În numele lui Dumnezeu, Cel Milostiv, Cel Îndurător
„Noi nu anulăm un Verset sau îl facem uitat, decât pentru a aduce altul mai bun decât el sau asemenea lui”.” (Coran 2:106)
„Pacea fie asupra Ta, o, Tu, cel ce glăsuiești chemarea Domnului și ești strajă neobosită a semnelor Sale;
Pacea fie asupra Ta, o, Poartă a Divinității și drept judecător al credinței Sale;
Pacea fie asupra Ta, o, Trimis al Preaînaltului și sprijin neclintit al dreptății Sale;
Pacea fie asupra Ta, o, Mărturie vie a lui Dumnezeu și semn deslușit al voinței Sale;
Pacea fie asupra Ta, o, Cel dintîi chemat și Cel întru care se află toată speranța;
Pacea fie asupra Ta, îmbrăcată în toate binecuvîntările păcii;
Pacea fie asupra Ta, o, Stăpîn al meu, Cîrmuitor al Veacurilor.” (Imam al-Asr).
La începutul discursului meu, trebuie să exprim cele mai profunde condoleanțe Imamului Epocii — fie ca Dumnezeu să grăbească nobila sa apariție — cu ocazia martiriului marelui și înțeleptului Lider, Ayatollahul [Ali] Khamenei. De asemenea, solicit rugăciunile sale pentru bunăstarea fiecărui individ al marelui popor iranian, pentru toți musulmanii din lume, pentru toți cei care servesc Islamul și revoluția, pentru martirii revoltei islamice, în special în recentul război, precum și pentru acest umil servitor.
A doua parte a discursului meu se adresează marelui popor iranian.
În primul rînd, trebuie să explic pe scurt poziția mea cu privire la decizia stimatului Ansamblu al Experților. Acest servitor al vostru, Sayyed Mojtaba Khamenei, a aflat rezultatul votului în același timp cu voi, prin televiziunea de stat a Republicii Islamice. A ocupa locul în care au stat cei doi mari lideri ai acestei națiuni, Imamul Khomeini și martirul Khamenei, este o sarcină dificilă pentru mine. Această platformă a fost martora prezenței unui om care, după mai bine de șaizeci de ani de luptă pe calea lui Dumnezeu și sacrificînd orice fel de plăcere și confort, a devenit o bijuterie strălucitoare și o figură distinsă nu doar în epoca noastră, ci în întreaga istorie a conducătorilor acestei țări.
Viața sa și natura morții sale au fost împletite cu măreție și demnitate izvorîte din încrederea în Adevăr. Dumnezeu mi-a oferit ocazia de a-i vizita trupul după martiriul său; ceea ce am văzut a fost un munte de soliditate și am auzit că mîna sa nevătămată era strînsă într-un pumn ferm.
Cît despre diversele aspecte ale personalității sale, oamenii informați ar trebui să vorbească pe larg. În acest context, mă voi rezuma la această scurtă mențiune și voi lăsa detaliile pentru alte ocazii. Prin urmare, dificultatea de a prelua poziția de lider după un astfel de om este mare; umplerea acestui gol poate fi realizată doar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul poporului.
Este necesar să subliniez aici un punct legat direct de esența discursului meu: una dintre artele Liderului martir și ale marelui său predecesor a fost implicarea poporului în toate domeniile, luminarea și conștientizarea acestuia și bazarea practică pe forța sa. În acest sens, ei au întruchipat realitatea „poporului” și a „republicii”.
Efectul acestui lucru a fost evident în aceste cîteva zile în care țara a fost fără un lider și fără un comandant suprem al forțelor armate; conștiința, statornicia, curajul și prezența poporului iranian în recentul incident au uimit inamicul și au cîștigat admirația prietenilor.
Voi, poporul, sunteți cei care ați condus țara și i-ați asigurat forța. Versetul cu care am început acest discurs înseamnă că niciun verset al lui Dumnezeu nu este abrogat sau uitat fără ca Dumnezeu să aducă unul mai bun sau similar. Scopul citării acestui verset nu este de a sugera că acest servitor este la nivelul Liderului martir, cu atît mai puțin mai bun decît el; ci de a atrage atenția asupra rolului măreț al vostru, drag popor.
Dacă acea mare binecuvîntare s-a pierdut, acestui sistem i-a fost dăruită din nou prezența poporului iranian cu un spirit „Ammari” (spirit de loialitate și clarviziune). Știind că, dacă forța voastră nu este evidentă pe teren, nici conducerea și nicio altă instituție a statului nu vor avea eficacitatea necesară.
