au pus o presiune suplimentară asupra Germaniei, care a fost nevoită să lupte pe trei fronturi.

Pe tot parcursul războiului, germanii au avut fără îndoială arme mai sofisticate și superioare, inclusiv tancurile lor Panther și Tiger. De asemenea, au dezvoltat avioane de luptă cu reacție, precum și primele rachete de croazieră și balistice. Pe lângă aceste avantaje tehnice, Wehrmacht-ul german a avut un sistem inovator și descentralizat de tactici și a menținut o pregătire riguroasă a ofițerilor până la sfârșitul războiului.

Chiar și așa, în ciuda unei asemenea superiorități calitative, până în 1944 era evident că Germania avea să piardă. Istoricul israelian Omer Bartov merge mai departe și susține că Germania era destinată să piardă războiul din momentul în care a invadat Uniunea Sovietică. Principalul dezavantaj al Germaniei a fost dimensiunea, sau mai degrabă lipsa de dimensiune, a populației și a economiei sale, în comparație cu puterea și numărul combinate ale imperiilor britanic, american și sovietic.

Puterea economică și războaie
Pe măsură ce Germania s-a retras de la nivelul maxim în 1942, mulți germani s-au consolat cu zvonuri că Hitler întinde o capcană. Zvonul mergea după cum urmează: de îndată ce germanii păreau învinși, ei vor dezlănțui o fuziune de Wunderwaffen, adică arme minune, care aveau să schimbe valul, să se răzbune pe aliați și să ducă la o victorie germană.

Nici o astfel de victorie nu avea să apară. Într-un război de uzură, numerele, lanțurile de aprovizionare și masa ajung să conteze mai mult decât calitatea armamentului și alte avantaje tehnologice. După cum a susținut Paul Kennedy în The Rise and Fall of the Great Powers,

Triumful oricărei Mari Puteri în această perioadă, sau prăbușirea alteia, a fost de obicei consecința luptei îndelungate din partea forțelor sale armate; dar au fost și consecințele utilizării mai mult sau mai puțin eficiente a resurselor economice productive ale statului în timp de război și, mai departe, în fundal, a modului în care economia acelui stat creștea sau scădea, în raport cu celelalte națiuni conducătoare. , în deceniile premergătoare conflictului propriu-zis.

O dinamică similară se desfășoară în prezent în Ucraina. Rusia, presupusa națiune cu o economie „de mărimea Italiei”, nu numai că a supraviețuit, dar a schimbat valul, în ciuda sancțiunilor zdrobitoare occidentale. Discuțiile despre o ofensivă de iarnă a armatei ucrainene au dispărut, pe măsură ce victimele cresc și Rusia înconjoară forțele ucrainene concentrate.

Mass-media americană pare confuză, dar acest lucru se datorează probabil că foarte puțin din acest război este „telegenic” în comparație cu războiul american din Golf. Mai degrabă, acesta este un război de uzură, în care artileria este predominantă, luptele sunt lente și murdare, iar principala minune tehnologică este utilizarea pe scară largă a dronelor ieftine pentru a spori abilitățile observatorilor avansați.

O economie industrială se dovedește rezistentă

Economia din era industrială a Rusiei este aparent potrivită pentru un război de uzură, deoarece Rusia are capacitatea de a produce atât hrană, cât și alte necesități pentru poporul ei, producând, de asemenea, tancuri, drone kamikaze nesfârșite și un ordin de mărime mai multe obuze de artilerie decât adversarul său. Între timp, economia Ucrainei este distrusă, salariile guvernamentale și bugetul militar depind în întregime de subvențiile occidentale.

Nu numai că Rusia poate produce mai mult decât Ucraina, dar se dovedește, cel puțin deocamdată, că poate produce mai multe arme și muniții decât întregul Vest. După ce a transferat o mare parte din infrastructura industrială cu dublă utilizare în China, în serviciul globalizării în ultimii 20 de ani, complexul industrial militar al Occidentului este acum optimizat doar pentru profituri. Liderii occidentali au confundat activitatea economică măsurată prin PIB cu capacitatea productivă.

Astfel, Statele Unite și NATO pot produce sisteme de arme foarte sofisticate precum F-35 și racheta Patriot, dar nu pot face acest lucru decât încet și scump. La fel ca industria germană care produce tancuri sofisticate, dar delicate și scumpe în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, industria vestică a armelor nu este optimizată nici pentru viteză, nici pentru volum. Va dura ani să ajungă din urmă.

