G. Șerban – O națiune în derivă

Diagnosticul unei națiuni în derivă: De la Kleroterionul democrației la „Tribul Babuinizat”

Incidentul de la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu nu este un simplu fapt divers, ci o radiografie crudă a unui primitivism structural care devorează România. Atacul asupra medicului de gardă — un amestec grotesc de cafea vărsată pe halat, violență fizică și urlete de grup — reprezintă prăbușirea ultimelor bariere de civilizație.

Atunci când un salon de spital devine arenă de gladiatori, nu mai vorbim despre „incidente izolate”, ci despre o patologie națională alimentată de trei piloni ai eșecului sistemic. Într-un stat unde „justiția de la vârf” este percepută ca un mecanism de protecție pentru elite și o bâtă pentru cei mici, cetățeanul de rând regresează la starea de natură.

Când vezi că marea corupție scapă prin prescripții și chichițe legislative, instinctul tribal preia controlul. Dacă la vârful statului legea este opțională, în UPU legea devine pumnul. „Babuinizarea” comportamentului este, în fapt, o imitare a impunității de sus. Aparținătorii care dau buzna peste un medic simt că „au dreptate” pentru că nu mai cred în arbitrajul statului. Ei devin proprii lor judecători și executori, într-un spectacol de forță brută care substituie ordinea de drept.

Cea mai devastatoare parte a mărturiei medicului nu este lovitura primită în spate, ci tăcerea sinistră a conducerii: „Suntem ai nimănui”. Managementul spitalicesc din România, adesea numit pe criterii politice, funcționează după logica struțului. Solidaritatea de breaslă a fost înlocuită de birocrația fricii. Managerul nu este un lider care își apără echipa, ci un administrator de resurse preocupat să nu „deranjeze” liniștea politică a instituției. Acest abandon transformă spitalul dintr-un sanctuar al vindecării într-un loc de muncă de mare risc, unde angajatul este o simplă cifră de sacrificiu pe altarul ordinii publice mimate.

Primitivismul relației medic-pacient își are rădăcinile în decenii de „atenții” și compromisuri morale. În momentul în care relația nu mai este una de distanță profesională și respect, ci un troc (șpagă), se produce o mutație periculoasă în psihologia agresorului. Dacă pacientul sau familia simt că „au dat ceva” sau că „li se datorează totul” într-un sistem subfinanțat, medicul încetează să mai fie o autoritate științifică. El devine un prestator de servicii aflat „la mâna mea”.

În structurile politice tradiționale, medicul ocupa locul „șamanului” sau al „preotului” — cel care deține cunoașterea secretă și are dreptul de a atinge corpul celuilalt pentru a-l vindeca. Atacul cu cafea și loviturile în spate reprezintă ritualul de degradare. Prin aceste gesturi, agresorii neagă statutul de autoritate al medicului. Îl coboară de la nivelul de „expert” la cel de „servitor umilit”. Lipsa de reacție a managementului este, antropolitic, o excomunicare: conducerea spitalului îi retrage medicului protecția magică/instituțională, lăsându-l pradă „fiarelor” (babuinizarea spațiului public).

Antropologia politică ne învață că masele oglindesc comportamentul elitelor. Dacă la vârful statului (Parlament, Guvern) asistăm la o „politică a pumnului în gură”, la ignorarea regulilor și la promovarea mediocrității agresive, poporul înțelege că violența este noua monedă de schimb.

Ceea ce jurnalista Carla Tănasie a surprins este momentul în care contractul social a fost înlocuit de instinctul de haită. România nu mai este o democrație în acele momente, ci o sumă de enclave tribale care se bat pe resurse și pe putere în holurile spitalelor.

Fără o justiție care să restaureze ordinea simbolică și fără un management care să impună sacralitatea halatului alb, medicul rămâne, într-adevăr, „al nimănui” — un sacrificiu inutil într-o societate care a uitat ce înseamnă să fie umană.

Atacul de la Târgu Jiu este rezultatul direct al unui popor care nu mai poate procesa un raționament cauzal. Pentru o minte analfabetă 45% dintre romani azi 2026 sunt analfabeti functionali ,in timp ce profesorii nu departe de ei cer salarii marite , spălătura gastrică nu este un protocol medical salvator, ci un „chin” aplicat rudei lor.

Lipsa capacității de abstractizare îi împiedică să vadă beneficiul pe termen lung (supraviețuirea). În locul dialogului apare urletul. Atunci când cuvintele lipsesc din vocabular, spațiul mental gol este umplut de violență. Avem o masă critică de indivizi care „știu să citească” rețete de mici și postări pe Facebook, dar sunt total analfabeți în fața conceptului de autoritate instituțională.

De ce își permit 7-8 inzi să târască un medic pe jos? Pentru că justiția română a legitimat modelul „smardoiului”. Când la vârful statului vezi infractori care sfidează bunul simț din vilele lor de lux, „babuinii” de la baza piramidei înțeleg mesajul: Dacă ești mulți și ești vocal, legea se dă la o parte. Justiția moale, care cercetează „în libertate” agresorii de medici, funcționează ca un stimulent biologic. Babuinii nu se tem de un proces care va dura cinci ani și se va lăsa cu o suspendare; ei se tem doar de o forță mai mare decât a lor, forță pe care statul român refuză să o mai exercite pentru a proteja elitele profesionale.

Este șocant contrastul dintre forța grupului de agresori și lașitatea managementului. Haita: Cei 8 aparținători funcționează după o logică de haită (kin selection). Se apără între ei indiferent de cât de iraționali sunt.

Managementul: Conducerea spitalului reprezintă „administratorul steril”. Ei nu mai au instinct de protecție pentru subalternul lor pentru că și-au vândut demnitatea pentru postul ocupat politic. Verdictul Antropolitic: Într-o societate sănătoasă, managementul ar trebui să fie „scutul” medicului.

În România, managerul este doar un complice tăcut al babuinilor, de teamă să nu-și piardă privilegiul prin scandal. Incidentul de la Târgu Jiu confirmă că suntem într-un proces de involuție. Statul român a crescut o generație de indivizi care au drepturi de cetățeni europeni, dar comportament de gintă pre-statală.

Fără o justiție care să „stârpească” simbolic acest primitivism prin pedepse draconice și fără un management care să-și recapete coloana vertebrală, medicii vor continua să fie „ai nimănui”. Suntem martorii unui popor care își devorează singura șansă la supraviețuire (corpul medical) din pură și cruntă neștiință.

sursa: FB