Pentru a realiza acest lucru într-un mod mai bun, este necesar:
1. Să considerați amintirea lui Dumnezeu, încrederea în El și căutarea mijlocirii celor Infailibili (Pacea fie asupra lor) drept cel mai mare elixir care garantează victoriile asupra inamicului — un avantaj pe care voi îl aveți, iar inamicii voștri nu.
2. Să mențineți unitatea poporului și a diverselor sale grupuri, care devine mai clară în vremuri de restriște, prin depășirea diferențelor.
3. Să mențineți o prezență eficientă pe teren, fie așa cum ați arătat în aceste zile și nopți de război, fie prin roluri active în domeniile social, politic, educațional, cultural și chiar de securitate.
4. Să nu ezitați să vă ajutați unii pe alții. Solicit agențiilor de servicii să ofere tot sprijinul posibil persoanelor afectate și instituțiilor de ajutorare.
Dacă aceste chestiuni sunt luate în considerare, calea va fi pavată pentru a ajunge la zile de glorie, iar cel mai apropiat exemplu — cu voia lui Dumnezeu — este victoria în războiul actual.
A treia parte a discursului meu este o mulțumire sinceră luptătorilor noștri curajoși care, în condițiile în care țara noastră iubită a fost supusă unui atac nedrept din partea liderilor frontului arogant, au blocat calea inamicului și au eliminat iluzia controlului asupra acestei țări sau a divizării ei.
O, frați mujahidini! Voința maselor este de a continua apărarea eficientă și descurajantă. De asemenea, este necesar să continuăm să folosim cartea închiderii Strîmtorii Hormuz. S-au realizat studii privind deschiderea altor fronturi unde inamicul este slab, iar acestea vor fi activate dacă starea de război continuă.
Exprim, de asemenea, mulțumiri sincere mujahidinilor din frontul rezistenței. Considerăm țările frontului rezistenței drept cei mai buni prieteni ai noștri. Am văzut cum Yemenul nu a abandonat apărarea poporului asuprit din Gaza, cum Hezbollah a susținut Republica Islamică în ciuda tuturor obstacolelor și cum rezistența din Irak a urmat cu curaj această cale.
În a patra parte, mă adresez celor care au avut de suferit în aceste zile.
În primul rînd, exprim profunda mea simpatie familiilor martirilor. Aceasta vine dintr-o experiență comună; pe lîngă tatăl meu, a cărui pierdere a fost o suferință generală, mi-am pierdut și soția loială și draga mea soră sacrificată, copilul ei și pe celălalt cumnat al meu, nobilul savant, în caravana martirilor.
Dar ceea ce face posibilă, ba chiar ușoară, răbdarea în fața nenorocirilor este certitudinea promisiunii lui Dumnezeu de a răsplăti cu generozitate pe cei răbdători. Prin urmare, răbdarea și încrederea în bunătatea lui Dumnezeu sunt necesare.
În al doilea rînd, îi asigur pe toți că nu vom uita de răzbunarea pentru sîngele martirilor voștri. Această răzbunare nu se limitează la martiriul Liderului Revoluției; fiecare individ martirizat de mîna inamicului este un caz separat. O parte limitată a acestei răzbunări a fost realizată pînă acum, dar dosarul va rămîne deschis, în special în ceea ce privește crima comisă de inamic la școala „Shajarat al-Tayyiba” din Minab.
În al treilea și al patrulea rînd, răniții trebuie să primească tratament gratuit, iar autoritățile trebuie să ia măsuri pentru a compensa daunele financiare aduse proprietăților private. Afirm că vom cere despăgubiri de la inamic, iar dacă vor refuza, vom lua din activele lor sau le vom distruge proprietățile în aceeași măsură.
A cincea parte este adresată liderilor unor țări din regiune.
Avem granițe cu cincisprezece țări și ne-am dorit întotdeauna relații constructive. Dar inamicul a stabilit baze militare și financiare în unele dintre aceste țări pentru a-și asigura dominația. În recentul atac, unele dintre aceste baze au fost folosite și, prin urmare — așa cum am avertizat — am vizat doar acele baze, fără a ataca țările respective.
