Mitul Geniului Carpatin: Știința Spulberă Gogoșile. Suntem Dunning-Kruger pe Șorici (Ediția XXL: Clasamentul Rușinii).
Dacă ar fi să ne luăm după conversațiile de pe rețelele sociale sau de la mesele de Crăciun, România ar trebui să fie de mult o super-putere.
Ne credem descurcăreți, inventivi, ba chiar genii native – capabili să rezolvăm orice problemă cu un short cut genial.
Dar Știința ne spune exact opusul.
În fața testelor practice și a meta-analizelor cognitive, iluzia noastră națională se dezumflă mai repede decât o gogoașă pe o farfurie. Datele, deși crude, sunt clare: România (cu un IQ mediu de 96.31) se află ferm în zona de jos a distribuției europene, într-un grup compact cu Balcanii și Sudul.
Suntem, practic, Dunning-Kruger pe Șorici – ne supraestimăm masiv abilitățile din cauza incapacității de a ne evalua corect incompetența.
Puși în fața unor teste practice, de la schimbarea unui calorifer la implementarea unei piste de bicicletă, dezastrul e garantat.
Ne vom uita direct pe lista completă a țărilor (prezentată liniar) pentru a înțelege cât de departe suntem de vârful cognitiv și cât de balcanizați suntem, de fapt, în termeni metrici.
În fruntea clasamentului (țări cu IQ peste 105), găsim Asia (China, Coreea de Sud, Japonia, Singapore) și Iranul.
Țările pe care le privim adesea cu condescendență sau neîncredere de la distanță sunt cele care, metric vorbind, iau deciziile corecte în mod consistent.
Aici, unde se află inima Europei, vedem că statele se învârt în jurul pragului de 100 – 99:
Franța (101.42), Italia (100.84), Elveția (100.75), Finlanda (100.3): Acestea sunt țările unde se stabilesc standardele, unde sistemele funcționează (deși cu mici abateri).
Așa-zisele noastre modele (Germania: 99.64, Marea Britanie: 99.68, SUA: 99.74) nu sunt mult deasupra pragului de 100, dar sunt cu 3-4 puncte bune peste noi.
Acele câteva puncte sunt diferența dintre a avea un Cloud Guvernamental funcțional și a-l bloca în contestații.
Aici începe cu adevărat umilința. România se află la sfârșitul acestei liste, într-un club exclusivist, dar familiar:
Grecia (100.07): Pragul psihologic de 100, pe care l-au atins chiar și cu problemele lor economice.
Portugalia (99.34), Malta (99.19), Croația (99.17): Țări pe care, în mod arogant, le considerăm mai puțin „descurcărețe”, dar care ne depășesc constant.
Serbia (100.86) și Georgia (100.59): Chiar și vecinii noștri, pe care îi privim adesea de sus, ne depășesc.
România (96.31): Suntem campionii ultimei poziții (dintre țările listate), într-un grup compact cu Balcanii și Sudul.
Scorul de 96.31 nu înseamnă că suntem numai proști individual, ci că, la nivel agregat, media cognitivă a națiunii este sub-standardul european.
Adica suntem cei mai prosti si colectiv.
Acele câteva puncte de IQ lipsă se traduc în incapacitatea cronică de a crea și menține sisteme complexe funcționale (Cloudul Eșuat, autostrăzi, Justiție rapidă).
Un IQ mediu mai scăzut face ca masele să fie mai vulnerabile la mesaje simpliste, emoționale și la iluzii (Sindromul Dunning-Kruger) – un teren fertil pentru promisiuni de short cut-uri și pomană electorală (cei 400 de lei).
În loc să planificăm (IQ aplicat), noi improvizăm (descurcăreală) – o tactică excelentă pentru a repara un robinet, dar dezastruoasă pentru a conduce o țară modernă.
Suntem o națiune de genii autoproclamate, dar statistic vorbind, suntem niște gogoși care se dezumflă rapid la contactul cu realitatea metrică.
Realitatea este dură: în timp ce noi ne concentrăm pe mitocănia civică (proteste de o zi) și pe extazul consumerist (coada de la mall și blocajul de pe Valea Prahovei), țările din Eșalonul de Mijloc își consolidează sistemele.
Am stabilit deja, cu cifrele crude ale Științei, că România (IQ mediu 96.31) se află în coada clasamentului european, suferind de un Sindrom Dunning-Kruger național: ne credem genii, dar suntem mediocri metric.
Totuși, IQ-ul mediu nu este o fatalitate genetică, ci este puternic influențat de mediu și, cel mai important, de EDUCAȚIE.