În schimb, Rusia și-a urmat practica de succes al celui de-al Doilea Război Mondial de a produce multe arme bune (dar nu grozave), care sunt simple și de încredere, cum ar fi tancul T-90. Mai mult, Rusia pare să dețină fabrici și tehnici interne pentru a produce munți de obuze de artilerie, care acum pulverizează numărul mare de forțe ucrainene adunate la Bakhmut.

Încercând să ofere un avantaj calitativ, Occidentul a umplut Ucraina cu cele mai avansate arme ale sale. Orice reticență inițială de a provoca Rusia a fost redusă fragmentar. După ce mai devreme au furnizat HIMARS, piese de artilerie, rachete antitanc și vehicule blindate de transport de personal, în această săptămână, Statele Unite au promis că vor furniza Ucrainei câteva dintre tancurile sale M1 Abrams – considerate pe scară largă drept cel mai bun tanc din lume. Angajamentul Americii față de tancul Abrams i-a încurajat pe germani să-și furnizeze propriile tancuri Leopard 2. În total, se pare că puțin peste 100 de tancuri moderne vor fi trimise în Ucraina din țările NATO.

Pentru toate modurile în care această mișcare a provocat Rusia și pentru tot optimismul și entuziasmul care s-a trezit în presa pro-ucraineană, este îndoielnic dacă aceste tancuri vor schimba rezultatul războiului. În prezent există un front lung de câteva sute de mile, cu câteva sute de mii de oameni și mii de tancuri și vehicule blindate desfășurate pe părți opuse. Tancurile moderne promise sunt sofisticate, necesită întreținere intensivă și pregătire îndelungată a echipajelor, iar Occidentul poate furniza doar câteva dintre ele.

Toate acestea sunt similare cu situația cu care se confruntă Wehrmacht-ul în 1944. Tancurile aliate – T-34 sovietic și americanul M4 Sherman – aveau tunuri principale inferioare, armură mai mică și performanțe mai scăzute decât Tigrii și Panterele germane. În mod similar, aliații nu aveau nimic ca rachetele germane V1 sau V2, care erau semnificativ înaintea timpului lor. Germanii au dezvoltat chiar prima pușcă de asalt din lume.

Dar, în ciuda tuturor acestor inovații, un număr masiv de tancuri americane și sovietice, împreună cu un număr tot mai mare de trupe antrenate, toate susținute de putere industrială coordonată, au reușit să copleșească complet armata germană.

Prelungirea războiului din Ucraina este o fundătură

Occidentul și liderii săi fie sunt angajați într-o negare masivă, fie își distrug în mod deliberat rezervele limitate de arme și muniție pentru un scop nefast. În prezent, nu există nicio perspectivă de victorie ucraineană, iar câteva sute de Wunderwaffen nu vor schimba rezultatul. Chiar și cei mai înalți lideri militari americani au început să-și exprime rezerve, deși inițial au fost foarte susținători și optimiști cu privire la campania din Ucraina.

Deși are puține perspective de succes, cea mai recentă mișcare riscă cel puțin două rezultate proaste. În primul rând, după ce și-a pus prestigiul în joc, Occidentul s-ar putea acum să se angajeze în Ucraina pur și simplu pentru a evita „să piardă fața”, așa cum Statele Unite au blocat-o în Vietnam și Afganistan mult timp după ce orice avantaj plauzibil al securității naționale a fost în vedere. În al doilea rând, neapreciind amenințările nucleare repetate din Rusia, Occidentul poate trece neintenționat de o linie roșie, declanșând o reacție în lanț care ar putea duce la Armaghedon însuși.

După ce a comis atrocități masive și pe scară largă în Uniunea Sovietică, armata germană știa că capitularea nu era o opțiune în 1944 și, de asemenea, știa că nu pot birui. Așa că, în loc să pregătească poporul german pentru realitate, ei i-au sedus cu relatări fanteziste despre contraatacuri în Ardeni și mântuirea prin Wunderwaffen. Acest lucru a servit doar la ridicarea moralului până la concluzia inevitabilă.

Statele Unite nu sunt atât de constrânse. Există încă perspectiva diplomației și a negocierilor pentru rezolvarea războiului din Ucraina. Dar nimic despre Joe Biden sau administrația sa nu sugerează nici înțelepciunea, nici reținerea de a urma un astfel de curs. În plus, republicanii nu sunt interesați să-l rețină pe Biden din cauza propriului militarism și a influenței persistente a neoconservatorilor. Dincolo de un pic de mormăi în legătură cu eticheta de preț, americanii din ambele părți nici nu par foarte interesați de chestiune.

Toate acestea sunt de rău augur. Dar nu ar fi prima dată când o mare putere își sigilează soarta prin orgoliu, analfabetism istoric și conducere autodistructivă.

sursa: American Greatness, traducere Google translate