Ați fost foarte aproape să câștigați șefia statului în 2009 și în 2014. Acum candidați din nou, dar în cu totul alte condiții. Avem război la graniță, o furtună geopolitică după instalarea noii administrații la Washington, condiții dificile și ascensiunea de până acum a partidelor așa-zis suveraniste. De ce candidați?
Pentru că, pur și simplu, în momentul în care președinții partidelor de guvernare din România, din coaliția majoritară, au venit și mi-au propus acest lucru, nu am avut o soluție mai bună să le dau. Este o candidatură grea. Nu mă așteptam și nu era nicidecum în planurile mele așa ceva. Aș fi vrut să am o soluție mai bună, dar n-am avut-o și nu m-am dat la o parte. Cred că următorul mandat la Președinția României va fi cel mai greu din toate mandatele din ’90 până astăzi, de la înființarea acestei funcții.
Cum ar trebui să se poziționeze România acum, pe fondul acestor tensiuni geopolitice?
Să vorbească atunci când trebuie să vorbească, să tacă atunci când trebuie să tacă. E o chestiune de oportunitate, e o chestiune de instinct, este o chestiune de abilitate până la urmă. Când spun să tacă sau să vorbească, să spună sau să nu spună cutare lucru, mă refer la președinte, în primul rând, dar și la Guvern, la prim-ministru, la Ministerul de Externe, la diplomații români, pentru că e într-adevăr un moment foarte complicat. Nu mai este situația clară și liniștită dinainte. În politica externă nu mai putem sta într-o situație de rutină. Acum trebuie să fim atenți, prompți, creativi, hotărâți să înțelegem ce e în puterea noastră și ce nu. Și, în sensul acesta, cred că România trebuie să își redefinească încă o dată principiile, valorile și obiectivele sale de politică externă – ele nu s-au schimbat – și să vadă cum și le atinge sau cum se apropie de ele în această construcție. România nu e un mediator între Uniunea Europeană și Statele Unite, pentru că e un membru al Uniunii Europene. În același timp, este o țară pentru care parteneriatul strategic cu Statele Unite și condiția de membru al NATO sunt esențiale în ceea ce privește securitatea.
Instituțiile statului sunt ele pregătite să reziste, să înfrunte această furtună? Trebuie o reformă, poate, la unele dintre ele?
Sunt lucruri la care eu nu pot să răspund acum, pentru că asta e o chestiune în care ai nevoie de mai multe informații, de discuții, poate și cu parteneri care se confruntă și ei cu aceleași probleme. Eu cred că tot Occidentul, Occidentul european în orice caz, este supus de câțiva ani unui război hibrid cu o expresie consacrată. Cred că suntem asediați și ceea ce s-a întâmplat la alegerile din România în 2024, la alegerile prezidențiale anulate, e doar un episod și probabil că o reformare sau, în orice caz, o adaptare a acestor servicii speciale la ceea ce înseamnă condițiile războiului, propagandistic, informațional, tehnologic este necesară.
Ce priorități aveți? Ce veți face mai întâi după ce veți organiza staff-ul prezidențial?
Prioritățile, și se vede cu ochiul liber pentru oricine, vin nu numai din atribuțiile date de Constituție, ci și din situația în care ne aflăm. Prioritățile sunt de natură externă. De exemplu, dacă aș fi mâine președintele României, aș face toate demersurile pentru a lua imediat legătura cu cea mai înaltă oficialitate americană accesibilă. Nu aș face, deși în general țin la această chestiune, nu aș face nici măcar o chestiune de protocol. Sunt președintele României. OK. Președintele Statelor Unite nu poate fi abordat astăzi. Înțeleg acest lucru. Nu poate fi președintele, atunci vicepreședintele. Nu poate fi vicepreședintele, secretarul de stat, dar mi se pare absolut urgent dacă azi, repet, aș fi președintele României să fac asta. V-am dat un exemplu concret. Prioritatea e de politică externă, categoric.
Ați discutat cu domnul Nicușor Dan în perspectiva accederii în turul doi, pentru o susținere reciprocă, în cazul în care o altă persoană ar fi câștigătoare în primul tur al alegerilor prezidențiale?
Nu am discutat acest lucru cu domnul Nicușor Dan și, sincer să fiu, nici nu cred că e necesar. Eu cred că, în mod natural, domnul Nicușor Dan ar face ceea ce aș face și eu – am și anunțat. Depinde sigur și de contracandidat, dar dacă e contracandidatul pe care îl bănuim atunci cred că lucrurile acestea sunt simple. Nu l-am cunoscut personal, l-am întâlnit o singură dată pe domnul Nicușor Dan. Cred că nu avem niciun motiv de antipatie personală, nici de antipatie politică. E adevărat că sunt bucureștean și nu l-am votat pe domnul Nicușor Dan ca primar general, dar cred că ăsta nu este un motiv să nu înțelegem că suntem două persoane care, în linii mari, cel puțin pe politică externă, avem opțiuni comune.
În iulie 2012, când erați președinte interimar, spuneați așa în discursul susținut la mitingul care a avut loc în iulie, în Iași: „Eu vreau o Românie în picioare, care respectă și este respectată. Eu vreau o Românie căreia să i se mulțumească pentru mințile luminate pe care le dă Europei.” Rămâne valabil astăzi ce ați spus atunci în Piața Unirii?
