Cazul Epstein a readus în prim-plan un mecanism vechi, dar rar discutat deschis: honey trap-ul (capcana borcanului cu miere)– o tehnică de compromitere și control prin care persoane influente sunt atrase deliberat în situații ilegale sau profund compromițătoare, documentate sistematic pentru a putea fi ulterior șantajate, controlate sau neutralizate.
Să profităm de ocazie, cât timp publicul pare interesat de aceste dispozitive și tehnici, pentru a aduce în discuție un alt instrument din aceeași „trusă de scule”.
Mai puțin vizibil, dar la fel de eficient, operează „ONG-ul binelui”.
Dacă honey trap-ul exploatează slăbiciuni private, ONG-ul binelui exploatează capitalul moral al cauzelor nobile. Sub masca altruismului și a societății civile, el funcționează ca un mecanism de influență și control politic indirect, greu de contestat tocmai pentru că este legitimat de virtute.
ONG-ul BINELUI
Faza 1 – Crearea. Se creează ONG-uri cu scopuri impecabile moral: salvarea mediului, a animalelor, a copiilor, drepturi, incluziune, „binele public”. Formal, sunt entități ale societății civile; real, sunt controlate operațional din spate de o entitate creatoare. De aici și supraviețuirea și succesul lor anormal, într-un sector altfel marcat de eșec și abandon.
Faza 2 – Legitimizarea publică. ONG-ul și purtătorii săi de imagine sunt ridicați la vizibilitate națională. Devin prezențe media recurente. Capitalul de încredere crește rapid: sunt „dezinteresați”, „non-profit”, „de partea binelui”. Critica devine aproape imposibilă.
Faza 3 – Intrarea în controverse publice. ONG-ul începe să intervină în chestiuni publice sensibile și controversate. Pozițiile sunt prezentate ca fiind „morale”, „științifice” sau „umanitare”, nu politice. Legitimitatea acumulată funcționează ca scut.
Faza 4 – Politizarea indirectă. ONG-ul (prin purtătorii săi de imagine) începe să sugereze politici publice, direcții de acțiune și opțiuni politice concrete, menținând însă ficțiunea neutralității civice. ONG-ul sau mia bine zis reprezentatul ridicat pe platforma lui devine varf de lance in campanii propagandistice si de masuri active.
Faza 5 – Transferul de cadre. De pe platforma ONG-ului sunt lansate figuri „noi”, „curate”, „din societatea civilă”, care intră în politică sau administrație. Operațiunea ajunge la maturitate: elite politice crescute artificial, cu capital moral si profesional prefabricat.
Cheia mecanismului: La fiecare fază funcționează același reflex inhibitor: „Cum să critici niște oameni care fac bine? Nu vezi ce cauza curate?!” Exact acest reflex este instrumentul central de manipulare.
ACUM SĂ ARUNCĂM O PRIVIRE DE ANSAMBLU.
Până aici am urmărit funcționarea unei singure entități, un ONG al „binelui”. Întrebarea esențială este: ce se întâmplă atunci când nu mai avem un caz izolat, ci un întreg sistem, o rețea extinsă la nivelul unei societăți?
Răspunsul este relativ simplu: apare la nivel social sau national o infrastructură de influență politică paralelă.
Dimensiunea civică și non-guvernamentală a fost capturată pe ușa din spate și transformată într-un mecanism care funcționează după parametri prestabiliți, ca resursă strategică de manipulare, diversiune și propagandă în spațiul public și, simultan, ca forță politică indirectă în spațiul decizional.
Societatea civilă încetează să mai fie un corectiv spontan, plural și organic și devine un sistem coordonat, cu mesaje sincronizate, teme recurente, purtători de imagine interschimbabili și o capacitate remarcabilă de a impune agende, de a bloca dezbateri și de a delegitima orice formă de opoziție.
Să amplificăm imaginea: să introducem mass-media de același tip, intelectualitatea publică, influencerii, „experții”… O întreagă rețea transectorială: putere politică reală exercitată fără responsabilitate politică formală, influență masivă fără mandat democratic și o colonizare treptată a spațiului public sub masca binelui, neutralității și virtuții civice.
