Deep Purple – Made in Europe

Înregistrat în 1975, cu formula Mk III – Ritchie Blackmore, David Coverdale, Glenn Hughes, Jon Lord, Ian Paice – albumul surprinde o trupă genială și tensionată până la rupere. Blackmore era deja cu un picior afară. Restul încă trăgeau să țină imperiul în picioare.

Am un motiv foarte clar pentru care mă întorc la albumul ăsta: „Mistreated”. Locul doi în inima mea, după „Soldier of Fortune”, dintre toate melodiile Deep Purple. Partea finală din „Mistreated” chiar e genul de muzică pe care o simți în stern, nu în urechi. Nu ți se întâmplă des să te regăsești într-o piesă. Dar când ți se întâmplă de 2–3 ori în viață, nu mai e doar muzică. E memorie sonoră. E viață trăită până la lacrimă.

1️⃣ Burn

Albumul începe fără delicatețe. „Burn” nu cere voie, intră peste tine. Riff-ul e clasic Purple, dar aici e mai dur, mai nervos. Coverdale încă își caută identitatea, Hughes împinge pe armonii înalte, iar Blackmore pare că vrea să demonstreze că e încă stăpânul scenei. Live-ul adaugă un strat de urgență. Nu e doar performanță. E competiție internă. Și tocmai asta face piesa electrizantă.

2️⃣ Mistreated

Și acum ajungem unde trebuie.
„Mistreated” e o rană cântată lent. O acuzație. O implorare. O recunoaștere.
Intro-ul lui Blackmore e rece, aproape calculat. Apoi Coverdale intră cu dramatism pur. Nu teatral, nu operatic. Ci vulnerabil.
Dar finalul. Finalul.
Când tempo-ul crește și vocea se rupe aproape fizic, piesa nu mai e blues. Devine confesiune publică. E momentul în care te simți expus, pentru că știi exact despre ce vorbește. Ai fost acolo. De 2–3 ori. Și fiecare dată te-a lăsat cu ecou.
Live, „Mistreated” nu e doar interpretată. E trăită până la capăt. Și tocmai de aceea rămâne una dintre cele mai intense înregistrări din catalogul Purple.

3️⃣ Lady Double Dealer

După drama existențială, trupa apasă accelerația.
„Lady Double Dealer” e mai compactă, mai directă. Rock fără prea multă filozofie. Ritm solid, energie bună, dueluri subtile între chitară și orgă.
Nu e piesa care îți schimbă viața. Dar e piesa care te ridică din scaun după ce tocmai ți s-a frânt inima pe „Mistreated”.
Și uneori asta e suficient.

4️⃣ You Fool No One

Aici intrăm în zona de jam serios.
„You Fool No One” devine platformă pentru improvizații. Paice e monstruos la tobe, Lord țese atmosferă, iar Blackmore alternează între liric și agresiv.
E genul de piesă live care îți arată cât de bună era, tehnic, trupa asta.
Nu e doar energie. E control. E dialog muzical. E orgoliu pus în slujba artei.

5️⃣ Stormbringer

Final exploziv.
„Stormbringer” aduce din nou forță brută, cu influențele funky aduse de Hughes mai vizibile. Live, piesa capătă nerv și o doză de teatralitate.
Simți că trupa încă poate domina scena. Chiar dacă, ironic, știm că finalul formulei Mk III era aproape.

De ce „Made in Europe”?

Pentru că nu e doar un album live. E fotografia unei trupe în pragul rupturii. Și tocmai tensiunea aceea îl face autentic.
Dacă „Made in Japan” e apogeul controlat al unei epoci, „Made in Europe” e apogeul tensionat al alteia. Mai dramatic. Mai vulnerabil. Mai uman.
Și pentru mine rămâne, în primul rând, albumul care conține acea versiune de „Mistreated”. Cea care m-a prins de guler de câteva ori în viață și mi-a spus: „vezi că nu ești singur în asta”.
Nu e cel mai bun live Purple. Dar știu că e unul dintre cele mai sincere.
Și, între noi fie vorba, sinceritatea doare mai tare decât perfecțiunea.

Mai multe despre Mistreated, aici