Crin Antonescu la A3 (21.01.2025)

Un show ”pe bune”. Dar nu lipsit de conținut. Dimpotrivă. Câteva extrase, după care un link pe YOUTUBE cu întreaga emisiune:

Crin Antonescu, despre ce l-a împiedicat pe Iohannis să ne apere valorile creștine în Europa: Trebuia să fie o voce pentru noi

„Preşedintele României trebuie să fie un om care să înțeleagă, să iubească această ţară şi să o exprime. Ce l-a împiedicat pe vreun preşedinte al României, sau a altor ţări să spună la Bruxelles, în discuțiile cu omologii săi, cu vesticii, cu foarte vesticii: domnilor, de exemplu, în tara mea, România, sunt culte religioase, e libertate religioasă, există atei, au aceleași drepturi ca şi cei care sunt religioși, dar majoritatea în ţara asta suntem creștini.
Poate vouă vi se pare că asta este un fel de superstiție, poate la voi în ţara marilor catedrale aţi uitat că există şi aşa ceva. Nu, nu e superstiție, nu e obscurantism, e un mod spiritual de a trăi în această lume.
Aceste lucruri nu s-au mai spus. Americanii, care au în tradiția lor să vorbească despre Dumnezeu, să vorbească despre bulevardele principiilor şi religiei creștine, în principal, au avut mereu în politicieni nu doar curajul, ci aproape obligația să facă asta.
În Europa, bineînțeles, că ne-am preocupat, şi bine am făcut, pentru ca oamenii din alte culturi, din alte religii să aibă libertatea, dar, de exemplu, într-o ţară ca Franţa, ţară admirabilă sub toate aspectele, o ţară pe care o îndrăgesc şi o respect, au fost ani şi sunt ani în care cuiva îi e ruşine să spună că este creștin, ca să nu fie socotit înapoiat, obscurantist sau nu ştiu ce.
Sunt nişte lucruri pe care, repet, ţări ca România, Polonia, ţări mai tinere sub aspectul civilizației de tip occidental, pot veni cu forță şi pot spune: da avem asta (n.r valori naționale și tradiții creștine)” (Antena3)

Crin Antonescu, despre Călin Georgescu: „Este o fantomă, un drog ieftin și distrugător, servit oamenilor”

Crin Antonescu a fost întrebat de jurnalistul Mihai Gâdea dacă este sau nu pregătit Călin Georgescu pentru funcția de președinte al României.
„Nu, categorie nu. Asta e opinia mea de cetățean sau contracandidat. Dar nu este persoana despre care să vorbim sau cauza acestei crize. Eu nu pot să dau un răspuns pe care nu l-au dat alte instituții, privitor la intervenția statală. Acolo s-a întâmplat ceva. Tuturor care spun că a fost totul foarte corect și că a fost o lovitură de stat a CCR, că nu s-a mai văzut așa ceva, le spun că da, este ceva inedit, dar tot inedit este și că se clasează pe locul 1 un candidat despre care eu, un consumator înverșunat de presă, nu am văzut la vreun jurnalist, comentator, analist, nu am văzut vreo frază înainte de 24 noiembrie care să comenteze ceva despre Georgescu. Am văzut despre mai toți candidații, dar nu despre el”, a răspuns candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR. Acesta a continuat spunând că Georgescu este „o variantă de neacceptat”.
„Domnul Călin Georgescu este o variantă de neacceptat, o variantă periculoasă, chiar dramatică pentru România în ipostaza de președinte. Dacă nu credeam asta, nu eram aici. Este în joc mult din democrația românească, atâta câtă e. Dar nu din cauza persoanei lui Călin Georgescu, despre care am aflat foarte puțin. Problema noastră este să vedem de ce un număr mare de alegători, cel mai mare, a putut vota cu o fantomă, cu un om căruia nu îi știau numele, despre ideile căruia nu știau nimic sau, cu atât mai rău, despre care știau ce știm și noi azi. De unde vine această supărare, frustrare, mânie, încât să riște ceea ce pentru noi toți este atât de prețios și am câștigat atât de greu? Anume statutul de țară democratică, europeană. Inclusiv cifrele economice arată că în Românai s-a trăit acum 30 de ani. De unde vine această mânie, nu este iraționalitate, ci este o formă de exprimare într-una numit context. Domnul Georgescu este o fantomă, un drog ieftin dar eficient și distrugător, care este servit unor oameni. Nu mă sfiesc să spun asta, nu disprețuiesc opțiunea unor oameni, dar fac un efort să înâeleg de ce ea a putut sau poate să fie aceasta”, a mai afirmat Crin Antonescu. (Antena3)

Crin Antonescu: Este o criză, nu cred că trebuie să mai căutăm alte cuvinte

”Este o criză, nu cred că trebuie să mai căutăm alte cuvinte. Avem toate elementele unei crize politice, strict politice, dar cu reverberaţii, după părerea mea, în întreaga societate. Este o criză nu doar pentru că, fapt fără precedent, s-au anulat nişte alegeri, un segment de alegeri care avuseseră loc, primul tur, deci nişte milioane de voturi. Nu doar pentru că această decizie în sine, cum spuneam, produce o traumă şi produce o dezbatere în societate, dar mai suntem într-o criză pentru că, nici nu îmi amintesc, poate undeva spre sfârşitul anilor 90, cu mari tulburări sociale, cu mişcările mineriade ale lui Cozma, tensiunea să fi fost atât de mare, chiar dacă ea, din fericire, astăzi ea nu se exprimă în fiecare zi la nivelul străzii, dar ea se simte. Energii de tot felul mocnesc, există o acumulare şi de speranţă, dar şi de duşmănie, de ură, de minciună, de foarte multe lucruri în joc, care nu sunt sănătoase, ca un abces, e ca o bubă care se coace în societate.
De asemenea, este o criză pentru că statul român, în aceste zile, de ceva vreme, pare a nu fi condus. Vorbesc de ceea ce pare, dar, în asemenea situaţii, a părea aproape că e sinonim cu a fi”
(News.ro)

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.