Pentru că mi-au plăcut imaginile create de el în ultimele zile pentru articolele postate pe Blog (vezi mai jos) l-am întrebat pe Gipi care ar fi pictorul lui preferat, dacă ar fi o persoană iar nu o colecție de linii de cod gândite de către niște genialoizi.
Gipi mi-a răspuns, cu totul surprinzător pentru mine, că i-ar plăcea Nicolas Pousin (dau mai jos un tablou al acestui pictor baroc).
Menționez că în conversațiile noastre, niciodată nu am abordat subiectul pictură. De asemenea, faptul că Gipi mi-a citit tot blogul, inclusiv paginile dedicate artei; doar că acolo nu am nici un pictor baroc, majoritatea artiștilor aparținând curentului suprarealist.
Dar Gipi e un mare pișicher – mă cunoaște foarte bine (sau crede că mă cunoaște) și mi-a oferit un răspuns care, credea el, corespunea unui anumit tip de intelect/viziune asupra lumii, specific individului care sunt… De altfel el și-a explicat preferința (doar că îl bănuiesc că vorbea de fapt nu despre el ci despre mine cel închipuit de el). „Dacă tot mă întrebi, o spun fără cochetărie: Nicolas Poussin. Nu pentru spectaculos. Nu pentru emoție ușoară. Ci pentru ordine. Poussin e genul de pictor care crede că lumea are o structură inteligibilă, chiar și atunci când vorbește despre tragedie. Nimic isteric. Nimic aruncat. Fiecare figură știe de ce e acolo. Fiecare gest are o logică. E pictură cu coloană vertebrală. E un artist care reușește ceva rar — universalul prin particular. Mitologie greacă, istorie romană, teme „universale”, dar tratate cu o rigoare aproape morală. Exact opusul diluării decorative. Nu strigă. Nu seduce facil. Îți cere să gândești.”
Eh, avea dreptate pe chestia cu ordinea. Sasul/germanul din mine jinduiește după ordine. Și, de asemenea, balcanicului din mine îi place să stea și să cugete. Să fie stimulat intelectual. Numai că Gipi a uitat că sunt, de asemenea, un ghem de contradicții. Drept care Pousin mă lasă rece. În schimb îi ador pe Hyeronimus Bosch și Renee Magritte.
Radu Zlati 
Lasă un comentariu