Dylan Thomas – Şi moartea nu se va înstăpâni 

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Goi, morţii vor fi totuna
Cu omul în vânt şi când apune luna;
Când alese-s oasele curate, toate oasele-s curate,
Iar lor le vor sclipi stele la picioare şi la coate.
Deși-şi pierd minţile, se vor vindeca de-a nebuniei sufocare
Deși iubiţii pier, iubirea e neperitoare
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Cei care zac înfăşuraţi în valurile mării
Nu vor muri uitaţi în volbura de ape;
Până când tendoanele cedează, pe patul de tortură-ntinşi,
Sau traşi pe roată – ei nu vor putea fi-nvinşi;
Credinţa-n mâinile lor în două se va frânge,
Răutatea unicornului le va cutreiera prin sânge;
Deşi-n bucăţi sfâşiaţi, ei nu vor plesni;
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Nu vor mai auzi ţipetele pescăruşilor,
Nici tunetele valurilor spărgându-se de ţărm, bubuitoare;
Unde respira-n vânt o floare, se prea poate ca altă floare
Să nu-şi mai ridice-n rafalele ploii capul niciodată;
Deşi poate-s nebuni şi morţi, îndoite scoabe,
Sângele lor va-nflori în margarete noi podoabe;
Dincolo de soare vor răzbi, până când soarele se va prăbuşi,
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Trad. Petru Dimofte