Câteva observații cu privire la scandalul „Pfizer”, care este o reamintire, un simptom și, evident, o notă de plată a ceea ce a fost „pandemia” și „gestionarea” acesteia. Unele mai detașate, datorită distanței în timp, altele, probabil, mai puțin, și asta din cauza implicațiilor încă în desfășurare ale celor întâmplate atunci.
În primul rând, trebuie spus că ar trebui mers până la capăt și trase lecțiile din această poveste. Dacă tot s-a întâmplat și plătim un cost atât de mare pentru incompetență și corupție – pentru că asta este, în fond, povestea: una a abuzului, manipulării, incompetenței și corupției profunde – atunci măcar să învățăm ceva din ea. Măcar cu atât să ne alegem.
LECȚIA FUNDAMENTALĂ: CĂLCAREA ÎN PICIOARE A ȘTIINȚEI
Pentru cei dintre noi aflați în zona cercetării academice, a științei în sens larg, precum și în domeniul politicilor publice, al guvernanței și al instituțiilor, lecția și, în același timp, durerea cea mai mare țin de modul în care însăși ideea de știință, de specializare, de expertiză academică și de autoritate epistemică a fost pur și simplu călcată în picioare și batjocorită într-o manieră sistematică.
Dacă e să ne alegem măcar cu o lecție în acest domeniu, atunci aceasta ar trebui să fie: niciodată, dar niciodată, să nu mai lăsăm să se întâmple așa ceva.
A fost momentul în care știința și apelul la știință au fost instrumentalizate și folosite în cel mai sinistru și cinic mod. A fost momentul în care expertiza academică – în statistică, economie, politici publice, științe administrative, sociologie, biologie, epidemiologie, managementul crizelor – a fost pur și simplu ignorată, anulată, fără scrupule.
DECUPLAREA DECIZIEI DE EXPERTIZĂ
A fost momentul în care, brusc, tot felul de agenți ai statului paralel, ai regimului, coterii ale decidenților publici și administrativi, aflați la interfața cu afaceri care lucrează cu statul, în conivență cu structurile de propagandă și mass-media, intelectulaii publici, literatii si popularizatorii stiintei au decis că pot gestiona criza fără niciun fel de angajare și implicare serioasă a mediului de cercetare, a oamenilor de stiinta, a universitarilor și a experților din domeniile relevante pentru gestionarea unei asemenea situații.
Dar asta nu a însemnat că au renunțat la legitimitatea retorică de a invoca „știința”. Dimpotrivă, aceasta a fost transformată, sub bagheta unui aparat masiv de propagandă, masiv finanțat, într-un instrument de legitimare a unor decizii cu implicații economice, constituționale, politice, sociale și medicale de amploare. Ceea ce a fost eliminat a fost însă exact spiritul și modul de operare al științei: gândirea critică, alternativa ipotezelor și a interpretărilor și disputa epistemică bazată pe logică și date empirice.
O EXPERTIZA DIRECTĂ IGNORATĂ
Aceasta nu este o observație abstractă. Este observația cuiva care, din perspectiva Universității din București și în coordonare cu colegi de la Universitatea din Cluj, a propus încă din primele săptămâni constituirea unei structuri naționale bazate pe coagularea competențelor științifice necesare pentru monitorizarea și gestionarea unei asemenea crize.
Aceasta se întâmpla în același timp în care se pregătea primul mare transfer de 40 de milioane de euro către mass-media, studiouri, platforme și întregul aparat de propagandă care, ulterior, a terorizat practic populația cu un mesaj lipsit de fundament științific, lipsit de respect față de Constituție, lipsit de umanitate și, mai ales, lipsit de bun-simț elementar.
PROPAGANDA CA SUBSTITUT AL EXPERTIZEI STIINTIFICE SI LEGALE
A fost asadar momentul în care ideea de știință a devenit un instrument pus în mâna unor jurnaliști semianalfabeți, transformați peste noapte în lideri de opinie și „manageri științifici” ai crizei, care au ajuns să decidă, în mod abuziv și în conivență cu sponsorii și structurile din spatele lor, pe platformele și în studiourile lor, dominate de un numitor comun al agitației și alarmismului propagandistic, ce este și ce nu este legitim și „științific” în politicile publice și în discursul public.