Vom fi forțați să continuăm acest lucru dacă utilizarea acelor baze persistă. Sfătuim aceste țări să închidă rapid acele baze, deoarece a devenit clar că pretenția Statelor Unite de a asigura pacea a fost doar o minciună.
În final, mă rog ca grija divină specială să cuprindă poporul iranian și toți musulmanii. Îl rog pe Stăpînul nostru, Imamul Epocii, să se roage pentru poporul nostru în zilele rămase din Qadr pentru o victorie decisivă asupra inamicului.
(Traducere și adaptare B.T.I.)
Sursa: Inpolitics
Analiza textului, pe scurt
Noul lider suprem al Iranului este rănit (se pare că a fost și el o victimă a bombardamentului care a dus la moartea fostului ayatolah suprem și a câtorva lideri militari iranieni). Ca urmare el nu a apărut deloc fizic, de la începerea războiului să până acum. Singurul mesaj postat a fost acela prin care anunța că nu își va susține orele de religie, ca până acum. Dar în ultimele 24 de ore, după alegerea sa ca înlocuitor al tatălui său, a postat textul de mai sus. Am zis că este destul de important atât pentru a-l prezenta în integralitatea sa (mulțumiri lui Bogdan Tiberiu Iacob și Inpolitics) cât și pentru a-i face o foarte sumara analiză. Iat-o mai jos:
Textul are structura tipică a discursurilor politico-religioase din cadrul Republicii Islamice. Este un amestec deliberat de legitimizare teologică, mobilizare politică și mesaj strategic. Din punct de vedere retoric, documentul urmărește în primul rând consolidarea autorității noului lider într-un moment de tranziție și criză. Adevărat, alegerea sa a fost salutată atât de structurile militare ale Iranului cât și de către o parte a populației, care a ieșit în stradă (în ciuda bombardamentelor!) Dar mulți politologi (non-iranieni) îl consideră doar o marionetă a IRCG. De aici, poate, necesitatea de a emite un mesaj care să îi întărească autoritatea, fie și numai la nivel simbolic.
Discursul începe cu un cadru sacru. Invocarea Coranului și a figurilor religioase nu este doar ornament retoric. Este mecanismul prin care legitimitatea politică este prezentată ca derivând direct din ordinea divină. Citatul coranic despre înlocuirea unui verset cu unul „mai bun sau asemănător” sugerează, indirect, ideea continuității. Liderul dispărut poate fi înlocuit fără ca sistemul să slăbească. Este o formulă subtilă de justificare a succesiunii.
În a doua parte, M. Khameney încearcă să combine modestia rituală cu afirmarea autorității. El se prezintă drept „servitor” al poporului și recunoaște dificultatea de a ocupa locul predecesorilor. Dar această modestie este strict formală. În realitate, textul reafirmă ideea centrală a sistemului iranian: conducerea religioasă este indispensabilă, iar poporul există politic doar în relație cu ea. Poporul este invocat constant. Poporul rezistă. Poporul luptă. Poporul legitimează. Dar poporul nu decide.
Partea militară a discursului schimbă brusc registrul. Tonul devine mult mai dur. Referirile la închiderea Strâmtorii Hormuz și la deschiderea unor „noi fronturi” indică o retorică de descurajare strategică. Nu este doar propagandă internă. Este un mesaj destinat adversarilor regionali și occidentali.
Interesantă este și dimensiunea personală. Menționarea membrilor familiei uciși creează o imagine de lider care împărtășește suferința colectivă. Această tehnică transformă tragedia familială într-un instrument politic. Suferința devine legitimitate.
Ultima parte a discursului este cea mai clar geopolitică. Mesajul către statele din regiune este ambiguu și amenințător în același timp. Pe de o parte se afirmă dorința de relații constructive. Pe de altă parte se justifică atacarea bazelor militare americane din terțe state. Este o formulă clasică de responsabilitate transferată: vina aparține celor care permit prezența militară occidentală.
Privit în ansamblu, textul nu anunță o schimbare doctrinară majoră. Dimpotrivă. Discursul confirmă continuitatea ideologică a sistemului creat de Ruhollah Khomeini și consolidat de Ali Khamenei. Religia rămâne sursa legitimității, poporul este mobilizat ca actor colectiv, iar conflictul cu „inamicul” extern este prezentat ca inevitabil.
Pe scurt, discursul nu încearcă să calmeze tensiunile. Le organizează. Le sacralizează. Le transformă într-un proiect politic
Radu Zlati
Radu Zlati 
Lasă un comentariu