Rămâne valabil astăzi și pentru cei care, invocând asemenea texte, spun „Uite, aici Antonescu vorbește ca Georgescu”. Apropo de stat în picioare, nu pot decât să le spun că poate Georgescu vorbește ca Antonescu pe acest pasaj și că, oricum, indiferent cine și când spune da, România trebuie să stea în picioare, România trebuie să fie tratată cu respect. României trebuie să i se mulțumească pentru mințile luminate și pentru mâinile harnice pe care le-a dat și le dă în continuare Europei.
Sunteți la Iași, într-o regiune poate cea mai afectată de migrația externă. Statisticile arată o amplificare a fenomenului în ultimii ani. Mai așteptați ca Europa să ne mulțumească pentru mințile luminate care au ajuns acolo sau aveți un plan să întoarceți cumva trendul?
Nu poate exista un plan special, altul decât o strategie de dezvoltare economică și acesta este în principal atribuția Guvernului. Președintele poate corela o politică externă care să servească proiecte economice. Dar trebuie să fie foarte limpede că, în condițiile în care suntem într-o piață comună, întotdeauna forța de muncă se va duce după locul sau după condițiile cele mai bune din punct de vedere material. Dar mai e ceva, cred că se mai poate face ceva. Președintele poate, împreună cu alte instituții ale statului, să facă în așa fel încât comportamentul acestor instituții publice față de cetățeni să se schimbe. Un om nu pleacă din România doar pentru că este mai bine plătit pe munca pe care o face, ci și pentru că are el, familia lui, copilul lui o școală mai bună, un spital mai performant și un respect mai mare din partea autorităților publice din țara respectivă. Am văzut destule cazuri, am discutat cu oameni care îmi spuneau „sunt român, trăiesc în Belgia și nu e vorba doar de faptul că eu câștig mai bine, dar sunt mai bine tratat de autorități decât în propria mea țară, chiar dacă eu sunt doar un sezonier, un emigrant sau, cum se spune, un rezident.
Sunteți profesor de istorie. Se spune că istoria se repetă și multă lume compară situația de acum cu situația de la Yalta din ’45. Dar ceea ce se întâmplă acum în România cu acest curent suveranist, populist mai degrabă, are o corespondență în trecut sau în acest caz nu se mai repetă istoria?
Eu cred că nu. Suveraniștii noștri, autointitulați suveraniști, au în primul rând o problemă de calitate a personalului politic. Îmi pare rău să o spun. Am spus de nu știu câte ori – și probabil rareori un concurent politic sau un om de altă opțiune a spus de atâtea ori un lucru favorabil despre un partid despre care puțini, în afară de membrii săi, vorbesc bine – am spus deci că evoluția lui George Simion ca lider politic a fost una pozitivă. De la o poziție agresivă, extremistă și semihuliganică prin Parlamentul României, la poziția unui om care face parte dintr-un grup și este vicepreședintele unui grup european (al Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, n.r.) condus (până la sfârșitul anului trecut, n.r.) de Giorgia Meloni. Am spus că discursul său în campania electorală din 2024 la prezidențiale și prezența sa în dezbaterea, puținele dezbateri care s-au organizat, au fost unele rezonabile. Am spus, de asemenea, că în AUR sunt oameni de calitate cu care se poate discuta, sunt oameni cu carte, Peiu, Piperea, Târziu, am spus pur și simplu doar câteva nume. Asta nu înseamnă însă că foarte mulți alții sau doamna Șoșoacă, POT și ceilalți nu sunt încă departe de ceea ce cred eu că înseamnă standardele de calitate. Nicio comparație cu ceea ce a fost în perioada interbelică, să spunem, extrema dreaptă din România. Atunci, într-o anumită fază, nivelul intelectual era foarte sus în Mișcarea Legionară. Dar, din fericire pentru noi, încă nu am ajuns la ceea ce au fost crimele comise de legionari. Sper să nu ajungem să facem astfel de comparații, dar dacă începem cu liste negre, cum văd că domnul Georgescu și susținătorii săi au început, asta este ceva foarte dureros și inacceptabil. Trebuie să tăiem asta din fașă, pentru că nu se poate să repetăm pagini cumplite din istorie.
Sistemul de învățământ este el performant acum sau suntem încă departe de o Românie educată?
După părerea mea, în unele privințe, suntem sub nivelul școlii dinainte de ’89. Nu sunt nici pe departe un nostalgic al regimului comunist, dar – și vă spun nu ca profesor, ci ca elev în sistemul de dinainte – era o școală care, deși pierduse mult în ultimul deceniu din calitate, încă era o școală și un învățământ superior foarte serios. Profesorii universitari erau profesori universitari, absolvenții de facultate erau absolvenți de facultate. Nu degeaba, iată, foarte mulți doctori, ingineri, specialiști în alte domenii au făcut carieră în Occident pe școala făcută în România, în comunism. Astăzi, sigur, sunt alte lucruri care atunci nu existau. E libertatea copiilor, studenților de a accesa și de a merge fizic chiar în programe sau la universități din întreaga Europă și din întreaga lume. Una peste alta însă n-avem o generație și generații suficient de educate. Titlul, enunțul acestui proiect al președintelui Iohannis rămâne, cred, o moștenire de dus, de îndeplinit de către următorul președinte.
Sursa: ZiaruldeIași.ro
Radu Zlati 
Comentarii recente