A apărut ”Alianța Electorală România Înainte”. Protocolul.

Liderii partidelor din coaliția guvernamentală – PSD, PNL și UDMR – au semnat miercuri, în urma unei ședințe desfășurate la Palatul Victoria, protocolul pentru constituirea alianței electorale ”România înainte” în vederea susținerii candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.

Alianța este susținută și de grupul parlamentar al minorităților naționale și va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componența acestuia. Toate partidele membre ale alianței electorale au declanșat strângerea de semnături pentru candidatura lui Crin Antonescu.

Potrivit protocolului, alianța este reprezentată legal astfel: din partea Partidului Social Democrat de către Marcel Ciolacu, în calitate de președinte, din partea Partidului Național Liberal de către Cătălin Predoiu, în calitate de președinte interimar, și din partea Uniunii Democrate Maghiare din România de către Kelemen Hunor, în calitate de președinte.

Denumirea integrală a alianței este ”Alianța Electorală România Înainte”, iar denumirea prescurtată ”A.Ro”, se precizează în document. Sediul alianței este în București, Șoseaua Kiseleff nr. 57, Sector 1.

Semnul electoral al Alianței este reprezentat de un ansamblu simbolic încadrat într-un pătrat care reprezintă: în partea stângă, grafica a trei boboci de trandafir ce au la baza tulpinilor înscrisă denumirea PSD; în partea dreaptă, un ansamblu simbolic compus dintr-un patrulater în care este inserată (o) săgeată înclinată la un unghi de 45 de grade, cu vârful îndreptat spre colțul superior drept al patrulaterului, înconjurată de doisprezece stele, sub care este înscrisă denumirea PNL; în mijloc, un ansamblu simbolic compus din lalea stilizată și abrevierile denumirii Uniunii Democrate Maghiare din România în limba română (UDMR), respectiv în limba maghiară (RMDSZ), cuprinse într-un cadru dreptunghiular.

Conform protocolului semnat, obiectivele alianței electorale sunt:

  • „Participarea împreună, în cadrul Alianței, la scrutinul organizat în 4 mai 2025 pentru alegerea Președintelui României, inclusiv în eventualitatea organizării turului II al scrutinului.
  • Coordonarea activității formațiunilor politice componente pentru câștigarea alegerilor pentru Președintele României.
  • Respingerea radicalismului violent și a extremismului în toate formele sale, prin asigurarea unei forțe politice puternice care să reafirme atașamentul profund față de principiile și valorile comune promovate de apartenența la Uniunea Europeană și NATO.
  • Asigurarea stabilității și echilibrului politic intern, promovând valorile și principiile pro-europene și euro-atlantice raportat la provocările actuale”.

„Bugetul campaniei electorale la nivel național se constituie din contribuții ale candidatului comun, precum și din contribuții ale formațiunilor politice componente ale Alianței, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, se mai precizează în protocolul de înființare a alianței dintre PSD, PNL și UDMR. 

surse: Hotnews.ro, Agerpres

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.