Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, Zilele trecute, în Consiliul JAI, România a fost pusă în fața unei decizii pe care nu a dorit-o: prin aritmetica votului, țării noastre i s-a impus o cotă obligatorie de așa-numiți refugiați, care vor fi relocați din alte state membre ale Uniunii Europene. Nu avem decât două soluții. Prima […]
Arhive etichete: colonie
Ilie Șerbănescu (Jurnalul.ro): Colonie?! Da, şi iată de ce!
Când aud de aprecieri că România a ajuns din păcate o colonie, politicieni sau executivi din indiferent ce parte a spectrului parlamentar şi chiar analişti economici sau politici de toată reputaţia se fac toţi că plouă şi abia aşteaptă să-şi poată elibera auzul de asemenea blasfemii şi să se întoarcă la liturghiile lor despre mântuirea […]
Ilie Șerbănescu (JN): De ce este atât de dramatic să fii colonie în UE
Prin intervenţia politică directă şi determinantă în desfăşurarea referendumului din 29 iulie, puterea colonială şi-a dat, culmea!, şi peste propria mână. În cauză a fost fuga sa de responsabilitate! Nerecunoscută oficial, deşi e vizibilă de la o poştă, disfuncţia organică a economiei şi, prin incidenţă, chiar a societăţii din România este că, în timp ce […]








Comentarii recente