FUNCTIILE OPERATIONALE
Pentru a înțelege funcționarea unui sector ONG prefabricat și controlat politic, este util să-l privim ca pe un ansamblu funcțional, cu roluri bine definite:
a) Rezervă de cadre. ONG-urile funcționează ca pepiniere de personal politic și administrativ. Aici sunt selectați, formați, testați și legitimați public viitorii actori politici, fără expunerea riscurilor competiției democratice directe.
b) Trupe de șoc. Rețeaua ONG poate fi activată rapid pentru presiune publică coordonată: proteste, scrisori deschise, apeluri morale, scandaluri mediatice. Intervenții rapide, sincronizate, cu aparență spontană.
c) Masă de manevră. Mobilizare controlată a voluntarilor, simpatizanților și publicului larg pentru amplificarea artificială a unor teme, crearea impresiei de consens sau de urgență morală.
d) Aparat de propagandă. Producere și distribuție de narațiuni, cadre interpretative și limbaj normativ („ce este acceptabil”, „ce este toxic”, „ce e frecventabil”, „ce nu se discută”). Legitimitatea morală substituie analiza critică.
e) Instrument de „măsuri active”. ONG-urile sunt utilizate pentru intervenții indirecte: delegitimarea adversarilor, fragmentarea opoziției, testarea reacțiilor publice, influențarea deciziilor fără asumare politică formală.
f) Vehicul de campanii publice. Derularea de campanii tematice cu impact emoțional ridicat, prezentate drept civice sau umanitare, dar aliniate strategic unor obiective politice sau ideologice.
Esența mecanismului: Putere politică reală exercitată prin acoperire fără responsabilitate politică, sub acoperirea binelui public și a neutralității civice.
CUM ȘTIM CĂ O SOCIETATE A DEVENIT VICTIMĂ A CAPTURĂRII?
Capturarea poate fi realizată, desigur, de actori diferiți și prin structuri diverse, cu interese și obiective variate. Întrebarea relevantă nu este dacă există influență, ci când aceasta indică prezența unei entități coerente și coordonate – de tip stat paralel sau rețea internațională. Răspunsul poate fi formulat printr-o conjectură statistică simplă.
Există un instrument euristic relativ elementar: din punct de vedere statistic, societatea civilă ar trebui să reflecte, grosso modo, distribuțiile normale ale opiniilor, valorilor și pozițiilor existente în societatea reală.
Într-o societate funcțională, opiniile sunt dispersate, pozițiile sunt diverse, iar conflictele sunt vizibile și asumate. Consensul larg este rar și apare, de regulă, doar pe teme cu adevărat fundamentale. Pluralismul, fricțiunea și dezacordul nu sunt disfuncții, ci expresii firești ale unei structuri sociale sănătoase.
Semnalul de alarmă apare atunci când sectorul autodeclarat „civic” devine anormal de omogen ideologic, narativ perfect aliniat și reflex sincronizat în momente de criză. Când aceleași teme, aceleași formulări și aceleași poziții apar simultan, indiferent de context, pe linii de propaganda predeterminate.
În acest punct, societatea civilă încetează să mai fie o oglindă a societății reale și devine o distorsiune statistică: un câmp care ar fi trebuit să urmeze o distribuție normală funcționează, de fapt, ca o distribuție trunchiată și dirijată.
IN CONCLUZIE
Honey trap-ul și „ONG-ul binelui” par instrumente diferite, dar aparțin aceleiași truse de scule. Primul operează prin compromitere și șantaj, folosind slăbiciuni private pentru control direct. Al doilea operează prin capital moral și legitimitate publică, folosind cauze nobile pentru influență indirectă și putere politică fără mandat.
Contrastul este de metodă; asemănarea este de funcție. Ambele ocolesc mecanismele transparente ale democrației, ambele produc putere fără responsabilitate, ambele funcționează eficient tocmai pentru că se ascund: unul în zona tabuului, celălalt în zona virtuții.
Diferența de stil nu schimbă esența: sunt instrumente complementare ale aceluiași tip de operațiune — controlul social si influenta politica si economica nedemocratice, neliberale pe căi ocolite, greu de contestat și și mai greu de expus.
Radu Zlati 
Lasă un comentariu