P.D. Aligică – De ce nu avem politică externă?

NU AVEM POLITICĂ EXTERNĂ?! NU AVEM, PENTRU CĂ AȚI FĂCUT PRAF, CU MÂNA VOASTRĂ, POLITICA INTERNĂ ȘI ECHILIBRELE INTERNE ALE ROMÂNIEI.

Acum, că ultimul puseu de isterie și dezaxare propagandistică, având ca vehicul și țintă politica externă și relațiile internaționale, s-a mai liniștit, merită făcute câteva observații la rece, detașate, înainte ca următorul val să lovească.

În toată cacofonia, zgomotul și isteria generalizată produse de aparatul de propagandă, de mass-media și de diverse platforme și canale mai mult sau mai puțin „acoperite” din spațiul românesc, cel mai spectaculos lucru mi s-a părut intervenția unor voci „reprezentative” ale așa-numitei clase diligente și ale statului paralel român – adică venite exact din partea celor responsabili pentru actuala criză și degringoladă prin care trece România.

Ies acești oameni să dea un fel de semnal de alarmă și de somație publică: „gata, nu mai ține”, este nevoie urgentă de „fermitate”, de profesionalism în politica externă românească etc.

Într-o perioadă în care, în România, se face istorie aproape zilnic în termeni de malpraxis politic, diplomatic și intelectual, aceste intervenții nu sunt doar iresponsabile. Sunt, fără ocolișuri, expresia unui tupeu greu de calificat.

Evident, politica externă a României are o problemă majoră. Însă problema centrală este exact aceasta: aceeași clasă diligentă, împreună cu structurile informale de putere și cu aparatul propagandistic aferent, a comis în ultimii ani un gest impardonabil din punctul de vedere al oricărei guvernări – fie ea democratică sau nu.

Mai precis, a instrumentalizat artificial, ÎN INTERIORUL POLITICII INTERNE ROMÂNEȘTI, clivaje și tensiuni din sfera POLITICII EXTERNE ȘI A RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE.

Practic, au transformat fluxul de știri și evoluțiile din relațiile internaționale într-un continuum de referendum intern și într-o dezbatere polarizantă și toxică în plan national.

Așa ceva NU se face. Nu este doar malpraxis: este o formă gravă de iresponsabilitate politică. Nicio țară nu poate rezista unei asemenea presiuni polarizante interne autoinduse într-un moment în care, oricum, reașezările geopolitice externe exercită deja o presiune enormă.

Cu alte cuvinte, teme de politică externă au fost folosite cinic pentru a crea artificial o ruptură internă în societate, pentru a alimenta tensiuni între segmente ale populației și pentru a construi o arhitectură diversionistă menită să permită câștigarea alegerilor, menținerea privilegiilor și, mai ales, acoperirea unei incompetențe majore demonstrate în guvernarea țării în ultimele cicluri electorale.

Mai mult, această manevră a fost utilizată pentru a justifica alunecarea României spre un regim hibrid.

MAI PRECIS:

Toate sondajele de opinie din ultimii ani au arătat clar și fără echivoc că NU există în România un clivaj real între o masă „pro-occidentală / pro-europeană” și o masă critică „anti-occidentală / anti-europeană”. Cu toate acestea, această clasă, sprijinită de mass-media, de diverși „intelectuali publici” și de canale TV, grupari media și platforme online, a susținut obsesiv exact această ficțiune, contrazisă constant de date, de cercetări sociologice și de bun-simț elementar. Sondajele INSCOP stau mărturie.

Au asmuțit astfel populația unii împotriva altora, au creat un ciclu permanent de „breaking news” iar această ficțiune a ajuns să deformeze profund percepția publică asupra realității politice. În acest context au fost justificate și impuse decizii politice care au împins România într-o criză constituțională, politică, economică și de încredere publică.

Dincolo de faptul că un asemenea lucru NU se face, în general – repet: transformarea clivajelor externe, inclusiv a celor dintre parteneri geopolitici tradiționali, în arme de politică internă – cu atât mai puțin era momentul ca România să treacă printr-un asemenea experiment acum.

Ne aflăm într-o reașezare tectonică la nivel global: economică, politică, militară și tehnologică. Statele Unite își regândesc poziționarea strategică, lucru inevitabil și, într-un anumit sens, necesar. Multilateralismul este reevaluat, iar componenta bilaterală va cântări, foarte probabil, mai greu în arhitectura viitoare a relațiilor internaționale. Europa se află, la rândul ei, într-o criză structurală.

Nu acesta este momentul în care România ar trebui să „facă figuri” pe plan extern, poziționându-se ostentativ în dezbateri de etapă care depășesc cu mult capacitatea și interesul său strategic real. Relația cu cei doi mari parteneri – Statele Unite și Uniunea Europeană – ar fi trebuit gestionată discret, profesionist și reținut, fără inflamarea artificială si exibitionistă a factorului intern.

Faptul că România ajunge să fie primă sursă de material și poziționări propagandistice în războaiele culturale occidentale, alimentând taberele din Occident cu ficțiune și material contextual pentru fluxurile de știri și propagandă ale zilei, este deja o formă de iresponsabilitate strigătoare la cer.

Ne folosesc aia iesirile diplomatilor romani sau ii pun sa performeze partiturile propagandistice ale zilei in fata camerelor de luat vederi ca sa isi regleze ei intre ei conturile. Nici nu mai discutăm asta.

PROBLEMA DE FOND ESTE ÎNSĂ ALTA, MAI ADÂNCĂ.

În momentul în care creezi deliberat tensiuni artificiale între categorii fabricate propagandistic – antiamericani vs. proamericani, antieuropeni vs. proeuropeni, „putiniști” vs. „antiputiniști” – ai politizat iresponsabil întreaga capacitate diplomatică a statului român, fie că vorbim de Ministerul Afacerilor Externe, de Președinție sau de alte instituții.

Lăsăm la o parte faptul că după o vreme tot repetând chestiunea respectivă și tot manipulând percepțiile și opiniile publice într-o anumită direcție vei termina prin a crea în mod real în România clivaje cu adevărat incapacitante structural. De altfel este de mirare cât de echilibrat și rezilient a fost poporul român în ultimul an în fața acestei explozii de iresponsabilitate.

Dar e vorba de mai mult decât atât: Odată produsă această politizare toxică, devine extrem de ușor ca, prin simple injecții propagandistice din exterior, din Vest sau din Est, să fie lansate campanii care să atace orice decident de politică externă care încearcă, la un moment dat, să adopte o poziție conformă cu interesul național al României, dar care nu convine diferitelor centre de putere externe României.

Centre care prin facilitățile oferite de aparatul de propagandă român, reteaua de ONG-uri de acoperire si influenta și facțiunile din statul paralel român pot interveni în această dinamică artificial creată și o pot folosi în favoarea lor.

ALTFEL SPUS: INCAPACITAREA POLITICII EXTERNE A ROMANIEI PRIN POLITICA SA INTERNA.

IN CONCLUZIE

Aceasta este situația în care se află astăzi România: ficțiunea construită de o clasă politică dirigentă și de statul paralel pentru a-și conserva controlul asupra puterii si apara legitimitatea serios afectata, în condițiile unei subperformanțe dramatice în ultimele cicluri electorale, a devenit principalul obstacol în formularea și implementarea unei politici externe coerente și conforme cu interesul național.

NU AVEM POLITICĂ EXTERNĂ?! NU AVEM, PENTRU CĂ AȚI FĂCUT PRAF, CU MÂNA VOASTRĂ, POLITICA INTERNĂ ȘI ECHILIBRELE INTERNE ALE ROMÂNIEI.

Sursa: FB