Atunci s-a consolidat acel sistem dublu:
(a) pe de o parte, un mecanism complex de capturare și parazitare a resursei publice în numele unor situații de urgență; pe de altă parte,
(b) un aparat de propagandă care a degenerat rapid într-un sistem de „măsuri active”, care a linșat public voci și poziții incomode, sufocand si denaturând dincolo de orice limită ceea ce ar fi trebuit să fie o reacție națională inteligentă, informată științific și responsabilă public.
Acest mecanism a făcut posibilă o situație în care bugetul public, instituțiile și programul de criză al națiunii au fost parazitate într-o manieră care a bulversat, probabil pentru ani, traiectoria economică și echilibrele României și a creat o întreagă pătură socială de „îmbogățiți ai pandemiei” care au invatat cum se beneficiaza din situatiile exceptionale sau de criza.
CONTINUITATEA MECANISMULUI: DE LA PANDEMIE LA RĂZBOI
Acesta este același mecanism care a găsit ulterior, în tragedia războiului din Ucraina, o nouă oportunitate:
(a) pe de o parte, de a continua programul de spoliere sub pretextul unei noi crize, care suspendă orice logică prudențială în politicile publice;
(b) pe de altă parte, de a acoperi și deturna atenția de la abuzurile majore – constituționale, politice, economice și privind libertatea de expresie – din perioada anterioară, făcute sub semnul „științei” și al „urgenței” din pandemie.
Să sune alarmele, să se suspende legile, să se închidă gurile: vin rușii!!!!!
Unde?
Sunt aici. Ca și ajunși: mai au muniție și alimente pentru trei zile, după care ne atacă și pe noi. Să fim vigilenți! Între timp, voi demascați puținiștii, în timp ce noi ne „sacrificăm” și guvernăm țara pe timp de criză (război la graniță) și avem grijă de bugete și de economie.
CONTEXT INTERNAȚIONAL ȘI SPECIFIC ROMÂNESC
În apărarea românilor trebuie spus însă un lucru: aceste fenomene nu au fost inventate în România. În multe alte țări au existat forme similare, mai mult sau mai puțin agresive, de deviație anti-științifică și de corupție sub pretextul crizelor si masurilor de exceptie…
România a excelat însă prin zel, exces și, în final, prin distructivitatea economică, socială și politică a măsurilor adoptate. Și aceasta pe fondul unui substrat sociologic în care populația a manifestat, totuși, o rezistență mai mare decât în alte state, tocmai pentru că avea deja experiența istorică a modului în care funcționează această clasă dirigentă și era mult mai sensibilă la modul în care aceasta exploatează crizele pentru a adăuga noi niveluri de abuz și corupție.
CONCLUZIE: COSTURI REALE ȘI UN SISTEM NESCHIMBAT
Atunci s-au consolidat mecanismele, reflexele, rețelele și actorii care au dus, în cele din urmă, la colapsul regimului democratic din România în urmă cu doi ani. Asta ne reamintește orice referire la acea perioadă – inclusiv cazul de față, în care România este obligată să plătească aceste despăgubiri.
Dar trebuie spus clar: aceste daune financiare se adaugă unor costuri incomparabil mai mari – economice, sociale, instituționale, politice și culturale – produse deja.
Și ne mai reamintesc un lucru esențial: sistemul despre care vorbim este același în care funcționăm și astăzi. Nici măcar fațada nu a fost suficient vopsită.
Dar, până la urmă, aceasta nici măcar nu mai este problema noastră, a celor din mediul academic și de cercetare. Problema noastră ar trebui să fie să încercăm, pe cât se poate, ca pe viitor să nu-i mai lăsăm să vorbească în numele științei. Sa nu mai foloseasca autoritatea si numele ei….Dacă am reuși măcar atât, ar fi deja un pas important.
sursa: FB
Notă: titlul îmi aparține, RZ. Imaginea generată AI aparține autorului
Radu Zlati 
Lasă un comentariu