Captura nu este de pe blogul vreunui zărghit oarecare. Ci din Washington Post, și aparține lui Marc Thiessen, cel care pe vremuri scria discursurile lui George W. Bush iar acum este unul dintre experții în materie de politică externă cu liber acces la cele mai prestigioase cotidiene din State.
Se pare că acest stimat domn este acel tip de conservator american care confundă politica externă cu o scenă de western prost (G.W. Bush a fost actor de western!), unde negocierile înseamnă să intri în saloon, să tragi două focuri în tavan și să întrebi, politicos, cine mai are obiecții. Dacă nu răspunde nimeni, se declară pacea. Dacă răspunde cineva, se rezolvă problema… definitiv. Eleganță procedurală.
În această școală de gândire, diplomația nu e arta compromisului, ci arta ultimatumului cu pistolul pe masă. „Negociem, desigur. Dar, pentru eficiență, am pregătit deja și soluția în caz de dezacord: eliminarea interlocutorului.” Practic, o versiune mai sinceră a dialogului internațional. Fără ipocrizii, fără subtilități, fără… interlocutori, la final.
Când ajungi să scrii negru pe alb că liderii unei țări trebuie să înțeleagă că „viețile lor depind” de cât de bine se aliniază cu dorințele tale, nu mai e geopolitică. E un fel de șantaj cu pretenții academice, îmbrăcat în fraze lungi și publicat respectabil, ca să nu pară ceea ce este: o invitație la barbarie, formulată cu dicționarul în mână.
Ironia e că aceiași oameni vorbesc solemn despre „ordinea internațională bazată pe reguli”. Regulile, desigur, sunt simple:
- Noi stabilim regulile.
- Voi le respectați.
- Dacă nu, revenim la punctul 1, dar cu rachete.
E o viziune de lume în care forța nu mai e ultima soluție, ci prima și singura. În care negocierile nu sunt despre a ajunge la un teren comun, ci despre a-i face pe ceilalți să accepte că terenul e deja al tău. Restul e decor.
Și apoi ne mirăm că planeta nu se liniștește, că tensiunile cresc, că „ceilalți” nu apreciază lecțiile. Ciudat. Aproape ca și cum oamenii nu reacționează bine când li se explică, calm și civilizat, că pot alege între a fi de acord… sau a nu mai fi deloc.
Dar, hei, important e că sună ferm. Iar fermitatea, în unele cercuri, ține loc de inteligență.
Radu Zlati #numaizic
Radu Zlati 
Lasă un comentariu