Iar aici, dezastrul ia proporții apocaliptice, transformând acele câteva puncte de IQ într-o prăpastie:
O țară în care profesorii produc 45% analfabetism funcțional nu va putea fi condusă deloc în viitor.
Un scor mediu de IQ scăzut este doar simptomul. Boala reală este în sistemul care ar trebui să ridice nivelul cognitiv al națiunii.
Faptul că aproape jumătate dintre elevi sunt analfabeți funcționali înseamnă că, indiferent de scorul lor nativ, aceștia nu pot procesa informații complexe, nu pot înțelege un text și nu pot aplica logica.
O masă de 45% de analfabeți funcționali este perfectă pentru orice regim.
Ei nu vor citi un program politic; ei vor răspunde la mesaje simple și la Pomană Electorală (cei 400 de lei).
Competențe slabe înseamnă salarii mici, iar salariul mic înseamnă viață tristă și precară.
Cercul vicios se închide. Noi nu producem valoare adăugată; noi producem analfabeți funcționali apți de muncă ieftină, garantând astfel poziția noastră la coada Europei.
Eșecul educațional este agravat de conducerea ministerului, epitomizată de figura Ministrului actual: un psiholog sforăitor transformat în contabil.
Acest individ, despre care se poate presupune cu o siguranță morbidă că IQ-ul său se află în clasamentul cu pricina, habar nu are ce înseamnă un minister care necesită viziune și capacitate administrativă.
Cel care ar trebui să ghideze intelectual națiunea – un psiholog – s-a transformat într-un contabil birocratic care nu are capacitatea administrativă de a conduce nici măcar un card de gâște (sau, conform altor analize, o Turmă Bovină).
De la venirea acestui individ la conducere, s-a reușit un lucru remarcabil: distrugerea efectivă și mai mult a educației românești, accelerând rata de analfabetism funcțional și garantând că generațiile viitoare vor consolida poziția noastră la coada clasamentului IQ.
În timp ce se cer demisii pentru cazuri mediatizate, nu Buzoianu ar trebui demis, ci acest individ, a cărui incompetență administrativă pune în pericol însăși capacitatea de supraviețuire a națiunii.
Ministrul a emis elucubrații de mare profesor despre cât de vitală este educația, cerând fonduri masive.
În același timp, Guvernul din care face parte i-a dat un vot de încredere zero în buget.
Alocarea pentru Educație din PIB rămâne penibilă, confirmând disprețul total pe care clasa politică îl are față de viitorul cognitiv al națiunii.
Într-o mostră de teatru de doi bani, Ministrul a amenințat public că își va da demisia dacă nu primește fondurile promise.
Asta ar fi fost un act de demnitate (un concept pe care l-am văzut dispărând la Ioana D’Arc).
Dar ce s-a întâmplat? Nu numai că nu a primit fondurile, dar este încă prezent și zâmbește larg.
Ministrul poartă o mustăcioară tunsă cu precizie suspectă – nu neapărat un simbol al eleganței, cât o reminiscență stilistică a vechii gărzi, a șefului de CAP sau a milițianului promovat.
Această mustăcioară sugerează un respect retroactiv față de autoritatea și organizarea (sau lipsa ei) a anilor ’80, când ordinul era mai presus de merit.
Acest ministru, cu mustăcioară și ghiul, se manifestă public ca un mare profesor al reformei, dar amenințările sale cu demisia sunt la fel de goale precum alocarea din PIB pentru educație (zero).
În loc să fie acasă, rezolvând criza analfabetismului funcțional de 45%, Ministrul nostru sforăitor și-a găsit o ocupație mult mai demnă: turismul pe banii statului.
El se plimbă cu camarila comunistă (sau post-comunistă) de la tot felul de instituții de doi lei în America, de parcă rezolvarea problemelor noastre depinde de o sesiune de shopping la New York sau de un selfie în fața unei universități de prestigiu.
Dacă mediul este important, educația unui popor face diferența între viață și moarte.
Incompetența la vârf se plătește scump: ea garantează că elevul va fi analfabet funcțional, că salariul său va fi mic și că viața lui va fi tristă și precară.
Până când nu vom pune mâna pe carte, pe studii și pe humble pie, și vom accepta că IQ-ul nu e despre aroganță, ci despre capacitatea de a rezolva probleme structurale, vom rămâne campionii Dunning-Kruger: o națiune de genii autodeclarați care, în fața testului, ajung mereu la coada clasamentului.
Așadar, devine astăzi o misiune imposibilă pentru orice formator de opinie sau expert adevărat să convingă, atât la nivel individual, un prost, cât și la nivel colectiv, o națiune de proști, pentru că prostul știe deja tot.
Notă: Titlul articolului îmi aparține
Radu Zlati 
Lasă un comentariu